Skip to content
Masuri COVID

Noi măsuri ale CNSU: Accesul în muzee și biblioteci, până la o capacitate de 30% pentru vaccinați. Spectacolele și concertele în aer liber, interzise

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat noua listă de restricții pentru a limita răspândirea virusului COVID-19. Acestea au fost anunțate astăzi, de către Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Potrivit hotărârii, care ar urma să intre în vigoare de luni:

  • accesul în muzee, biblioteci, librării, cinematografe, studiouri de producție și instituții de spectacole sau concerte se va putea face până la o capacitate maximă de 30% și numai în baza certificatului care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală;
  • spectacolele și concertele în aer liber sunt interzise;
  • competițiile sportive se pot desfășura, însă fără public;
  • activitatea cultelor religioase se poate desfășura atât în interiorul, cât și în afara lăcașurilor de cult, cu păstrarea distanțării și purtarea măștii de protecție;
  • evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive etc.), conferințele și workshopurile sunt interzise;
  • în cafenele, restaurante sau centre comerciale pot intra doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală, până la o capacitate maximă de 50%. În schimb, cluburile și barurile se închid.

De asemenea, purtarea măștii redevine obligatorie în toate spațiile închise sau deschise.

Pe parcursul nopții (intervalul orar 22:00-5:00) se instituie carantina, indiferent de incidența cumulată la 14 zile. Exceptate sunt persoanele vaccinate, cele care fac deplasări în interes de serviciu, care au nevoie de îngrijire medicală sau se află în tranzit.

Măsurile menționate sunt valabile pentru o perioadă de 30 de zile. Hotărârea poate fi consultată în întregime AICI.

Reamintim că România se află în prezent pe locul doi în lume în ceea ce privește decesele zilnice de Covid, raportate la milionul de locuitori. Rata de vaccinare se menține la circa 30%, însă astăzi s-a înregistrat un record de 128.000 de persoane imunizate, dintre care 86.000 cu prima doză. În plus, weekendul acesta, la Biblioteca Națională București are loc un maraton de vaccinare


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează