Prezent pe scena Teatrului Național din București, în cadrul Galei Premiilor Gopo, pentru a vorbi despre colaborările sale cu regizorul Dan Pița, premiat pentru întreaga activitate, actorul Claudiu Bleonț a oferit un moment controversat. Însoțit de fiica sa, acesta a divagat de la subiectul Dan Pița și a subliniat în fața audienței ce lucruri nu îi plac la copilul său și la generația din care face parte, stârnind hohote de râs unor spectatori. În încercarea de a opri discursul șocant al tatălui său, copilul i-a dat acestuia un semn în picior, dar părintele nu s-a oprit acolo.
“Eva Maria, fiica mea, este pentru prima dată pe scenă, l-a cunoscut, n-a jucat în film. Ea și-a ales țoalele, nu mi-au plăcut. (râsete) I-am zis: nu cumva să mă faci de căcat, să zici ceva, taci dracu din gură. Ești altă generație. Nu vă suport. (râsete)
I-a luat autograf lui Selly, lui Tudor Giurgiu. (n.r. copilul îi dă cu mâna în picior, în încercarea de a-l opri)
Mă bate, vedeți? (râsete) Văd lucrurile altfel și îi spun: măi, gândește-te că toți oamenii din sala asta au citit enorm, au făcut școală, nu stau pe telefon, ca proștii. Lectură! Cultură! (râsete)
Aude, dar nu înțelege nimic. (râsete)”
Contactat de Cultura la dubă, Claudiu Bleonț a oferit pentru prima dată un punct de vedere referitor la cele întâmplate:
“Marți seară, pe scena Premiilor Gopo, într-un moment în care voiam să împărtășesc bucuria de a fi alături de fiica mea, am spus lucruri care au fost nepotrivite și au fost percepute ca fiind dureroase. Mi-am dat seama, privind înapoi, că mi-am pus propriul copil într-o situație vulnerabilă și că, fără să îmi dau seama atunci, am transmis un mesaj lipsit de delicatețe și empatie. Nu a fost intenția mea să o discreditez pe Eva, nu îmi doresc să îmi educ copilul prin mustrare publică. Îmi asum felul în care am procedat.
O iubesc enorm pe fiica mea. Este lumina mea, este sensul vieții mele, motivul pentru care vreau să fiu un om mai bun. Este iubirea mea primordială, dovadă stând și prenumele pe care i l-am ales. Ea este cea dintâi pentru mine, înainte de toate. Ca părinte, în dorința de a o ghida, de a-i vorbi despre responsabilitate, despre efort și valori, uneori se pot spune lucruri într-un mod care nu ajută, ci rănește. Iar când realizezi asta, din dragoste adevărată, faci ceea ce trebuie, îți ceri iertare.
Așa cum am spus și în privat, spun acum și public, îmi pare rău. Dacă am făcut-o să se simtă inconfortabil, dacă am pus presiune sau dacă am transmis altceva decât dragostea mea pentru ea, îmi pare rău. În fața tuturor, îi cer iertare în primul rând ei. Îi sunt dator cu asta, înainte de orice.
Nu caut scuze și nu vreau să justific ce s-a întâmplat. Vreau, însă, să îmi pun întrebări și să caut răspunsuri.
Sunt tată, sunt om. Și, ca orice om, am și momente mai puțin bune. Important este ce facem după, ne asumăm, învățăm și ne corectăm. Voi face tot ce ține de mine pentru a repara ce poate fi reparat, pentru a fi mai atent, mai prezent și mai bun.
Îmi asum această întâmplare, sunt tatăl Evei, cu întrebările și răspunsurile pe care le naște această condiție.
Celor care aleg să vadă în acest moment nu un verdict definitiv, ci întrebări pe care mi le asum, le mulțumesc! Uneori, din prea multă grijă, se poate naște o formă nepotrivită, chiar dacă fondul rămâne unul sincer — dorința profundă de a face bine copilului tău. Nu există rețete perfecte pentru a fi părinte, cred cu tărie în sinceritate, în responsabilitate și în efortul constant de a deveni mai bun. Pentru copilul meu, pentru mine și pentru lumea în care trăiesc.
Claudiu Bleonț”
Claudiu Bleonț este actorul Teatrului Național din București. Se află la a 4-a căsnicie, cu actrița Iulia Lazăr, mama Evei Maria, în vârstă de 11 ani.
Pentru a înțelege mai bine cele întâmplate, am cerut un punct de vedere și din partea unui specialist, psihologul Raluca Anton. Iată analiza acesteia:
“Întâi de toate, aș dori să apreciez faptul că domnul Claudiu Bleonț a revenit cu un mesaj public în relația cu decizia pe care a luat-o tot public zilele trecute. Cred că acesta este un pas extrem de important în ceea ce noi numim, în psihologie, reparația de după o ruptură. Pentru că un lucru care s-a întâmplat acolo, dincolo de știrbirea imaginii publice și a felului în care a decis să reacționeze, în relație cu fiica lui, s-a produs o mare ruptură.
Consider că un astfel de moment este un moment umilință publică, care sigur că poate să aibă în spate foarte multe explicații, dar eu, în rolul pe care îl am, mă uit la efectele pe termen lung pe care un astfel de comportament poate să le aibă asupra copilului. Aici putem să ne gândim la diverse experiențe emoționale, de la anxietate, la simptomatologie depresivă. Sigur, acum aceste lucru sunt supoziții, noi nu știm cum se va întâmpla pe termen lung, însă aș vrea doar să punctez că relația cu părinții este o relație reper. Felul în care părintele se comportă și reacționează cu copilul, atât în privat cât și în public, îi ghidează acestuia existența însăși și îl direcționează pe copil în interacțiunile publice și personale. După un astfel de moment, categoric este importantă declarația publică, dar mai ales ce va face domnul Bleonț în relație cu fiica lui, cum va repara ceea ce s-a rupt în relația lor, în acest moment, care, din păcate, cred că este costisitor emoțional pentru amândoi.
De asemenea, aș vrea să mai subliniez un lucru la care ar trebui să ne gândim cu toții. Domnul Bleonț a oferit acele replici dintr-un loc care se dorea a fi glumă, sarcasm, de a atrage atenția publicului. La acele glume, au fost oameni care au râs. Iar a râde la un astfel de comportament deja spune suficient de multe despre noi, ca societate și despre valorile pe care le avem.
Mi-ar plăcea ca ceea ce s-a întâmplat în sală să fie ca o lecție pentru noi toți și să ne dăm seama cât de important este să ne modelăm un anumit comportament în relație cu copiii noștri, dar și un comportament public. Nu mi se pare nepotrivită doar reacția domnului de pe scenă, ci și reacția sălii. Sigur, nu m-aș fi așteptat să se sesizeze cineva, ci să nu se râdă. E o lecție de a ne uita spre noi și nu a arăta cu degetul doar o persoană, de a cum putem extrage ceva din experiența acestui om, pe care poate nici nu îl cunoaștem.”, a declarat psihologul Raluca Anton pentru Cultura la dubă.
***
Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.
Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.
