Anna de Noailles

Povestea Annei de Noailles, prima femeie admisă ca membru de onoare al Academiei Române

Sunt șanse foarte mari să întâlnești numele Annei de Noailles în cărțile despre istoria literaturii franceze.

Contesă și scriitoare reprezentativă pentru perioada La Belle Epoque, era o prezență care făcea furori în saloanele mondene din Parisul de la începutul secolului XX.

Viața și opera ei au aparținut în totalitate Franței, însă originile sale de familie o leagă de România.

Deși poeta n-a fructificat vreodată această legătură, a fost, totuși, prima femeie introdusă ca membru de onoare în Academia Română.

„Cea mai poetică dintre contese și cea mai contesă dintre poete”

Ana Elisabeta Brâncoveanu făcea parte, după cum indică şi numele, din familia boierească Brâncoveanu. Mama ei, Raluca Musuruș a fost o cunoscută muziciană, idolul compozitorului polonez Ignacy Paderewski. Tatăl Anei, Grigore Brâncoveanu fusese adoptat de către marele ban Grigore Brâncoveanu, ultimul descendent pe linie masculină al voievodului Constantin Brâncoveanu.

S-a născut la Paris pe 15 noiembrie 1876. A fost educată în mare parte acasă și vorbea fluent franceza, engleza și germana. Mama ei, o femeie cultivată și sensibilă, i-a insuflat pasiunea pentru muzică și literatură.

Anna de Noailles/ sursa: annadenoailles.org
Anna de Noailles/ sursa: annadenoailles.org

Familia își petrecea iarna la Paris și restul anului la proprietatea lor, „Villa Bassaraba” în Amphion, lângă Evian, pe malul sudic al lacului Geneva. Contrastul dintre serenitatea lumii naturale și peisajul urban a constituit o primă sursă de inspirație pentru Ana, iar la 13 ani publica deja primele versuri.

Tot la vila din Amphion, în 1897 a fost celebrată căsătoria Anei cu contele Mathieu de Noailles. A devenit astfel membră a uneia dintre cele mai proeminente familii ale nobilimii franceze vechi. Așa cum a dorit mama ei, primul volum de poezie al aristocratei a fost publicat după căsătorie, în 1901. „Le Coeur innombrable”(Inima fără nume), a fost începutul ascensiunii Annei în lumea literară franceză.

„Madam’, în Franța sunt numai trei miracole – Jeanne d’Arc, râul Marne și dumneavostră.”- Joseph Reinach, scriitor

Anna de Noailles era o prezență nelipsită din saloanele Belle Epoque ale boemei franceze. Conversația era unul din punctele forte ale contesei. Îmbinarea între afectul său cu nuanțe multiple și verva intelectuală lăsau o impresie puternică asupra celor cu care interacționa.

Portret Anna de Noailles, de Philip Laszlo, 1913

„Când contesa este aici, pur și simplu încetezi să exiști”, îi mărturisea una din prietenele ei lui Anatole France. În salonul ei literar, din Avenue Hoche se regăseau adesea unii dintre cei mai remarcați scriitori ai Parisului secolului XX.Pierre Loti, André Gide, Paul Valéry, Jean Cocteau, François Mauriac, fraţii Daudet sau Robert de Montesquiou se numărau printre musafirii Annei de Noailles.

Anna și Proust, o prietenie „parfumată ca un șerbet de trandafiri”

Dintre prezențele distinse de care se înconjura, Marcel Proust a fost cel cu care Anna de Noailles a legat o prietenie aparte, marcată de o admirație reciprocă profundă.

În autobiografia ei, „La livre de ma vie”, contesa scria: ”Marcel Proust este singura fiinţă care m-a făcut să schimb un vers, să suprim o strofă. El a aninat primele ghirlande la uşorul templul al tinereţii mele; el m-a făcut să cred că poezia era nectarul lumii, gloria juvenilă – scumpă unei întregi mulţimi, faima – fără duşmani, triumful – neprihănit!” , spunea contesa despre scriitor.

Iar acesta îi scria: „Dacă vi s-ar arde toate cărțile pe rug, tot ați rămâne nemuritoare.”

Anna de Noailles: revelație pentru societatea literară franceză, controversă pentru Academia Română

În 1921, Academia Franceză i-a acordat premiul Grand Prix de Litterature (Marele Premiu pentru Literatură), în urma publicării volumului „Les Forces eternelles” (1920). În anul următor, ea a devenit primul membru de sex feminin al Academiei Roiale Belgiene de Limbă Franceză și Literatură. Pe 11 ianuarie 1931, Anna de Noailles a fost prima femeie care a primit înaltul grad de Comandor al Legiunii de Onoare.

Succesul contesei poet a fost remarcat și de societatea literară din România.

Anna de Noailles, de Ignacio Zuloaga, 1913
Anna de Noailles, de Ignacio Zuloaga, 1913

„Doamna Anna de Noailles, născută Brâncoveanu, din sânul Bibeştilor, este considerată astăzi o mare poetă a Franţei. Criticii recunosc în scrisul ei spiritul rasei noastre”, a fost motivaţia lui Iorga pentru introducerea Annei în rândurile membrilor Academiei. La data de 25 iunie 1925 Anna de Noailles devine prima femeie admisă în Academia Română, ca membru de onoare.

Nu toată lumea împărtășea părerile lui Nicolae Iorga. Mulți scriitori au contestat numirea ei ca membru în Academie, acuzând-o pe Anna că și-ar fi renegat originile. Într-adevăr, într-un interviu pentru revista Les Annales, contesa declarase că nu ar fi fost în niciun fel legată de România. Nu era vorba despre o renegare, ci despre un adevăr din viața ei. Anna de Noailles a călcat o singură dată pe pământ românesc, în drum spre Constantinopol.

,Mor de mine însămi…”

Anna de Noailles a murit la Paris în 1933, la doar 56 de ani. Bizar e că poeta a căzut la pat fără a avea un diagnostic precis. Și-a menținut totuși luciditatea, descriind cu dramatism suferința : “N-am nici un organ vital bolnav, şi totuşi mă duc. Mor de mine însămi…”. Catherina Pozzi, poeta franceză care i-a fost apropiată, spunea după ce contesa s-a stins: „Anna de Noailles a murit de prea mult suflet pentru trupul ei.”

Pentru lirica sa de influență parnasiană, plină de sinceritate și afectivă, Annei de Noailles i se mai spunea și „muza grădinilor”.

Pentru cine își dorește să o descopere, opera sa a fost tradusă parțial în limba română. În librării sau poate pe raftul unui anticariat se pot găsi atât volumele de poezii, romanele, cât și autobiografia ei, cuplată cu scrisorile pe care le primea de la bunul său prieten Marcel Proust.

Ca să-i pătrundem măcar puțin sufletul, care a provocat atât de multă fascinație, poate e cu atât mai bine să-i ascultăm aici vocea, într-o confesiune despre cum își dorea Anna să rămână în sufletele oamenilor.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *