Mare dreptate are scriitoarea Tatiana Niculescu când spune, în concluzia cărții Regele și Duduia, că povestea de dragoste dintre Carol al ll-lea și Elena Lupescu este una dintre cele mai hulite, bârfite, dar și, în secret, invidiate, povești de dragoste pe care istoria României a dat-o.
Regele și Duduia, Tatiana Niculescu
“Singura insulă statornică, în ciuda tuturor, spre uimirea unora, spre necazul altora.”
Pentru că este genul acela de dragoste care a rezistat în pofida a tot. Iar acest tot, chiar este tot. Nu sunt, ca în cazul unui cuplu “normal”, cicălelile soacrei, antipatiile prietenilor, împotrivirea unor amici. Ci e un tot care cuprinde antipatia înverșunată a unei țări întregi, care, câteodată, o alimentata și pe cea a străinilor, trădarea familiei, conspirații la nivel înalt, distrugerea sistematică a amândurora, în public, în ziare.
“În timp ce ziarele se ocupă frenetic de aparițiile cuplului Carol-Elena Lupescu la evenimente mondene (n.r în Londra) și se bat pentru obținerea unor interviuri exclusive, un fost detectiv de la Scotland Yard, contactat din aprilie și plătit de reprezentanți ai guvernului de la București, se afla pe urmele lor. Harold Brust întocmește meticulos dosarul “Carol al României”. (…) Detectivul se afla într-o tipografie din centrul Londrei, aproape de strada Seven Dials, și multiplica 20.000 de manifeste scrise în românește și adresate “Poporului României Mari.” – Regele și Duduia, Tatiana Niculescu
Și câți ar fi rezistat oare, dacă nu era la mijloc o dragoste adevărată? Cea de care te molipsești o dată și nu-ți mai trece niciodată.
Am citit dintr o răsuflare cartea. E ușor de citit, limpede, te prinde și te ține acolo.
Căci nu e vorba doar despre ei. Povestea lor este pusă în contextul politic și social al vremii, privit, însă, din perspectiva iubirii lor.
Recunosc, e prima dată când citesc ceva pozitiv despre Elena Lupescu. Și prima dată când sunt convinsă că lucrurile nu stau chiar așa cum au tot fost rostogolite până în prezent, cu imaginea ei deformată de propagandă și interese, o jidoavcă cu păr roșu, obscenă, mahalagioaică. O femeie care i-a stricat viața regelui.
Și mi-a plăcut să o descopăr inteligentă, frumoasă, dârză și, peste toate, dăruită complet omului de care s-a îndrăgostit.
“Lady Hay (n.r. jurnalista) e nerăbdătoare. De îndată ce apare, stăpâna casei (n.r Elena Lupescu) o surprinde: nimic din ce citise în ziare nu se potrivește cu femeia din fața ei. Părul nu îi era roșu, ci, mai curând, arămiu, ca grâul copt, conturul feței aduce cu o floare delicată, are pielea de un alb ireal, mâini, picioare și glezne armonios modelate, iar ochii de culoare deschisă, umbriți de gene aurii și de sprâncene mai închise la culoare, ochii… sunt irezistibili… E încântătoare, își exprimă părerile cu simplitate, are o voință puternică și mult caracter.” – Regele și Duduia, Tatiana Niculescu
Desigur, sunt departe de a deține toate informațiile pentru a trage o concluzie finală, de a-i pune o etichetă, dar la fel cred că sunt toți ceilalți. Nimeni nu stăpânește adevărul absolut și, cu atat mai mult, e sănătos să ai mai multe versiuni ale aceleiași povești, nu doar una singură.
Mi-a mai plăcut să descopăr și o alta descriere a lui, a Regelui Carol al ll-lea, dincolo de cea atât de bine împământenită, de playboy, de crai, de neserios și nestatornic.
Iar pasajele din scrisorile pe care și le-au trimis în vremurile când erau despărțiți de conjunctură, dar și fotografiile cu ei doi, au întregit tabloul acesta, al delectării prin lectură.
“Duduia își continua scrisoarea în zori, alintându-l cu diminutivul din copilărie, pe care îl știe, cu sigurantă, chiar de la el: Carluță scump, drag și iubit, e ora 4, emoțiile mi-au furat somnul și dorința de a sta cu Micul meu de vorbă nu mă lasă o clipă.
Acum n-am decât o dorință, să fiu cât mai curând lângă tine… Bucuria mea, fericirea mea toată… “ – Regele și Duduia, Tatiana Niculescu
Una peste alta, dacă ți-e dor de o poveste cu regi și mai puțin prințese, ți-o recomand. Dacă ai nevoie de confirmări că totul este posibil, că dragostea învinge tot, că diferențele sociale și de clasă, prejudecățile, antisemitismul, pot fi învinse. O să descoperi că sunt doi oameni care devin unul singur, unul atât de puternic încât rezistă în fața uraganelor, nu a furtunilor.
“Doctorul încearcă să-l readucă la viată, dar e prea târziu. Îngenuncheată lângă Carol, Duduia îl roagă plângând să n-o părăsească. ‘Câteva zile am fost pe altă lume, parcă înnebunisem’, avea să-și amintească. Apoi, după ce îl imbracă într-un costum închis, în dungi, îi taie cu o foarfeca o șuviță de păr, șoptindu-i pierdută: Adieu, amour de ma vie!” – Regele și Duduia, Tatiana Niculescu
