foto: Expo Italy
O secțiune a replicii sculpturii „David” a lui Michelangelo, expusă la pavilionul Italiei de la Expo Dubai, a fost ascunsă de ochii vizitatorilor pentru a evita critica musulmanilor conservatori, scrie publicație La Repubblica.
Pe tot parcursul expoziției, doar invitații speciali și diplomații vor putea vedea ce se află mai jos de umerii nudului.
Replica de peste 5 metri a lui „David” a fost creată special pentru expoziție și este expusă în Pavilionul Italian. Așezată într-o vitrină de sticlă și înconjurată de coloane așezate strategic, statuia va fi vizibilă doar de la umeri în sus pentru vizitatorii care au acces doar la etajul superior al pavilionului, relatează Independent.
„David” va putea fi privit în întregime de vizitatorii care au acces la etajul inferior, destinat doar diplomaților și invitaților speciali.

Replica statuii „David” a fost realizată cu ajutorul unei imprimante 3D și a fost acoperită cu praf de marmură.
La fiecare cinci ani, una dintre țările lumii găzduiește o expoziție universală globală, acreditată de Biroul Internațional al Expozițiilor (BIE). Emiratele Arabe Unite ar fi trebuit să organizeze evenimentul în 2020, dar izbucnirea pandemiei a determinat amânarea lui până anul acesta.
„Connecting Minds, Creating the Future” este tema expoziției care a început pe 1 octombrie și se va încheia pe 31 martie 2022.
Peste 190 de țări, printre care și România, participă la Expo Dubai 2020 la care sunt așteptați în jur de 25 de milioane de vizitatori. Emiratele Arabe Unite au investit în acest eveniment peste 7 miliarde de dolari, potrivit France 24.
Pavilionul României are la bază conceptul „New Nature”, bazat pe echilibrul om – natură, și va găzdui mai multe expoziţii permanente şi temporare într-un spațiu de circa 1.000 de metri pătrați, potrivit Agerpres.
Expo Dubai 2020 va fi cel mai mare eveniment organizat de la începutul pandemiei de COVID-19.