Robi Urs: “Am avut sindromul impostorului. Mă gândeam că nu sunt actor și mă întrebam ce o să spună lumea despre asta.”

foto: Ilegitim/ facebook

La debutul său într-un rol principal, Robi Urs a ajuns alături de echipa filmului Ilegitim direct la Berlinale, în 2016. Au urmat apoi prezențe și premii la importante festivaluri internaționale, precum Philadelphia Film Festival, Odesa ori Buenos Aires. Puțini știu, însă, că Robi nu era la acel moment un actor profesionist. .

A terminat o facultate cu profil economic, iar monotonia de la locul de muncă l-a determinat să deschidă și alte uși în viața sa. Așa a ajuns pe drumul actoriei, după ce a urmat cursurile școlii InLight.

Ulterior, Robi Urs a fost selectat în prestigiosul program Berlinale Talents, dedicat tinerilor talentați din domeniul cinematografic, dar și la Sarajevo Talents.

Între timp, a devenit trainer și administrator al școlii de actorie, unde începuse ca un simplu cursant.

Robi Urs ne spune o poveste despre cum o poți lua de la zero în carieră și cum bucuria de a face ce îți place îți poate lumina, de fapt, parcursul vieții.

***

Cum ai început tu să fii atras de actorie și ce făceai înainte?

Nu știu dacă eram neapărat atras de actorie, fiindcă nu știam tot ce presupune, dar voiam să aflu ce presupune. Am fost influențat de mai mulți factori, începând de la fratele meu, care mă lua mai demult la castinguri pentru reclame, am jucat în câteva reclame, apoi am vrut să văd mai multe despre ce este actoria.

Tu având ce pregătire?

Eu având pregătirea de economist. Am terminat Management Marketing din lipsă de inspirație, sunt dintre acei oameni care s-au descoperit mai târziu.

În momentul în care am început școala de actorie InLight eram la un job care presupunea să facem niște târguri expoziționale pentru companii farmaceutice.

La școală am început să lucrăm la un spectacol scris de Alina Grigore și am simțit că vreau să mă dedic 100%. Mi-am dat demisia și am început să lucrez 5-6 ore pe zi la spectacol, timp de vreo două luni. A fost primul meu contact serios cu teatrul și prima provocare.

De ce ți-ai dat demisia?

Pur și simplu m-am dus cu capul înainte. Am vrut să îmi dedic tot timpul actoriei, nu mi-am făcut planuri. Și nici nu eram fericit cu ce făceam. În momentul în care găsești ceea ce îți place, cred că e bine să te arunci cu totul.

Cum au evoluat lucrurile de la acel spectacol la primul tău rol major, cel din Ilegitim?

Am avut mai multe reprezentații ale spectacolului Panică și probabilitate, apoi Alina Grigore i-a propus lui Adrian Sitaru să lucreze la un text numit În lumină, eu am pregătit niște scene, i le-am arătat lui Adrian Sitaru, i-au plăcut foarte mult și apoi am început să lucrăm la ceea ce urma să fie Ilegitim.

Alina Grigore și Robi Urs în Ilegitim/ foto: Ilegitim

Procesul repetițiilor a fost foarte interesant, fiindcă vreo două săptămâni am stat în personaje, a fost foarte greu. Apoi am intrat în filmări.

Dar știai ce presupune actoria de film?

Mai avusesem o experiență de lungmetraj înainte cu frații Florescu, am avut un rol secundar. Dar a fost un proiect foarte mic, cu echipă restrânsă, câțiva oameni.

Cum te-ai simțit în echipa de la Ilegitim, cu actori foarte cunoscuți și experimentați? Te-ai simțit cumva complexat sau ți-a fost teamă că nu vei face față?

Am avut acest sentiment, sindrom al impostorului. Mă gândeam că nu sunt actor, nu făcusem chestia asta de atât de mult timp încât să spun că sunt asta, aveam probleme de asumare, mă gândeam la “ce o să zică lumea, uite-l și pe actorașul ăsta”.

M-a emoționat foarte mult momentul în care am jucat cu Adrian Titieni. El a intrat direct în scenă la repetiții, m-a impresionat enorm nivelul lui de asumare directă, am avut foarte mare trac.

Dar m-a ajutat experiența acelui moment. Involuntar, el m-a ajutat fiindcă e genul de actor care te ia cu el în scenă, are o raportare incredibilă.

Iar filmul a ajuns apoi la Berlinale. Cum a fost toată acea experiență pentru tine?

Am avut parte de review-uri atât de bune, veneau oameni din public și ne mulțumeau, am dat interviuri, nu mai făcusem asta. A fost destul de copleșitor pentru mine. Dar nu m-a transformat chestia asta în vreun fel, să zici că mi s-a urcat la cap, nu, în niciun caz.

Robi Urs și Alina Grigore la Festivalul de Film de la Odesa/ foto: facebook

La Berlinale Talents cum ai ajuns apoi?

Auzisem de Berlinale Talents atunci, în 2016, și mă gândeam să aplic, dar credeam că nu o să mă ia nimeni pe mine, mă uitam la actori români care fuseseră acolo, Potocean, parcă și Ana Ularu, actori foarte buni.

În 2018 am aplicat la Sarajevo Talents, am crezut că am șanse mai mari acolo. Am ajuns pe lista scurtă acolo, dar nu și pe cea finală. Și am fost foarte dezamagit.

Dar apoi am zis să încerc, totuși, la Berlinale. Am aplicat și am luat, nu mi-a venit să cred când am primit mailul. Am paralizat.

Acolo ce ai făcut?

Au fost foarte multe sesiuni de networking cu ceilalți participanți de la alte categorii: regie, imagine, sunet, montaj. Vorbeam despre problemele prin care trecem, ce încercau ei era să creeze punți de comunicare între toate departamentele.

După care am lucrat cu Jean Louis Rodriquez, care a fost trainerul lui Leonardo Di Caprio, a lucrat cu Cristian Bale, cu crema cremelor de la Hollywood, și am avut un workshop intensiv de 3 zile.

Și, uite cum e viața, anul trecut am fost selectat până la urmă și la Sarajevo Talents. Dar, din păcate, a fost online. Am primit, în schimb, promisiunea că o să fim invitați anul ăsta să participăm la festival.

Robi Urs/ foto: Petru Cojocaru

Tu, în paralel, ai devenit și traineri la școala de actorie InLight. Ți-ai imaginat când erai cursant că ai putea ajunge să predai tu altora?

Nu, absolut deloc. Chiar mă gândesc destul de des la asta, mi se pare un traseu incredibil. Lucrurile s-au întâmplat atât de repede și de organic.

Cum te-a afectat pandemia din punct de vedere emoțional, profesional și financiar?

Din punct de vedere profesional a fost foarte dificil pentru că a trebuit să oprim școala. Odată cu oprirea școlii, toate lucrurile s-au dus în jos, de la interacțiunea umană, la încasări, s-au strâns multe datorii, iar proiectele pe care trebuia să le începem, s-au oprit.

A fost foarte dificil, mi-a generat o depresie, care nu știu dacă mi-a trecut sau m-am obișnuit cu starea, de fapt.

Cum s-a manifestat?

Au fost niște momente foarte triste, în care mi-am dat seama cât de irelevant poți să devii într-un timp atât de scurt. Ca industrie creativă, ca actor, ca muzician, tot ce ține de partea creativă.

Și că ești cam ultimul pe listă, la oamenii luați în calcul. Asta mi s-a părut foarte trist.

Te referi la felul în care e privită cultura și la schemele de ajutor care n-au mai venit?

Care n-au mai venit și oricum sectorul independent era la pământ. Eu nu-mi dau seama cum trăiesc toți oamenii din domeniu. Eu am norocul cu școala de actorie.

Școala cum a supraviețuit? Nu v-au plecat cursanții?

Am avut norocul și surprinderea să nu ne plece nimeni. Mai mult, de la 1 iunie anul trecut, să vină și mai mulți oameni. N-am putut noi să facem față din punct de vedere logistic, fiindcă restricțiile ne-au obligat să funcționăm la capacitate redusă.

Ai avut gânduri de genul că mai bine era la un job normal?

Nu asta, dar m-am gândit că e bine să ai mai multe portițe, să te dezvolți în mai multe direcții, iar focusul meu în momentul ăla era doar pe InLight. Nu mă gândeam că o să vină o pandemie și o să închidă tot.

Și emoțional cum ai trecut peste, dacă ai trecut? Spuneai că nu știi dacă ai ieșit din depresie.

Ce m-a ajutat a fost să aplic la Sarajevo Talents. Și să fiu acceptat. Mi-a redat încrederea în mine.

Apoi și programul a fost foarte util, am lucrat cu un trainer foarte bun, ne-a încurajat mult, m-a făcut să îmi doresc din nou să lucrez cu mine și să mă autodepășesc.

Robi Urs și Adrian Sitaru/ foto: Ilegitim facebook

Cum e pentru tine, ca tânăr actor, să primești confirmări din afară, dar din România nimic? Mă refer la sprijin financiar, profesional, la un statut de artist independent. Ai vreodată impresia că ești în țara greșită?

Da, tot timpul sentimentul ăsta, de dinaintea de a avea treabă cu actoria, că România e o țară greșită din foarte multe puncte de vedere.

Dar, mă uit la muzicieni, la actori, la teatre care fac lucruri de calitate, au fost premiați, și dacă ei nu sunt ajutați, eu oricum nu-mi fac speranțe.

Spuneai la început că tu ai fost unul dintre cei care nu știau ce să facă în viață, după terminarea liceului. Ți se pare că școala românească a avut partea ei de vină, că nu a știut să te orienteze?

Cu siguranță. În școală facem de toate, nu ni se dezvoltă simțul critic, ne e dezvoltată rușinea.

Cum crezi că ar putea un tânăr să își dea seama care e drumul lui, să știe ce vrea să facă?

Cred că, în primul rând, trebuie ajutat de părinți, că de acolo pornește totul.

Tu ai primit o astfel de îndrumare?

Părinții m-au lăsat destul de liber, să aleg ce vreau eu, dar, de exemplu, mama m-a obligat să merg vreo 2 ani la germană, zicea să învăț o limbă de viitor. Atunci nu mă interesa așa mult, acum regret, că m-ar fi ajutat să știu, ca actor, mai multe limbi străine.

Și cum ar putea să îi îndrume părinții?

Să le deschidă multe uși, să îi dea la cursuri, să le pună o chitară în mână, să le dea cărți, să se uite la filme, dar nu la orice filme. Să le dea cât mai multe oportunități, evident, în funcție de posibilități, că nu toată lumea își permite.

În final, ai putea spune cum te-a schimbat pe tine contactul cu mediul artistic?

Mi-a dat încredere, în primul rând. Aveam probleme cu încrederea în mine, că nu sunt suficient de bun, încă am chestia asta, lucrez la ea, dar s-au mai amortizat niște lucruri. Dar mi-a confirmat că nu sunt atât de rău pe cât îmi spunea vocea aia din cap înainte.

Și cred că e important, dacă găsești ce îți place, să muncești foarte mult. Cât de mult investești în tine, atât de multe oportunități ți se vor arăta.

Interviul face parte din seria “Curaj!”, o campanie inițiată de Cultura la dubă în parteneriat cu Goethe-Institut București. 

Trimiteți și voi, pe adresa [email protected], poveștile voastre despre obstacole întâlnite în carieră sau în viața personală și spuneți-ne cum le-ați depășit. Cele mai impresionante texte vor fi expuse în cadrul unei expoziții organizate în luna octombrie 2021, la Goethe-Institut București.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *