Manuscrisele lui Eliade și ipocrizia Ministerului Culturii

De câteva zile, în spațiul public, știrea că “manuscrisele lui Eliade” au fost scoase la licitație, iar Ministerul Culturii nu face nimic pentru a le salva, a stârnit revoltă și indignare, mai ales în rândul celor interesați de cultură.

S-a lansat o petiție online, pe care până în prezent au semnat-o doar 1518 persoane, iar pentru 16 decembrie, se anunță un protest în locul unde urmează să fie organizată licitația “În jurul lui Eliade, Cioran și Blaga”.

În toată această poveste, reacția oficială a Ministerului Culturii a pus și mai mult paie pe foc. Ministerul a susținut că nu a fost informat, așa cum ar fi fost normal, de către casa de licitații că acest lot important urmează să fie scos la vânzare, în vederea clasării lui ca bun de patrimoniu și a exercitării dreptului de preemțiune.

Motivul? Că expertul desemnat de casa de licitații pentru a evalua documentele a decis că acestea nu au întrunit punctajul necesar pentru a se face demersurile în vederea clasarii lor și astfel, Ministerul Culturii nu a fost înștiințat.

Totuși, ministerul spune că e interesat de achiziționarea lotului respectiv și cere casei de licitații să negocieze acest lucru cu directorul Muzeului Național de Istorie.

Reprezentanții casei de licitații susțin, însă, altceva:

„Noi am trimis loturile la patrimoniu, dar nu le-au clasat, specificând că nu sunt de clasat. Din toată licitaţia s-a acceptat spre clasare la tezaur doar manuscrisul de la „Dumbrava Roşie” a lui Alecsandri, atât, care ca statut juridic este în curs de clasare acum. Pe de altă parte, ca la orice licitaţie de acest tip, Arhivele, ca reprezentant al statului, au drept de preemţiune. În acest caz, Arhivele au trimis cererea de exercitare a acestui drept doar pe câteva documente, mai multe nu i-au interesat. Din toate cele 3 licitaţii, au depus doar pentru 2 loturi drept de preempţiune. În ce priveşte manuscrisele Eliade, cu excepţia a două-trei documente, restul sunt scrisori, trimise de familie şi prieteni, deci nu foarte importante pentru cercetare, iar ca valoare totală nu depăşesc cam 5000 de euro.”

Casa de licitații Historic
sursa: Adevărul

“Statul Român nu poate achiziționa prin exercitarea dreptului de preempţiune decât bunuri de patrimoniu mobil clasate.”

Comunicat oficial al Ministerului Culturii

Ceea ce nu spune, însă, Ministerul Culturii este că cel puțin lunar au loc licitații de acest gen, la care sunt scoase la vânzare obiecte clasate în patrimoniu, iar ministerul refuză să le achiziționeze. Prin lege, casele de licitații sunt obligate să înștiințeze mai întâi Ministerul Culturii atunci când vor să scoată pe piață un obiect de patrimoniu, iar ministerul să își exercite sau nu dreptul de preemțiune.

Zeci de manuscrise importante au fost tranzacționate pe piața de licitații, fără ca o instituție a statului să își manifeste interesul pentru ele.

Vorbim, de asemenea, despre lucrări semnate de Grigorescu, Baba, Luchian sau Tonitza, care reprezintă, de fapt, sursa principală de venit și motivul de existență al celor mai importante case de licitații din România, care, în loc să fie expuse în muzee, ajung în casele unor colecționari celebri, precum Adrian Năstase.

Cel mai cunoscut caz este cel al Cumințeniei Pământului.

După lupte grele în tribunal, pentru a își recăpăta sculptura furată de comuniști, moștenitorii Cumințeniei Pământului, au anunțat că scot sculptura la vânzare și, așa cum e legal, Ministerul Culturii are drept de preemțiune.

Lucrarea realizată de Constantin Brâncuși și evaluată inițial la 20 de milioane de euro nu doar că era clasată ca obiect de patrimoniu și avea o valoare evidentă, dată fiind importanța artistului, ci este inclusă în Tezaurul Național.

De mai bine de 5 ani, ministerul nu a fost capabil să achiziționeze această sculptură nici măcar atunci când a bătut palma cu moștenitorii pentru suma de 11 milioane de euro. Ulterior, ministerul a anunțat că pune la bătaie doar 5 dintre cele 11 milioane și a cerut românilor să contribuie la restul sumei, printr-o chetă națională.

Ce s-a întâmplat? Românii au donat 1.163.032 de euro și, pentru că nu s-a strâns suma necesară, ministerul a fost nevoit să returneze banii. Deși prin ordonanța de urgență era obligat să dea banii înapoi donatorilor în doar 3 luni, astăzi, la 2 ani distanță, ministerul a returnat doar 35.76% din sumă.

Vânzarea sculpturii a fost blocată și, între timp, unul dintre moștenitori a și decedat.

În schimb, ministerul se mândrește la festivalul Europalia de la Bruxelles cu Cumințenia Pământului, o operă pe care nu a fost capabil să o cumpere.

Așadar, povestea manuscriselor lui Eliade nu este decât o mică parte din indolența pe care acest minister al Culturii o arată față de cultura însăși, de 30 de ani încoace.

Cât despre revolta din online, nu ar fi rău ca ea să fie susținută și de viziune de ansamblu, documentare și, cel mai important, constanță. Fiindcă obiecte de patrimoniu sunt scoase mai mereu la licitații, fără ca ministerul să facă ceva.

Și, ca să fim corecți până la capăt, aici nu este vorba doar despre “manuscrisele lui Eliade”, ci, așa cum o spune chiar numele licitației, și despre manuscrise ale lui Cioran sau Blaga.