Skip to content

Povestea designerului Ovidiu Pop, de la Institutul Francez al Modei la dezvoltarea conceptului artistic al festivalului UNTOLD

La 37 de ani, Ovidiu Pop este unul dintre cei mai promițători designeri vestimentari români. S-a născut în Baia Mare, dar e stabilit de aproape 20 de ani la Cluj-Napoca, acolo unde, de câțiva ani încoace, stă în spatele conceptului scenei principale de la UNTOLD, atât de populară printre participanții la festival, precum și a produselor de merchandise UNTOLD.

A studiat la Institutul Francez al Modei de la Paris și a colaborat cu branduri mari precum Dior, Veja sau Stella Luna, însă a ales să se întoarcă și să creeze în România atât propriile colecții, cât și pentru instituții de spectacole sau pentru UNTOLD.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, Ovi, cum este cunoscut printre apropiați, povestește parcursul în carieră, ce muncă presupune realizarea conceptului de festival la UNTOLD, precum și cum vede el piața de design vestimentar din România. Dincolo de acestea, rămâne un artist plastic îndrăgostit de desen și pictură.

***

Pentru început, spune-ne, te rog, cum s-a născut pasiunea ta pentru design?

Pasiunea pentru artă și design este motivată de mediul meu familial și de parcursul profesional ulterior. Ceea ce la început a părut o joacă, s-a transformat, prin multă muncă și studiu, sub îndrumarea tatălui meu, pictor de profesie, într-o carieră artistică completă.

Cum s-a concretizat drumul spre o carieră în design?  A fost vreun moment de cotitură pe acest drum?

Deși, inițial, eram foarte atras de grafică (anatomie umană și portret), la finalul Liceului de Artă din Baia Mare, am optat pentru a-mi continua pregătirea artistică în domeniului designului vestimentar. L-am considerat un domeniu complex, care însumează cunoștințe și tehnici interdisciplinare: noțiuni de arhitectură – în structura și construcția veșmântului, elemente de pictură – în printul materialelor, de design – în funcționalitatea și estetica acestora. Întreg parcursul meu este unul firesc, cu multe satisfacții.

Ce au reprezentat, mai exact, studiile la Paris?

Colecția mea de disertație a participat și câștigat concursul național “Pasarela”, organizat de Ambasada Franței în România și Institutul Francez al Modei de la Paris. Prin urmare, am participat la programul post-universitar de modă și accesorii, pe care l-am și absolvit după doi ani și am făcut un internship la compania Stella Luna, din Padova, Italia.

În cadrul acestui program post-universitar la IFM Paris, am avut șansa de a colabora cu branduri prestigioase precum Cristian Dior, Veja sau Stella Luna. Experiența a reprezentat pentru mine o perfecționare a cunoștințelor dobândite, pe care am avut și șansa de a le pune în practică.

Ovidiu Pop și colecția sa

Ce ai învățat la Stella Luna?

Colaborarea mea cu acest brand de încălțăminte a fost benefică în plan profesional, mai ales că mă aflam la finele anului universitar la Institutul Francez al Modei de la Paris. Am dorit să învăț și să dobândesc experiența și în acest domeniu, dovadă fiind faptul că am reușit să creez propria colecție de încălțăminte la colecțiile vestimentare ulterioare.

Intenția mea nu a fost de a rămâne în Franța sau în Italia, ci mereu mi-am dorit să mă reîntorc și să-mi dezvolt propriul brand.

Creație vestimentară realizată de Ovidiu Pop
Creație vestimentară realizată de Ovidiu Pop

Cum și când s-a născut colaborarea ta cu UNTOLD?

În prezent sunt Senior Concept Artist la UNTOLD, cu care colaborez de aproape cinci ani. Prima colaborare a fost în 2017 și a constat într-o schiță de concept pentru Main Stage-ul UNTOLD din acel an.

Ovidiu Pop, Senior Concept Artist UNTOLD
Ovidiu Pop, Senior Concept Artist UNTOLD

În 2019 am continuat colaborarea printr-o suită de schițe de concept pentru temă și un proiect de design vestimentar, respectiv crearea a patru costume pentru ceremonia de deschidere a festivalului.

Ce stă în spatele unui concept de festival, cum se naște el, cum evoluează și cum devine ceva concret?

În spatele unui concept de succes stă munca unei întregi echipe de creație. Odată ce tema este stabilită, fiecare membru contribuie la dezvoltarea ei, în funcție de specializarea pe care o are (arhitectura, graphic design și concept art).

Conceptul vizual pornește și se dezvoltă de la câteva schițe și compoziții grafice, care funcționează ca ghid în arhitectura ulterioară (activări, baruri și stage design) și grafic design (afișe și materiale grafice).

Schița temei Untold 2024, Human Nature, de Ovidiu Pop
Schița temei Untold 2024, “Human Nature”, de Ovidiu Pop

Descrie-ne puțin munca ta la Untold.

Munca mea constă în transpunerea conceptului în schițe, desene și ilustrații. Creez un pachet complex de variante, din care doar una este câștigătoare și care urmează a fi dezvoltată și finalizată.

Mă ocup, în egala măsură, de crearea de personaje, stage desgin, adică ilustrație pentru Main Stage UNTOLD și Main Stage UNTOLD Dubai, ilustrație pentru activări, baruri și structuri.

Main Stage UNTOLD 2023, schiță de Ovidiu Pop
Main Stage UNTOLD 2023, schiță de Ovidiu Pop

Având în vedere profesia mea, mă ocup și de realizarea colecției de merchandise UNTOLD (fashion și accesorii).

Ce este specific conceptului din acest an?

În fiecare an, UNTOLD propune un alt concept, care face parte din universul său creativ. Acesta este anticipat prin elementele grafice postate pe parcursul anului și dezvăluit integral cu puțin timp înainte de începerea lui. În felul acesta, se creează un orizont de așteptare incitant, care culminează cu ziua în care festivalul își deschide porțile, iar participanții văd Main Stage-ul.

Anul acesta, capitolul IX are o temă de actualitate – “Human Nature”, drept urmare, personajul central este “Mama Natură”, văzută ca o personificare a figurii materne, a naturii și a forțelor naturale.

Figura ei statuară simbolizează frumusețea, serenitatea și generozitatea naturii umane și a tuturor ființelor vii. În mod firesc, elementele florale sunt abundente și constituie laitmotivul plastic al temei.

Cu ce ai contribuit tu, mai exact, la realizarea lui în actuala ediție?

Așa cum spuneam mai devreme, contribuția mea constă în transpunerea la nivel grafic a conceptului, crearea personajului principal și a elementelor organice care o înconjoară. (O multitudine de tipuri de flori, liane, elemente vegetale și animale.) Am dorit să-i confer personajului un caracter senin, imperial, fără elemente care să o identifice cu o anumită prezență feminină.

Schița temei Untold 2024, “Human Nature”, de Ovidiu Pop

Ai avut și o colaborare cu Opera din Cluj. Povestește-ne puțin despre ce a fost vorba.

Deși nu este prima colaborare cu Opera Națională Română din Cluj-Napoca, “La Fanciulla del West”, de Giacomo Puccini, a fost primul meu proiect de anvergură, care se traduce printr-o colecție vestimentară concepută și adaptată rigorilor unui spectacol de operă.

În calitate de designer scenograf am gândit această colecție compusă din peste 60 de piese vestimentare, caracterizate printr-o paletă cromatică generoasă, printr-o mare diversitate a materialelor, a tehnicilor de manipulare a acestora și prin multitudinea accesoriilor folosite.

Tema acestui spectacol, a Vestului Sălbatic, anii 1850, a fost incitantă, mai mult decât generoasă și mi-a făcut o reală placere să o recreez.

Schiță colecția pentru Opera Națională din Cluj-Napoca, de Ovidiu Pop
Schiță colecția pentru Opera Națională din Cluj-Napoca, de Ovidiu Pop

Te-ar mai interesa și alte colaborări cu instituții culturale?

În măsură în care timpul mi-o va permite, sunt oricând deschis unei colaborări cu domeniul cinematografic și teatral.

Ce îți place cel mai mult să desenezi?

Desenez oricând, oriunde, cu mare placere. Dacă ar fi totuși să aleg un subiect preferat, acesta ar fi portetul uman.

Ce are bun scena de design vestimentar în România? Dar ce îi lipsește?

Cred că, în prezent, moda din România are mulți tineri designeri foarte talentați și dedicați, care își fac auzită vocea la nivel național și internațional. Consider, însă, că ascensiunea unui tânăr designer este anevoioasă, deoarece nu există o conexiune directă între universitățile de artă și industrie, respective între creator și consumator, pentru că nu există fizic suficiente magazine de specialitate (concept store-uri).

Ovidiu Pop, Senior Concept Artist UNTOLD

Am observat că la nivel internațional există un trend anti- fast-fashion și pro haine de designer. Totuși, puțină lume își permite să facă această trecere. Tu cum vezi lucrurile? Cum putem avea produse de calitate în dulapul nostru, dacă venitul este unul mediu?

Trendul actual de trecere spre hainele create de un designer este motivat și justificat de faptul că publicul devine conștient de risipa actuală, condițiile vitrege din unele ateliere, impactul negativ asupra mediului și calitatea materialelor.

Consumatorul de modă, în prezent, își dorește haine și accesorii originale, unicat, versatile și care să-l reprezinte.

Sfatul meu este să pună accentul pe calitate în detrimentul cantității, pe alcătuirea unei garderobe formate din piese de bază, timeless, din materiale naturale și durabile care se pot recompune în diverse ținute.

Pe ce îți dorești să îți concentrezi atenția în viitor?

Intenționez să dezvolt în continuare propriul brand, să colaborez cu UNTOLD, să desenez și să pictez mai mult.

***

Material realizat cu sprijinul UNTOLD.

Festivalul UNTOLD are loc între 8-11 august la Cluj-Napoca.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *