foto: Ioanid Apostol
Nicușor Dan, în vârstă de 55 de ani, a devenit aseară președintele ales al României, după ce a câștigat turul al ll-lea al alegerilor prezidențiale cu 53,60% din voturile exprimate, adică 6.168.642 de voturi. Pentru prima dată, un președinte a făcut declarațiile victoriei dintr-un parc – Parcul Cișmigiu. Când a fost sigur de victorie, din punct de vedere matematic, Nicușor Dan a ieșit la balconul Hotelului Cișmigiu de pe Bulevardul Regina Elisabeta din București, acolo unde a avut sediul de campanie, și a salutat mulțimea adunată.
Nicușor Dan s-a născut la Făgăraș în 1969. Din gimnaziu a devenit pasionat de matematică. În liceu a câștigat de două ori Medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică, în anii 1987 și 1988.

A absolvit Facultatea de Matematică – Universitatea București, iar în 1992 a studiat matematica la École Normale Supérieure din Paris. În 1988 a terminat doctoratul la Université Sorbonne Paris Nord. Pe atunci, a început să organizeze întâlniri cu studenții români de la Paris, cu scopul de a contribui la evoluția României post-comuniste.
În 1998, revenit în țară, s-a angajat la Institutul de Matematică asociat Academiei Române. Tot de atunci a început să inițieze acțiuni civice pentru salvarea patrimoniului. A participat la demonstrațiile împotriva construirii Cathedral Plaza, care s-a dovedit după 20 de ani o construcție ilegală prin decizie judecătorească definitivă, s-a opus demolării Halei Matache, a militat pentru Roșia Montană.

A fondat Asociația Salvați Bucureștiul și a deschis numeroase dosare împotriva deciziilor care periclitau patrimoniul construit sau spațiul verde din București. A câștigat sute de precese.
În 2012, am candidat pentru prima oară la Primăria Capitalei ca independent. În 2016, după protestele care au urmat tragediei de la Colectiv, a fondat partidul USR. A devenit deputat USR, dar a părăsit partidul pe care l-a fondat atunci când s-a poziționat pentru referendumul pentru familiei, spre deosebire de alți lideri progresiști ai partidului.
În 2020 a învins-o pe Gabriela Firea și a devenit primarul capitalei. În 2024 a câștigat al doilea mandat la primărie.
După anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, și-a anunțat candidatura la Cotroceni. A candidat ca independent și a câștigat 6.168.642 de voturi, cu 829.589 în plus față de contracandidatul său, George Simion (AUR).
Mii de tineri s-au adunat aseară pe Bulevardul Regina Elisabeta din capitală, acolo unde Nicușor Dan a avut sediul de campanie, la Hotelul Cișmigiu, aflat în apropierea Primăriei Capitalei.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Cultura la dubă, acesta a mulțumit artiștilor români care l-au susținut.
Rezultatele alegerilor trebuie să fie recunoscute de Curtea Constituțională a României. Apoi, președintele ales va depune jurământul în Parlamentul României.
Nicușor Dan este al 5-lea președinte al României post-comuniste, după Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis.
***
Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.
Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.