Skip to content

Romanian Design Week și IQOS caută spirite creative și susțin producția instalației câștigătoare dezvoltată de artiști români (P)

10 martie este data limită până la care creativii locali încă se mai pot înscrie în concursul lansat de IQOS și Romanian Design Week, în urma căruia se va desemna proiectul câștigător pentru instalația imersivă pe care o vor construi în spațiul central al festivalului de anul acesta.

În cadrul concursului se vor acorda trei premii, astfel: un premiu în valoare de 5.000 euro pentru proiectul câștigător și realizarea acestuia în cadrul Romanian Design Week 2023, în limita bugetului de producție de 40.000 euro și două premii în valoare de câte 3.000, respectiv 2.000 euro pentru cele două proiecte finaliste, care vor ocupa locurile II și III în urma votului comunității.

Concursul se adresează tuturor reprezentanților industriilor creative locale, fie ei designeri, arhitecți, scenografi sau artiști vizuali, cu vârsta de 25 de ani împlinită la înscrierea în concurs. Mai multe informații despre înscriere și regulament sunt disponibile pe www.partedinarte.ro.

Juriu este format din Eliza Yokina, Andrei Borțun, Bogdan Jurge, Adrian Damian, Omid Ghannadi

Adaptarea la tema și specificul evenimentului este una dintre condițiile obligatorii, cu atât mai mult cu cât trăim în epoca experiențelor. Publicul are nevoie să se simtă integrat complet, să primească experiențe care să-i stimuleze spiritul, să-i dea sentimentul că face ceva ieșit din comun. De altfel, acesta este tocmai contextul în care au fost create expozițiile imersive.

Să mergi la muzeu să vezi tablourile lui Van Gogh nu mai este suficient, trebuie să le experimentăm, să ne scufundăm la propriu în pictură și în istoria ei, să o simțim. În fond, asta ar trebui să însemne arta imersivă: o experiență interactivă care poate aduce o dimensiune cu totul nouă modului în care o piesă sau o instalație este apreciată.

Expozițiile imersive oferă nu doar posibilitatea unei experiențe diferite, ci și o șansă mai mare să-i apropie de artă pe oamenii obișnuiți, care în mod normal nu ar lua în calcul o vizită la muzeu pe lista de activități dintr-o sâmbătă obișnuită. Pentru că arta imersivă este mai apropiată de înțelegerea publicului larg, iar pentru cei mai tineri poate fi locul perfect pentru o poză pentru Instagram sau selfie-ul ideal. Vizitatorul este cufundat în culori și poate vedea cum opera de artă prinde viață pe ecrane. Tot ce trebuie să faci este să te lași captivat și să devii, la rândul tău, parte din experiență.

Pentru pasionații de astfel de experiențe, pe lângă instalația temporară propusă de Romania Design Week și IQOS, Europa oferă câteva alternative de expoziții permanente:

Fabrique des Lumières din Amsterdam

Situată în fosta fabrică de gaz Westergasfabriek, Fabrique des Lumières este cea mai recentă locație de la Culturespaces. Centrele lor de artă digitală „des Lumières” din Paris, Bordeaux, Dubai, Seul și New York prezintă pânze psihedelice ale unor artiști precum Gustav Klimt și Hundertwasser, proiectate din podea până la tavan și însoțite de muzică.

MAD, Madrid Artes Digitales

La începutul anului 2022, Madrid a deschis un centru dedicat experiențelor imersive: MAD, Madrid Artes Digitales. Pentru prima sa expoziție, locul prezintă lumea lui Gustav Klimt și ne invită în Viena începutului de secol al XX-lea.

L’Atelier des Lumières din Paris

De când s-a deschis la Paris în 2018, L’Atelier des Lumières a cufundat, la propriu, mii de vizitatori, în lucrările digitale ale unor mari pictori precum Van Gogh, Monet și Dalí. Până pe 2 ianuarie 2023, a primit soarele provensal și dezvăluie culorile operelor lui Paul Cézanne.

Carrières des Lumières din Les Baux-de-Provence

E unul dintre pionierii muzeelor ​​imersive. Preluate de firma Culturespaces din 2012, carierele subterane ale satului Les Baux-de-Provence prezintă în fiecare an spectacole de sunet și lumini bazate pe nume mari ale artei.

Les Bassins des Lumières din Bordeaux

Baza submarină spectaculoasă din Bordeaux – un vestigiu al celui de-al Doilea Război Mondial – găzduiește cel mai mare centru de artă digitală din lume (13.000 m²). După Klimt, Monet și Chagall, pictorul spaniol Sorolla și decorurile Veneției, „La Serenissima,” se reflectă în apa celor patru piscine uriașe.

***

Despre IQOS

Pentru al patrulea an consecutiv, IQOS este partener al Romanian Design Week și susține industriile creative din Romania. Tema acestei ediții a festivalului scoate în evidență strategia și viziunea pe termen lung a brandului IQOS, „a celebration of togetherness”.

Parte din misiunea brandului este și susținerea acordată comunităților creative și inovația în construirea unui viitor în care evoluția tehnologică, incluziunea și respectul pentru ceilalți sunt esențiale pentru a genera progres și a construi o societate mai deschisă.

Despre The Institute

The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de peste 25 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al proiectelor Romanian Design Week, DIPLOMA Show, Gala Societății Civile, Internetics și inițiator al programelor ASAP România, Cartierul Creativ și Combinat.

Material susținut de IQOS.

 IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *