Schimbarea și Ideo Ideis 2020. Un festival care supraviețuiește prin creativitate și adaptare.

foto: Adi Bulboacă

Ideo Ideis s-a născut din dorința unor tineri pasionați de teatru de a aduce teatrul la ei acasă, în Alexandria, Județul Teleorman și de a transmite și altor adolescenți bucuria și beneficiile aduse de teatru. Ei sunt Andreea Borțun și Alexandru Ion, fondatorii și organizatorii festivalului Ideo Ideis, sau Ideo, cum îi spun cei care au intrat în contact cu el.

De asemenea, s-au bucurat de sprijinul a nume importante din domeniu și l-au câștigat alături de ei pe Marcel Iureș, în poziția de președinte onorific.

De-a lungul celor aproape 15 ani de existență, Ideo a contribuit decisiv la dezvoltarea adolescenților din întreaga țară, prin intermediul artei și la modelarea lor.

Anul acesta, festivalul va avea o cu totul altă formă, din cauza măsurilor de prevenție impuse de autorități, privind diminuarea răspândirii noului coronavirus.

Partea bună este că, totuși, Alexandru Ion și Andreea Borțun, alături de colegii lor, au reușit să se adapteze noilor vremuri și să găsească soluții pentru ca festivalul să aibă loc.

Am stat de vorbă cu Alex Ion și ne-a dezvăluit cum va arăta Ideo Ideis în acest an 2020, cu totul altfel pentru întreaga omenire.

Cum va funcționa, mai exact, IDEO IDEIS anul acesta?

Vor exista două planuri de desfășurare. Unul fix, în Alexandria, unde vom organiza o serie de activități și evenimente – unele parte în mod tradițional din formatul IDEO IDEIS (proiecții de film outdoor, happening-uri muzicale, ateliere de dezvoltare comunitară, masterclass-uri, seara povestitorilor), iar altele noi, gândite special pentru această ediție.

Printre noutăți vom avea pictarea a trei murale, producția a două spectacole de teatru audio care vor avea în distribuție exclusiv alumni IDEO IDEIS, actualmente actori profesioniști, dar și reprezentația-premieră, în aer liber, a unui spectacol de teatru comunitar-documentar, producție proprie, care va avea în distribuție exclusiv femei din Alexandria și va fi regizat de Bogdan Georgescu.

Al doilea plan este cel itinerant, în care vom trimite câte o capsulă IDEO IDEIS în 8 orașe din România. Fiecare capsulă va fi compusă dintr-un trainer de actorie, un trainer de măiestrie (dans, scriere creativă, film sau fotografie) și un mentor.

Aceștia vor susține ateliere, timp de 5 zile, atât cu trupele de adolescenți selectate (câte una în fiecare oraș) cât și cu 15 participanți individuali, de asemenea adolescenți. În mod natural, aceste ateliere vor fi organizate și în Alexandria.

Ideo Ideis 2019
foto: Adi Bulboacă
Ideo Ideis 2019
foto: Adi Bulboacă

Ca extensie a acestei capsule, plănuim să organizăm în fiecare dintre cele 8 orașe și alte activități care să anime comunitățile respective și să lase o amprentă a festivalului în fiecare dintre ele.

E important de menționat că vom acorda o atenție deosebită siguranței participanților și că toate activitățile planificate vor fi susținute respectând cu atenție și responsabilitate măsurile în vigoare și recomandările autorităților.

În plus, suntem pregătiți ca în funcție de evoluția epidemiei să ajustăm activitățile pentru a putea fi desfășurate în condiții de distanțare socială mai stricte decât cele din prezent.

“Încercăm să privim perioada asta că pe o oportunitate de recalibrare a unor obiceiuri nefericite prezente în producția, diseminarea și finanțarea culturii și să folosim momentul acestor zguduiri pentru a transforma viitorul într-un spațiu mai responsabil și mai atent la nevoile oamenilor.”

Alexandru Ion, organizator Ideo Ideis

Tema de anul acesta este Schimbarea. Care este îndemnul vostru pentru adolescenți în acest sens?

Îndemnul nostru este să conștientizeze că vocile lor pot aduce o contribuție simțitoare la conturarea unui viitor care le aparține și că schimbarea capătă contur și vânt în aripi atunci când reușești să dai o formă concretă indignării, transformând-o în acțiuni.

Ce costuri implică această schimbare de format? Mai aveți sponsorii alături?

Am abordat structurarea acestei ediții ținând cont de mediul financiar incert în care urmează să se desfășoare și am încercat să articulăm activitățile astfel încât să diminuăm riscul de a nu le putea finanța.

Costurile acestei ediții vor fi cam la jumătatea celor de la ediția trecută, ca o consecință a restrângerii amplitudinii festivalului, dar suntem încrezători că vom putea păstra viu spiritul IDEO IDEIS până când vom reveni la un status quo mai fericit.

Alexandru Ion, unul dintre fondatorii Ideo Ideis
Alexandru Ion, unul dintre fondatorii Ideo Ideis

Ne bucurăm în continuare de sprijinul Primăriei Municipiului Alexandria, care este cel important și vechi partener și setează în mod autentic și lipsit de implicații politice un adevărat model de bune practici în privința colaborării dintre o autoritate locală și un operator cultural independent.

Suntem finanțați de Administrația Fondului Cultural Național prin concursul de proiecte și sperăm să continuăm relația cu Ministerul Culturii, unde IDEO IDEIS se află pe lista proiectelor prioritare.

Relațiile de colaborare, atât cu mediul privat cât și cu cel de stat, traversează fără îndoială o perioada dificilă și plină de incertitudini, dar suntem optimiști în privința continuității.

Încercăm să privim perioada asta că pe o oportunitate de recalibrare a unor obiceiuri nefericite prezente în producția, diseminarea și finanțarea culturii și să folosim momentul acestor zguduiri pentru a transforma viitorul într-un spațiu mai responsabil și mai atent la nevoile oamenilor.

Trebuie doar să-i găsim pe acei parteneri care privesc lucrurile în mod similar și cu care avem valori comune și să ne așezăm la aceeași masă cu ei.

Care este planul B, dacă cel cu caravana nu va fi permis?

Înainte de a ne decide asupra actualului format am explorat în profunzime posibilitatea de a muta în online o mare parte dintre activitățile propuse așa că suntem pregătiți pentru asta.

Condițiile din online nu ar permite replicarea cu aceeași intensitate a unor elemente din program, cum ar fi atelierele, dar în cazul în care vom fi forțați de împrejurări să apelăm la această varianta o vom face cu aceeași determinare și atenție la detalii.

“Teatrul îi ajută pe adolescenți să își găsească vocea și să conștientizeze că o pot folosi, capătă încredere în forțele proprii și se simt mai confortabil în relațiile cu alții, capătă lejeritate în a opera cu propriile sentimente și în a le înțelege pe ale altora.”

Ce mentori veți avea alături anul acesta?

Suntem încă în faza de sincronizare a programelor, dar suntem aproape de a-i reconfirma pe toți mentorii ediției trecute și anume pe Dragoș Bucur, Dana Rogoz,Tudor Chirilă, Cosmina Stratan, Pavel Bartoș, Judith State, Dorian Boguță, Andreea Grămoșteanu și Mihai Călin, cărora li se va alătura Alexandru Papadopol, unul dintre mentorii ediției din 2018.

Tudor Chirilă printre adolescenți la Ideo Ideis 2019
Tudor Chirilă printre adolescenți la Ideo Ideis 2019
foto: Adi Bulboacă

După atâția ani de organizat festivalul, cum poți spune că îi ajută teatrul pe adolescenți? Cum contribuie la evoluția lor?

Sunt eu însumi unul dintre cei ajutați de teatru în adolescență așa că am experimentat procesul de ambele părți, atât ca organizator cât și ca participant direct.

De altfel, IDEO IDEIS însuși este născut din trupa de teatru de adolescenți din care am făcut parte în perioada liceului.

Există multe pagini de specialitate scrise pe tema beneficiilor pe care arta și educația alternativă prin artă le au asupra adolescenților, iar experiențele directe pe care le-am avut în acest sens de-a lungul timpului nu au făcut decât să le confirme, într-un mod practic.

Îi ajută să își găsească vocea și să conștientizeze că o pot folosi, capătă încredere în forțele proprii și se simt mai confortabil în relațiile cu alții, capătă lejeritate în a opera cu propriile sentimente și în a le înțelege pe ale altora, învățată despre responsabilitate, despre concesie și cooperare, se îndepărtează de ignoranță și incultură, își dezvoltă gândirea critică și devin mai empatici. Indiferent de cât de pretențios sună vorbele astea, lucrurile se întâmplă lesne pentru e un proces în care se distrează.

Poate că o parte dintre formulele pe care le-am menționat au ajuns în timp să sune ca un clișeu, dar te asigur că toate cele de mai sus sunt procese ușor de văzut la fața locului și apar în mod regulat în feedback-urile primite de la părinți sau chiar de la tinerii participanți.

“Învățarea online se joacă după reguli diferite, așa că e necesară adaptarea conținutului și a formulelor de interacțiune, iar asta e direct proporțional cu obiectivele fiecăreia dintre activități.”

Tinerii din anii terminali se confruntă anul acesta, mai mult ca oricând, cu haosul din învățământ, iar predarea online a primit multe critici în această perioadă. Voi cum v-ați gândit să faceți ateliere online, dacă va fi cazul? Cu ce avantaje și dezavantaje vine acest tip de învățare?

În primul rând, am încercat să integrăm gândul că nu putem obține aceleași rezultate schimbând mediul de desfășurare și am încercat să proiectăm o structură de eveniment care să respecte această posibilă mutare în online.

Cred că atunci când faci un design de eveniment pentru online e falimentar să îți imaginezi că pur și simplu vei putea să translezi know how-ul, procedeele și rezultatele din interacțiunile live, aducând în ecuație niște camere de filmat și punând oamenii în fața unui ecran.

Se joacă după reguli diferite, așa că e necesară adaptarea conținutului și a formulelor de interacțiune, iar asta e direct proporțional cu obiectivele fiecăreia dintre activități.

Dacă în cadrul atelierelor ne propunem să facilităm un proces de învățare bazat pe o interacțiune cât mai personală, atunci e important să ne asigurăm că setăm cel mai bun context în care oamenii să se poată apropia, metaforic vorbind. Și-atunci, de exemplu, un atelier care live ar fi avut 15 participanți, în online ar fi urmat să aibă doar 6 pentru a maximiza posibilitatea ca participanții să se simtă conectați la trainerul lor.

Reflexul e să spun că dezavantajele sunt mai numeroase decât avantajele, dar asta e o poziționare personală, bazată prea puțin pe cercetare.

Atelier la Ideo Ideis
Atelier la Ideo Ideis

În cazul de față vorbim de activități care presupun contactul direct în mod tradițional, nu din inerție sau rezistență la schimbare ci din rațiuni practice, bine documentate în timp.

Teatrul presupune contact direct prin natura lui iar asta se răsfrânge în mod natural și asupra atelierelor de teatru, așa că mutarea lor în online cade fără îndoială în zona dezavantajelor.

Actul învățării e strâns legat de procesul bilateral al schimbului de informații și energii creative, iar digitalul, care în alte contexte poate avea rezultate spectaculoase, fragmentează acest proces.

Cu toate acestea, este important să îmbrățișăm schimbarea cu flexibilitate și deschidere, astfel încât să ne putem adapta la contextul prin care trecem, să căutăm metode creative de a declina cu succes și în online obiectivele noastre de bază. Lucru pe care suntem gata să îl facem, în cazul în care situația o va cere.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *