foto: Adelina Miron
Robin Ujfaluši, unul dintre tinerii manageri culturali care au adus în România o mentalitate occidentală, își încheie mandatul de director al Centrului Ceh București, după 5 ani. Prima dată i-am spus povestea în 2021, când instituția pe care o conducea ne arăta o altă perspectivă asupra ideii de Străzi Deschise.
De altfel, modelul său, inspirat din Praga, se regăsește acum și în inițiativa Primăriei Municipiului București, iar weekendurile pietonale nu mai înseamnă doar terase deschise, alcool, înghețată și mâncare, ci și evenimente culturale care au ajuns atât pe Calea Victoriei, cât și în cartiere mărginașe.
Robin și soția lui, româncă, au ajuns în București ca un cuplu tânăr și pleacă azi, la final de mandat, cu doi copii născuți în România.
Într-un interviu pentru Cultura la dubă, cel care a condus Centrul Ceh vorbește despre experiența sa în țara noastră și despre moștenirea pe care o lasă vieții culturale din România.
***
Robin, în primul rând, cum te simți la finalul experienței tale la Centrul Ceh din București?
Simt că a fost o experiență foarte intensă, diversă și interesentă, sunt recunoscător pentru oamenii pe care i-am întâlnit și pentru proiectele pe care am reușit să le livrăm și să le sprijinim. Sunt și puțin obosit pentru că am combinat un job foarte solicitant cu responsabilitățile de familie, așa că probabil este timpul potrivit pentru o schimbare și pentru puțină liniște.
Cum ai descrie cei 5 ani petrecuți aici?
Un drum divers și grozav, cu provocări la toate nivelurile. Am ajuns aici cu jumătate de an înainte de COVID, m-am așezat puțin, m-am orientat cât de cât, apoi pandemia a schimbat totul.
După 2 ani de restricții impuse de COVID, când în sfârșit acestea nu se mai impuneau, a început războiul din Ucraina, care a adus alte provocări neașteptate în munca noastră. Per total, simt că au fost 5 ani de adaptare constantă la noi condiții pe care presupun că mulți dintre noi le-au experimentat.
Ce ți-a plăcut cel mai mult în mandatul tău aici?
Diversitatea muncii, libertatea de a contura programul Centrului Ceh și șansa de a colabora cu oameni foarte creative din diverse domenii.
Ce mai este interesant este că prin acest job îți poți (re)descoperi propria țară prin ochii partenerilor locali. Îți dau două exemple recente: Din ultimul număr al Revistei Zeppelin am aflat atât de multe despre arhitectura cehă contemporană!
Sau, în luna iunie, pianistul Dragoș Cantea a prezentat lucrările muzicale ale lui Leoš Janáček într-o complexitate pe care nu am mai auzit-o înainte.
Ai menționat și că ai întâlnit obstacole, e firesc. Care sunt principalele obstacole pe care le-ai întâlnit în organizarea proiectelor culturale sau educaționale?
Marele obstacol a fost pandemia, bineințeles. Alt considerent care ne afectează munca sunt finanțele și resursele – avem o echipă relativ mică, un buget limitat, în timp ce domeniul cultural este nelimitat. Așa că e foarte important să avem niște priorități clar stabilite.
Care sunt realizările de care de bucuri cel mai mult?
Voi începe cu o concluzie generală: cred că în ciuda provocarilor, am reușit să menținem spiritul Centrului Ceh din București deschis, prietenos, să fim o instituție inovativă, bine conectată cu partenerii locali.
Printre proiectele specifice aș menționa Festivalul Cinemascop, în cadrul căruia în 2018 am redeschis un cinematograf de vară abandonat, iar azi poți găsi acolo un hub cultural care funcționează de sine stătător, sub proiectul Eforie Colorat.
De asemenea, sunt mândru de proiectul nostru fotografic prezentat în cadrul Timișoarei Capitală Europeană a Culturii. Roman Franc a prezentat portretele sale colective din toată lumea și a pregătit un ciclu special pentru România, documentând comunitățile cehe din Banat într-un mod creativ și amuzant.
În primul nostru interviu, spuneai că ți-ar plăcea ca mai mulți scriitori români să fie traduși în limba cehă. Ai reușit să faci ceva în această privință?
Sincer, a fost greu să găsesc timp pentru asta, fiind stabilit în București și ocupat full time cu Centrul Ceh. Văd chestiunea asta ca pe ceva pe termen lung, odată ce mă voi să ajut niște proiecte la nivel de relații culturale româno-cehe, care să includă literatura.
Știu că s-au întâmplat câteva traduceri valoroase de când am vorbit noi atunci. O colecție de poeme ale Anei Blandiana au fost publicate în cehă, iar câteva opere semnate de Claudiu Komartin, Cosmin Perța și Simona Goșu au fost invitate la cel mai mare festival de carte din Praga în acest an.
Deci există deja o cooperare începută, dar ea este de lungă durată.
Festivalul Cinemascop a fost unul dintre marile proiecte ale Centrului Ceh în ultimii ani. Care a fost contribuția instituției în proiect și cum va continua Eforie Colorat?
Da, cu siguranță Festivalul Cinemascop a fost unul proiectele noastre reprezentativ din 2018 încoace. De când am redeschis cinematograful de vară, în fiecare lună august au avut loc evenimente multiculturale.
Ceea ce e esențial este că spațiul a primit un patronaj local, datorită Eforie Colorat, care coordonează cinematograful toată vara. Anul acesta am făcut festivalul împreună și sper foarte tare să continue această colaborare.
Rolul nostru este să co-organizăm festivalul în toate aspectele, să ajutăm cu strângerea de fonduri, să contribuim cu conținut cultural ceh, precum și să implicăm alți parteneri europeni, alte institute culturale (EUNIC Romania), deci, pe scurt, ajutăm să aducem mai mult conținut internațional publicului de la Eforie Sud.
Ce sfat ai avea pentru următorul manager al Centrului Ceh din București?
Nu aș face recomandări specifice nimănui, dar mi-ar plăcea să văd că spiritul despre care am vorbit mai devreme va continua. Este ceva la care Centrul Ceh a lucrat în ultimele decenii, cred că funcționează și acum culegem roadele.
Ai doi copii mici, ambii născuți în România. Ce urmează pentru tine și familia ta din România?
Vom merge în Cehia, ne vom reconecta cu țara mea, prietenii noștri, familia, avem nevoie să ne așezăm ca familie acolo și eu îmi voi lua o scurtă perioadă sabatică.
Odată ce voi simți că ne-am așezat acolo, mă voi gândi la noi oportunități de muncă.
De asemenea, cred că experiența de la Centrul Ceh din București a fost atât de intensă, încât am nevoie de timp pentru a o procesa, de timp să mă liniștesc, să petrec momente cu familia mea, iar încetul cu încetul vom vedea ce urmează.
