Skip to content

Participanții la Summer Well au dus vechile telefoane la reciclat

Summer Well a însemnat anul acesta nu doar muzică și distracție, ci și fapte bune pentru natură. Participanții au lăsat la cortul Orange aproximativ 550 de device-uri vechi – telefoane, tablete, smatwatch-uri, căști și încărcătoare pentru a fi reciclate, și au fost premiați cu kit-uri de festival. Componente din aceste dispozitive vor primi o a doua șansă, urmând a fi repuse în economia circulară.

Inițiativa face parte din programul de economie circulară al Orange, “Re”, prin care compania încurajează un comportament responsabil prin reciclarea, recondiționarea, repararea și recumpărarea telefoanelor vechi.

Cei care au ales să recicleze la Summer Well device-urile (telefon vechi sau smartwatch) și le-au depozitat în cutia dedicată, au fost invitați să învârtă roata norocului pe un ecran tactil și să afle ce premiu primesc: Kitul cool de festival (kit șapcă + borsetă), Kitul prietenos cu natura (kit sacoșă reutilizabilă + lunch box) sau Kitul pentru relaxare (pătură de picnic).

Summer Well și Orange au venit și în sprijinul familiilor care au mers cu copiii la festival. Astfel, Orange a pus la dispoziție gratuit căști pentru copii, care reduc din poluarea sonoră.

La căști a fost difuzată muzică special adaptată pentru micuți, inclusiv piese reinterpretate din portofoliul Florence + The Machine, headliner al ediției 2023. Sleep Well Baby a însemnat un concert de cântece de leagăn, pentru ca cei mici să doarmă liniștiți, în timp ce părinții s-au bucurat de muzica preferată.

Lângă cortul Orange, participanții au putut trăi concertele din festival și prin intermediul tehnologiei 5G+. Cu ochelarii VR au văzut 360 show-ul artiștilor de pe scena principală.

Și tot în zona Orange un spațiu a fost dedicat gamingului și tatuajelor de festival.

Caravana Orange Pop-Up Cinema, care ajunge vara aceasta în mai multe orașe din România, a fost și la Summer Well. Cei prezenți la festival s-au uitat la filme, din fotolii, chiar în mijlocul naturii.

Pentru a rămâne în contact cu tot ceea ce contează și a urca live pozele și filmările de la festival, Orange a oferit acces gratuit la Wi-Fi pe tot perimetrul Summer Well.

Festivalul a trecut, dar nu este prea târziu să faci o faptă bună pentru natură. Poți recicla un telefon vechi în orice magazin Orange din țară. Află mai multe detalii în magazin.

De la lansarea “Re” în România, Orange a colectat 326.000 de telefoane, care primesc o viață nouă prin reciclare sau recondiționare.

Programul este construit în jurul a 4 arii de acțiune:

  1. Recumpărare (Buy-Back): Prin Buy-Back, clienții care aduc un telefon vechi, funcțional, în orice magazin Orange pot primi un voucher de minimum 10 euro pe care îl pot folosi pentru achiziționarea unui dispozitiv nou împreună cu un abonament pentru o perioadă de 24 de luni.
  2. Reciclare: În toate magazinele Orange există o cutie dedicată pentru colectarea de telefoane, tablete, smartwatch-uri, încărcătoare sau căști pe care nu le mai folosești sau care nu mai funcționează. Oricine poate veni și aduce dispozitivele pentru reciclare. Lunar, cantitățile strânse ajung la reciclare sau primesc o a doua viață prin recondiționare.
  3. Recondiționare: Din 2013, Orange are o secțiune online dedicată comercializării telefoanelor recondiționate (refurbished). Ele trec printr-un control riguros al calității înainte să fie repuse în vânzare și au garanție 12 luni. Telefoanele recondiționate au un preț atractiv, sunt o alegere mai prietenoasă cu mediul și presupun un consum mai scăzut de resurse noi.
  4. Reparare: Încă din 2009, Orange pune la dispoziția clienților Care Center Orange, un ”one stop shop” pentru toate problemele pe care le întâmpină cu dispozitivele mobile, de la servicii tehnice de reparații, până la operațiuni de setare sau obținerea de back-up pentru date. Repararea telefoanelor este modalitatea prin care clienții Orange aleg să păstreze cât mai multă vreme, în cea mai bună formă, dispozitivele importante pentru ei.

Summer Well este un festival Orange, iar anul acesta a avut loc în perioada 11-13 august, pe domeniul Știrbey din Buftea. Printre numele care au concertat se numără Florence + The Machine, Royksoop, Yungblud și Tom Grennan.

Material realizat cu sprijinul Orange România.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *