În contextul unei Românii în care crește de la o zi la alta numărul cazurilor de îmbolnăviri cu Covid 19, dar, în același timp, crește agresivitatea oamenilor care nu cred în pericolul acestui virus sau refuză să își ia măsurile de precauție, am vrut să găsim explicații asupra comportamentului de masă.
Cum se răspândesc teoriile conspiraționiste, de ce unii oameni aleg să creadă în ele și nu în spusele apropiaților și ale medicilor? Și de ce oamenii devin agresivi când au credințe diferite decât ale altora, în mediul online?
Am stat de vorbă despre toate aceste lucruri cu sociologul Darie Cristea, profesor universitar și prodecan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București și credem cu tărie că în aceste momente ar trebui să ascultăm ceea ce spun specialiștii și să apelăm la ei atunci când avem întrebări, fie că vorbim despre medici, psihologi, sociologi, cercetători.
“E foarte ușor să spui că ți se ascunde ceva pentru că, practic, nu trebuie să mai probezi ce ți se ascunde, din moment ce ți se ascunde.”
Darie Cristea, sociolog
De ce credeți că unii oameni aleg să creadă mai degrabă surse neoficiale, informații răspândite pe internet, decât sursele oficiale?
Noi nu avem în momentul de față o evaluare foarte precisă a câți oameni cred în teoriile conspirației și în ce măsură cred în aceste teorii. Aici sunt mai multe grade de neîncredere.
Pe de o parte, sunt cei care pur și simplu neagă existența virusului, conspiraționismul ăla stupid, pe de altă parte sunt cei care nu cred raportările autorităților, cei care au anumite dubii referitoare la modul în care se transmite virusul.
Problema este că, de exemplu, dacă autoritățile fac anumite greșeli de comunicare sau dacă apar cu ajutorul mass-media anumite incertitudini la nivel de comunicare publică, există riscul ca din ce în ce mai mulți oameni să își piardă încrederea în discursul oficial.
Asta și pe fondul incertitudinii legate de virus, pe fondul restricțiilor, pe fondul unor nemulțumiri legate de aceste restricții.
Probabil cei mai mulți oameni nu sunt negaționiști, dar au într-o anumită măsură îndoieli legate de ceea ce se știe despre virusul ăsta.
Explicația e destul de simplă: de obicei, o teorie a conspirației în primul rând îți rezolvă problemele de incertitudine, îți explică cum stă treaba. Că sunt unii pe undeva și ne ascund anumite lucruri.
E foarte ușor să spui că ți se ascunde ceva pentru că, practic, nu trebuie să mai probezi ce ți se ascunde, din moment ce ți se ascunde.
Pe de altă parte, întotdeauna explicația bazată pe teoria conspirației este mult mai coerentă decât teoria reală.
O explicație științifică ce implică și anumite restricții va fi mult mai greu de digerat de către public. În al doilea rând, o explicație științifică e mai greu de înțeles.
În al treilea rând, o explicație științifică va trebui să țină cont de faptul că ea nu îți poate promite că problema se va rezolva săptămâna viitoare, ci fiind o explicație serioasă, va fi relativ pesimistă: va trebui să menținem restricții o anumită perioadă, vaccinul probabil o să apară într-o anumită formă, nu știm când, probabil anul viitor, pandemia va ține 1 an – 2, nu știm.
Sunt chestiuni care nu liniștesc publicul, nu asigură confortul acela psihologic. Și atunci e mult mai ușor să crezi într-o teorie a conspirației ori doar în anumite elemente ale teoriei.
“Până acum o lună eram toți îngrijorați de locuri de muncă, de salarii și de alte lucruri, acum toată lumea ține cu tot dinadinsul să își facă vacanța. Lucru care nu e foarte rațional.”
Credeți că autoritățile au greșit într-un anumit moment, în comunicare, de a escaladat această neîncredere?
Nu este vorba despre a greși pur și simplu. Noi încă nu știm extrem de multe despre virusul ăsta. Și atunci toate aceste măsuri, multe dintre ele medicale și inclusiv administrative sunt, să spunem empirice. Se adaptează unui anumit tip de situație.
Și atunci evident că publicul va găsi anumite puncte în care măsurile se contrazic, în care politicile nu par neapărat foarte coerente. Deci nu e vorba despre a face niște greșeli, în sensul clasic, dar chestiunile astea vor fi taxate ca niște greșeli și pe fondul unor frustrări, unor nemulțumiri.
foto: facebook
Apropo de frustrări, cât de mult credeți că a contribuit la neîncredere și criza financiară, faptul că unii oameni și-au pierdut locurile de muncă?
Problema cea mai mare este legată de marea masă a oamenilor care au fost afectați, nu neapărat la nivel de venit și de locuri de muncă, ci care au fost afectați la nivel de viață cotidiană.
Cel mai complicat lucru a fost această schimbare, fără un termen clar, al obiceiurilor care țin de viața cotidiană. Și vedem, de exemplu, că zilele acestea e un fel de revoluție a vacanțelor.
Până acum o lună eram toți îngrijorați de locuri de muncă, de salarii și de alte lucruri, acum toată lumea ține cu tot dinadinsul să își facă vacanța. Lucru care nu e foarte rațional, dacă acum două luni am fi fost foarte mulțumiți dacă ne lăsau să ieșim din oraș sau să mergem până la magazin, acum insistăm să mergem la plajă.
Trebuie să recunoaștem că e puțin absurd. Dar e o reacție psihologică ce vine, totuși, după un tip de izolare care a fost percepută ca fiind foarte brutală.
Revenind puțin la neîncredere, ne-ați explicat pe ce fond apare această neîncredere, dar aș vrea să vă întreb pe ce fond apare și agresivitatea oamenilor? Că una este să nu aibă încredere și altă este să devină agresivi cu oamenii care cred în pericolul virusului.
De câțiva ani, ați văzut, România a fost marcată de o separație destul de agresivă între tabere ideologice, politice și așa mai departe. Drept urmare, totul ține inclusiv de aspectul acesta valoric, în condițiile în care unele persoane resimt că le sunt amenințate interesele imediate.
Aici nu vorbim despre o idee filosofică asupra libertății, ci de faptul că omul a simțit efectiv o restrângere a libertăților și atunci devine o idee pentru care unii oameni consideră că pot lupta.
Și se apară certându-se cu cei care militează pentru restricții, certându-se cu autoritățile.
Eu mă refeream la un soi de agresivitate gratuită, dau exemplu cazul Andreei Esca, mărturia sa sinceră că ea și familia ei au avut Covid și valul de reacții agresive din partea unor oameni care spun că ar fi fost plătită, că nu există Covid și așa mai departe.
E suficient să vă uitați pe orice articol din online, la comentarii, ca să vedeți că există această formă de agresivitate gratuită. În general, mediul online la noi, dacă vă uitați pe comentarii, este încărcat de această agresivitate.
“Într-un fel tragi-comic, toate nemulțumirile se mișcă în jurul ideii de a-și salva vacanța. E o temă care a apărut de niciunde, dacă acum două luni eram mulțumiți că putem merge într-un magazin.”
Dar de unde vine această agresivitate?
Păi, în general, omul, prin aceste forme de agresivitate, își descarcă frustrările. Dacă aplică asta în online are impresia că e protejat de un anumit soi de anonimat, acolo poate să spună ceva fără ca oamenii din jur să se uite urât la el.
Și pe urmă escaladează. Eu pun un comentariu, altul care nu e de acord mai pune un comentariu, eu spun ceva mai puțin drăguț despre el, el spune despre mine, e foarte ușor să escaladeze genul ăsta de chestiuni în mediul online.
De foarte multe ori genul ăsta de agresivitate e mai vizibil în mediul online decât în realitate și poate că o educație online a românilor nu ar fi rea.
În ceea ce privește separarea populației în acest context al pandemiei, cât de periculoasă e gândirea extremă că “nu există virusul” și ce ar putea face autoritățile ca să mai atragă oameni în cealaltă tabără, care crede?
Eu cred că oamenii care neagă virusul sunt, totuși, în minoritate. Există, însă, persoane care au anumite nemulțumiri sau neîncredere în anumite aspecte privind modul în care autoritățile gestionează situația.
Evident că prelungirea acestei situații sau introducerea unor noi restricții va crește numărul nemulțumiților și al celor care încep să aibă anumite dubii.
Deci, deocamdată nu cred că suntem în pericol să avem o majoritate de negaționiști, dar vor începe să fie puse la îndoială din ce în ce mai multe aspecte, publicul pierzându-și răbdarea, acceptând din ce în ce mai puține restricții.
Probabil că o mai bună popularizare a cercetărilor care se fac pentru vaccin ar fi interesantă, mai ales că publicul este captiv știrilor privind acest virus. Deci în loc să se uite la probleme legate de acest virus, poate ar fi bine ca din când în când să aibă materiale privind cercetările care se fac în această problemă.
Într-un fel tragi-comic, toate nemulțumirile se mișcă în jurul ideii de a-și salva vacanța. E o temă care a apărut de niciunde, dacă acum două luni eram mulțumiți că putem merge într-un magazin.
Lipsa educației are un rol important în răspândirea teoriilor conspiraționiste sau sunt și oameni educați care cred în ele?
Teoretic, ar trebui să aibă. Dar veți vedea și oameni educați care cred în așa ceva. Aici e și o chestiune cumva instinctuală, nu știu dacă e corect termenul, dar vine ca urmare imediată a unor supărări, frustrări, percepi că discursul oficial nu îți oferă o explicație coerentă și atunci e ușor să apelezi la așa ceva.
Mai ales că aceste idei circulă prin social media și sunt ușor de accesat. Inclusiv oameni care par foarte raționali, e de ajuns să vadă chestia asta de câteva ori pe rețele sociale și atunci o să se întrebe “domne, o fi ceva ce zic și ăștia”.
Deci pericolul nu e la cei care zic că nu există virusul pur și simplu, ăștia sunt o minoritate, dar există riscul ca de la un punct încolo, pe fondul unei nervozități induse de situații pragmatice, din ce în ce mai mulți oameni să zică ” o fi ceva, de oamenii ăștia nu reușesc să rezolve problema”.
În încheiere, ați putea să ne dați un sfat, la nivel inter-uman cum am putea noi să interacționăm cu apropiați care nu cred în pericolul acesta încât să îi convingem că pericolul există și că ar trebui să își ia și ei măsurile de precauție?
E foarte complicat pentru că noi, ca oameni, nu avem autoritatea nici de a îi pune pe alții să respecte măsurile, nici de a îi educa, în ultimă instanță. Singurul lucru pe care îl putem face este să respectăm noi aceste măsuri și să nu intrăm în polemici inutile cu persoane de genul acesta.
Aici nu este o chestie care se rezolvă prin principii, ci prin model. Dacă cea mai multă lume respectă aceste măsuri, în final, pe o regulă a bunului simț, și ceilalți vor face același lucru.
