„Mi-aș dori ca România să fie o țară din care tinerii să nu (mai) fugă.”

foto: pixabay.com

Cu ocazia Zilei Naționale a României, am întrebat elevii de liceu „Cum ați vrea voi să arate România?”. Textele de mai jos au sosit pe adresa redacției Cultura la dubă și fac parte din inițiativa Textul Cititorului, prin care încurajăm cititorii publicației noastre să scrie.

****

Teodora Ghica, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București

Cum aș vrea eu să arate România? Oricât de clișeic ar suna, mi-aș dori să fie o țară normală. O țară din care tinerii să nu (mai) fugă, în care să nu (mai) simtă că merg pe nisipuri mișcătoare și că pedalează în gol pe un drum la finalul căruia nu se vede nicio luminiță. O țară normală, în care principalele investiții ar merge către sănătate, educație și cultură.

În România mea ideală, nu ar mai exista un sistem educațional toxic care supune necontenit elevii unui proces de depersonalizare prin obligativitatea memorării unor noțiuni fără înțelegerea pe deplin a acestora.

În același timp, în România mea ideală, nu ar exista o dihotomie pregnantă între școlile din mediul rural și cel urban, ci toți elevii ar avea același punct de start, aceleași condiții bune în școli (aici mă refer mai cu seamă la căldură, la toalete în interior, la materiale corespunzătoare) și profesori la fel de bine pregătiți.

Totodată, ar exista un sistem care i-ar încuraja pe copii să gândească, să simtă și să se exprime în concordanță cu propria lor personalitate, cu propriile lor gânduri, valori, idei și viziuni asupra lumii care îi înconjoară, fără a-i încorseta în anumite exprimări standard și reproduceri de clișee. Sunt de părere că educația de calitate, în orice formă, în orice context, oferă, la rândul ei, calitate vieții.

În România mea ideală, nu ar exista niciun copil care să adoarmă cu gândul la un colț de pâine.

Toți am avea drepturi egale, nu doar în scris, ci în fapt, indiferent de sex, de gen, de rasă, de statut social, de orientare sexuală, de etnie, de apartenență religioasă.

Femeile ar fi egale cu bărbații, ar avea drept asupra propriului corp, fără a fi judecate și arătate cu degetul. Nu ar (mai) exista violență domestică, iar cuvântul „consimțământ” n-ar (mai) fi doar un cuvânt din dicționar fără prea mare legătură cu realitatea.

În România mea ideală, oamenii nu ar mai fi victimele unui sistem medical disfuncțional și corupt. Tot în acest sens, în România mea ideală, accederea în funcții s-ar face pe bază de meritocrație, nu pe baza sistemului „pile și relații”. Și din această accedere în funcții pe bază de meritocrație ar deriva nenumărate avantaje, dintre care voi numi doar câteva: personal competent în toate instituțiile (fie ele publice sau private), o infrastructură mai bună, un nivel de trai decent, acces la educație egal pentru toți și nu în ultimul rând, dezvoltarea sectoarelor turismului și al agriculturii.

În România mea ideală, mediul înconjurător ar fi una dintre priorități. Pentru că în ce mod am putea să ne imaginăm o țară ideală, dacă peste câțiva ani nu vom avea unde trăi din cauza iresponsabilității noastre de acum?

În România mea ideală, mersul la teatru, film și operă nu ar fi ceva elitist, ceva ce-și pot permite doar o mână de oameni, ci ar deveni o normalitate. În acest sens, cultura nu ar mai fi subfinanțată, iar actorii, regizorii, scenografii nu ar mai fi „muritori de foame”.

De ce am pune atât de mult accentul pe cultură și nu pe alte domenii? s-ar întreba, poate, unii. Deoarece cultura nu este un moft, ci o necesitate.

Pe de-o parte, cultura păstrează și transmite transgenerațional cunoștințe și tradiții, permițând totodată dezvoltarea unor noi valori în raport cu societatea contemporană. Pe de altă parte, dintr-un punct de vedere mai pragmatic, cultura ar contribui semnificativ la economia țării. De asta mi-aș dori ca în fiecare oraș al țării să existe cel puțin un teatru și un cinematograf, pentru ca tinerii să poată avea parte de o viață culturală, indiferent de mediul din care provin.

În România mea ideală, toți cetățenii ar ști cine sunt nume precum Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Brâncuși, Nadia Comăneci, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Ivan Patzaichin, Nicolae Steinhardt, Angela Gheorghiu, Amza Pellea. Și ar ști aceste nume mereu, nu doar de 1 Decembrie.

Desigur, idealul este, prin definiție, de neatins, însă acest lucru nu ar trebui să ne împiedice să tindem spre el.

Dificultatea constă, cred eu, în faptul că, pentru o țară ideală, cei care ar trebui să se schimbe sunt oamenii.

Din punctul meu de vedere, primul lucru care trebuie schimbat este nepăsarea de care românii dau dovadă constant, indiferent că vorbim despre nepăsarea din partea celor care ne conduc față de oamenii care i-au ales și care așteaptă, parcă cu tot mai puțină speranță, o schimbare; nepăsarea față de cei defavorizați, cei care nu au o locuință, nu au hrană sau căldură; nepăsarea față de bătrânii singuri, bolnavi, uitați de familie sau de societate; nepăsarea față de copiii nedoriți și uitați cu anii în orfelinate; nepăsarea medicilor care au depus un jurământ de a proteja viețile pacienților, dar pe care îl uită odată cu trecerea timpului; nepăsarea față de cel de lângă noi, atât timp cât nouă ne merge bine.

Și odată cu această schimbare, sunt sigură că România ar deveni, treptat, o țară mai bună. O țară la care tinerii s-ar întoarce definitiv, nu doar pe perioada sărbătorilor. O țară de care am fi mândri tot anul, nu doar de 1 decembrie.

***

Sergiu Crăciun, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic “Ana Ipătescu” din Gherla, jud. Cluj

Aș vrea ca România să arate în ochii oamenilor așa cum arată țările străine în ochii noștri. Despre locurile de-acolo auzim deseori că lumea-i mai bună, că oamenii umblă mai mult pe jos, că nu găsești niciun chiștoc de țigară pe stradă, că cerul e mai albastru. O astfel de Românie am vrea să avem și noi, doar că ni s-a spus că aici nu se poate. Poate că ochii sunt de vină.

Probabil că, în imaginație, credem că există perfecțiune și că țara noastră este la ani lumină distanță. Sigur că România are multe lacune cunoscute și ar fi clasic, poate chiar greșit, să încep să le enumăr.

Să presupunem doar că, dacă facem asta, ajungem la un număr de 20, le rezolvăm și am scăpat de ce era rău. Doar că aici nu e matematică, nu putem afla totalul, iar apoi să scădem ce nu pare în ordine. Dacă ar fi atât de ușor, aceasta ar fi soluția ideală. Dacă este atât de ușor, cum de nu s-a întâmplat asta până acum?

România are nevoie de puțin mai mulți oameni care să-și dorească o țară mai bună. Poate că ochii ne sunt de vină, poate unghiul din care privim ori doar convingerile care definesc ce este bun și ce nu.

Poate că, într-adevăr, România nu este o țară așa cum ar trebui să fie și este departe de a fi elevul premiant al unei clase, dar sunt sigur că oamenii se pot schimba, iar ea odată cu ei. De una singură, fără noi, își va roade unghiile așteptând să rămână a cuiva.

Deci, cum mi-aș dori să arate Romania? Aproape așa cum este acum. România trebuie să vorbească mai mult despre calitățile ei, despre acele părți care îi fac pe turiști să rămână aici.

Într-o astfel de Românie mi-ar plăcea să locuiesc, desigur, cu ceva mai multe autostrăzi, cu ceva mai puține camioane încărcate cu lemn.

Dacă oamenii se schimbă, toate acestea se vor schimba. Să fim puțin mai buni!

***

Teodora Udișteanu, elevă la Colegiul Național Iași

Eu pe România mea o văd ca pe o oglindă a celor care pășesc pe drumurile ei. Frumoasă foc, cu aceleași cuvinte cu care am fost învățați în clasa a patra „munți înalți, pășuni bogate, peisaje care taie răsuflarea”. Dar prea puțini vorbesc despre partea – în mod paradoxal – „nevăzută”, adică despre oameni. Adică noi. Adică de nucleul țării, care până la urmă, este cel care îi conturează sensibilitatea, valorile și în final, viziunea generală. (…)

O schimbare de mental este o condiție sine qua non dacă se dorește o evoluție în toate direcțiile.

În fond, fără a indica în mod fățiș un anume răspunzător, România este înspre periferia Uniunii Europene, precum și printre ultimele țări intrate în alianță. În acest sens, s-ar putea explica o eventuală întârziere în ceea ce privește atitudinea necoaptă la nivel macro, care din păcate, nu poate fi depășită de numărul sau procentul mult prea mic al celor care, într-adevăr, au dezvoltat o gândire critică. (…)

Desigur, identitatea națională este cea care, până la urmă, caracterizează poporul român, dar de aici până la o mentalitate închisă, în favoarea căreia să se folosească drept scuză aceeași idee cum că „se iartă , suntem români”, linia este extrem de subțire și din păcate, confuzia între aceste două concepte total opuse – unul care ține de integritate și tradiție și altul care, din nefericire, a devenit laitmotivul vieții omului român – devine unul dintre aspectele despre care mi-ar plăcea să se vorbească mai mult și desigur, să se modeleze perceperea valorilor într-un sens care să îi facă cinste țării.

În final, transmit României mele să fie răbdătoare, căci sunt mulți pași de făcut până vom ajunge să o înnobilăm cu valorile fundamentate pe idei sănătoase și un mental critic, matur. Până atunci… dragi români, puneți-vă întrebări, fiți buni, fiți simpli, bucurați-vă și apreciați rodul muncii sincere!

***

Cristian Preda, elev în clasa a X-a la Colegiul Național “Mihail Cantacuzino” din Sinaia

În opinia mea, în România trebuie să avem niște piloni importanți pentru a avea un viitor sustenabil.

În primul rând, pilonii aceștia sunt: sănătatea, educația, munca și un trai decent, eliminarea miturilor conspiraționiste, încrederea în medici, încurajarea vaccinării populației în pandemia care ne-a izolat atât din punct de vedere social, cât și psihologic.

Sănătatea și educația sunt printre cei mai importanți piloni care au nevoie de investiții și reforme ce nu au avut importanță în ultimii 30 de ani.

E nevoie de o instruire temeinică a profesorilor și a cadrelor didactice, de digitalizarea educației, de creșterea alfabetizării digitale (deși România este printre ultimele locuri la competențele digitale), la creșterea alfabetizării funcționale – în România avem peste 40% dintre elevi analfabeți funcțional.

Stoparea fake-news-urilor, a teoriilor conspirației și a miturilor învechite este un alt pilon important. În pandemie s-au răspândit aceste surse nespecializate, mulți oameni spun că nu au încredere în vaccinuri și cred în Dumnezeu sau în mituri conspiraționiste, pe care trebuie să le demontăm, iar singurele căi sunt informarea din sursele oficiale și autorizate și vaccinarea temeinică a populației.

În al doilea rând, un alt pilon ce trebuie să fie pus în aplicare este reducerea poluării prin eliminarea obieciurilor vechi: risipa alimentară, poluarea excesivă cauzată de emisiile de dioxid de carbon, taxa pe alcool și pe zahăr și multe alte obiective.

Rata vaccinării, cea mai importantă armă împotriva pandemiei, trebuie să crească. E nevoie de intensificarea campaniei de vaccinare prin maratoane de vaccinare. De asemenea, ar trebui luată în considerare sancționarea drastică a persoanelor anti-vacciniste de pe social media care zădărnicesc combaterea bolilor.

În concluzie, putem spune că în România e nevoie de aceste reforme importante, de culturalizare, de a informa doar din surse oficiale, de a accelera economia pentru a recupera pierderile din pandemie, de a avea încredere în medicii specialiști și autorități, de a elimina în totalitate poluarea cauzată de aruncarea ilegală a gunoiului și de a accelera campania de vaccinare, pentru că doar așa putem să revenim la normalitate și să ne gândim cum va arăta viitorul țării noastre în următorii 10 sau chiar 20 de ani.

E nevoie de mulți pași pentru a atinge scopurile, dar trebuie să iubim și să prețuim țara noastră dragă și în câțiva pași vom ajunge la ceea ce am propus noi, românii, să o facem. 

***

Cristina Popescu, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Eugen Lovinescu” din București

România ar trebui să fie, înainte de toate, un loc în care tinerii să aibă posibilitatea să-și vadă viitorul.

De ce spun asta? Mi se pare că, cel puțin la acest moment, se pune accentul din ce în ce mai mult pe trecut și pe evadarea în acesta. Din acest motiv, uităm de viitorul celor ce vor veni după noi.

Deși România ar trebui să își prețuiască istoria și tradițiile, ar trebui să privească și spre necunoscut, spre nou. Avem artiști, avem tineri care își doresc să pășească pe drumul culturii, însă am impresia că există un fel de barieră invizibilă care îi oprește.

Aș vrea ca România să devină un spațiu în care tinerii să fie încurajați să spună clar ceea ce gândesc și ceea ce își doresc.

Aș vrea să existe posibilități pentru toate persoanele, indiferent de vârstă, etnie sau de mediul social din care provin și să existe comunicare intergenerațională.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *