Peste ani, când ne vom uita înapoi la această adevărată saga de aproape cinci ani, cu trei directori interimari, trei concursuri și foarte multă agitație publică în jurul alegerii unei noi conduceri pentru Teatrul Național din București, vom putea, sper, analiza la rece tot ceea ce spune acest (prea) îndelungat proces despre cultura instituțională din România, la trei decenii și jumătate după schimbarea de regim din 1989.
Dar putem observa încă de pe acum că valurile au fost cauzate de un amestec de legislație învechită, orgolii exacerbate, mentalități retrograde și blazare a breslei teatrale.
Mai presus de toate, e limpede că după dispariția prematură și neașteptată a lui Ion Caramitru, nimeni nu a mai avut o viziune, o direcție pentru TNB. Cum ar trebui să fie și ce să producă un teatru național în secolul 21? Din păcate, nu ne-au ajuns aproape cinci ani ca să dezbatem, să ne consultăm unii cu alții și să găsim răspunsuri la această esențială întrebare. (n.r. O încercare în acest sens a făcut Liternet în 2022, ecourile rămân online aici)
Întâmplarea face că acum 20 de ani am fost în comisia care a desemnat-o câștigătoare pe Ada Lupu la concursul pentru direcția Naționalului din Timișoara.
Îmi amintesc cum doi dintre colegii de comisie – regizorii Mihai Măniuțiu și Cornel Todea – susțineau, cu cele mai bune intenții, dealtfel, fiindcă apreciaseră și ei proiectul tinerei regizoare, că ”nu are nici o șansă, o vor mânca de vie cei din teatru!”
La fel de bine îmi amintesc cum regretata doamnă Florica Ichim, fondatoarea și redactoarea șefă a revistei Teatrul Azi și cu mine am argumentat pe rând, apoi la unison, tot mai insistent, că dacă nu îi vom da o șansă acestui proiect bun și candidatei care l-a gândit nu vom ști niciodată dacă ea poate să-l pună în aplicare sau nu. Raționamentul logic a învins.
Douăzeci de ani mai târziu, am auzit aceleași argument – reprodus tot cu bunăvoință, dar și cu condescendență – în legătură cu candidatura altei regizoare, și anume Alexandra Badea, care a candidat la cel de al doilea concurs pentru postul de manager al Teatrului Național din București în 2025. ”Nu ar fi avut nici o șansă, ea trăiește în Franța, nu știe cum funcționează lucrurile la noi!”, a sunat variațiunea pe aceeași temă exprimată către mine la telefon de către un membru al comisiei de concurs, comisie care a decis că nici unul dintre proiecte nu merită o notă peste 7, astfel încât cei trei candidați nu au trecut la etapa de interviu. Din păcate, în acest caz, nu vom ști niciodată.
Același ”nici un proiect nu e destul de bun pentru TNB” l-am mai auzit și în 2022, la prima încercare de concurs pentru directoratul ”navei amiral” a teatrului românesc, cum a fost adesea numit acest teatru – ironia fiind că ”nava” pare de ani de zile să nu se mai lase navigată.
Am fost atunci în comisie alături de oameni de teatru ale căror merite le cunoșteam și le apreciam, chiar dacă proveneau din etape istorice diferite – regizorul Dinu Cernescu, regizorul și director la TNB Nicolae Scarlat, dramaturga Alina Nelega, care a condus Compania Română din cadrul Naționalului din Târgu Mureș. Nu-l cunoșteam personal pe cel de al 5-lea membru al comisiei, Petru Hadârcă, regizor și director al Naționalului din Chișinău, dar mi-am zis că e în minoritate, deci nu mi-am făcut griji. Mare greșeală.
Adevărul este că atunci când este vorba despre aceste concursuri totul ține de comisiile de concurs desemnate de autoritatea finanțatoare.
Așa se explică cum același proiect poate fi notat mai întâi sub 7, apoi la altă rundă peste 8, cum notele trebuie mediate intens ca să nu aibă diferențe de peste 2 puncte (conform legii), iar în cadrul medierii se schimbă ierarhiile, sau cum un candidat precum neașteptatul Boris Focșa, răsărit din văzduh la runda cu numărul trei, asemeni candidatului-surpriză la alegerile prezidențiale din 2024, poate fi notat cu o notă peste 7 la scris și cu 1,47 la interviu (!?).
După ce în 2022 domnul despre care nu-mi făceam griji i-a îngenuncheat pe toți cei cinci candidați și a umilit întreaga comisie de concurs – noi toți ne-am făcut lecțiile, am citit proiectele, le-am analizat, le-am notat, iar domnia-sa a apărut la ultima întâlnire anunțând că nu dă nici o notă fiindcă, citez, ”nici un proiect nu e destul de bun pentru TNB” – am fost mult mai circumspectă când am primit invitația să fac parte din comisia celui de al doilea concurs, organizat în 2025.
Nu am acceptat invitația când am aflat alături de cine ar fi trebuit să evaluez proiectele, fiindcă nu mi s-a părut firesc să noteze proiectele cineva care fusese cercetat penal pentru fapte petrecute în timpul mandatului de manager și altcineva care plecase de la conducerea teatrului în urma depunctării la evaluarea performanțelor manageriale.
Am citit, în schimb, proiectele celor două candidate, Ada Lupu Hausvater și Alexandra Badea, bucurându-mă că sunt doar nu una, ci două artiste care au curajul să candideze pentru acest post și constatând că amândouă aveau nu doar curaj, ci și idei foarte bune. Comisia a considerat – complet eronat după părerea mea – că nici unul din cei trei candidați nu meritau să treacă în etapa de interviu, iar concursul a rămas din nou fără rezultat. Am avut o senzație acută de deja-vu.
Ceea ce nu am prevăzut nicicum a fost mișcarea următoare: schimbarea completă a condițiilor de concurs, cu introducerea unei reguli care limita strict profilul eventualilor candidați, obligați să demonstreze o experiență de minim 10 ani la conducerea unui teatru public.
5-3-2: așa s-a redus numărul candidaturilor pentru TNB, odată cu disiparea încrederii lumii teatrale în ceea ce ar fi trebuit să fie un eveniment istoric: înnoirea de viziune și de direcție a Naționalului bucureștean prin intrarea lui într-o nouă etapă de existență, în acord cu secolul 21.
Coincidențele nu sunt întâmplătoare, iar ecourile acestor experiențe la care am fost martoră direct sau indirect de-a lungul istoriei recente rezonează cu sens, desenând ”the bigger picture”, care ne arată că teatrul românesc nu se lasă ușor reformat, nici măcar atunci când strigă sus și tare ”vrem reformă!”. Micile orgolii și aranjamente locale, ministeriale, administrative se ridică prea des deasupra interesului general, iar lipsa unei culturi instituționale solide și a termometrului civic permite jocuri de culise neamendate de o opinie publică indiferentă, neatentă, blazată.
Dar e momentul să ne uităm înspre viitor. Cred că două lucruri merită notate ca pozitive acum, când a treia încercare are ca rezultat o nouă conducere pentru TNB, în persoana regizoarei Ada Lupu Hausvater, care a condus deja 20 de ani Teatrul Național din Timișoara.
- Ada Lupu Hausvater a demonstrat consecvență și perseverență, participând la toate cele trei concursuri și procedând cu diplomație pe parcursul acestor câțiva ani de tevatură organizațională, dovadă că are răbdare, tact și știe să navigheze apele tulburi ale administrației românești, ceea ce o va ajuta enorm în noul ei mandat.
- Este un moment istoric pentru Naționalul bucureștean, care are pentru prima dată în istoria lui o femeie la conducere, o profesionistă cu pedigree demonstrat de manager. Din proiectul ei pentru TNB fac parte montări semnate de o serie de regizoare, cu promisiunea restabilirii unui echilibru de reprezentare și tematic de care TNB nu a avut parte, din păcate, până acum.
Comparând cu alegerile electorale, putem spune că a fost ales președintele, dar urmează parlamentul. E important ca lumea artistică să rămână în alertă, să se informeze și să participe în perioada următoare la luarea deciziilor privind organizarea concursurilor pentru conducerea teatrelor bucureștene: 15 instituții de spectacol se află de ani de zile în interimat, iar PMB a anunțat prin vocea noului primar general ales că va organiza, în sfârșit, în această primăvară concursuri. Ni s-a promis transparență și onestitate.
Din experiența mea, povestită parțial aici, totul ține de comisii. Condiția minimă este ca membrii acestora să fie integri moral, să nu fi avut probleme cu legea. Dar este esențial și ca membrii comisiilor să aibă cel puțin tot atâta experiență cât li se cere candidaților, să nu se lase manipulați și să fi demonstrat cunoaștere și deschidere către scena internațională, dacă vrem ca Bucureștiul să aibă o ofertă culturală demnă de o capitală europeană.
Dacă vor fi desemnate comisii de necontestat asta va da curaj mai multor candidați să participe, prin urmare se va putea alege dintr-un număr mai mare de proiecte.
Spun că trebuie să rămânem în alertă fiindcă mă întreb dacă nu cumva suntem pe cale să ratăm din nou momentul schimbării.
Momentul unei înnoiri reale a infrastructurii instituțiilor publice de cultură, al înscrierii acestor instituții pe un drum european, deschis către lume, un drum al colaborărilor reale și cu sens, în loc de micile aranajamente locale practicate la scară largă până acum, care închid orizontul și frustrează publicul, aflat și el în proces de schimbare și înnoire.
Felul în care arată comisiile de concurs va dicta felul în care vor arăta conducerile teatrelor bucureștene de-acum înainte și, pe cale de consecință, calitatea vieții culturale a bucureștenilor. Oare ne dăm seama cât de mare e miza?
***
Cristina Modreanu este critic de teatru și cercetătoare la UAT Târgu Mureș, redactoare-șefă a revistei de artele spectacolului Scena.ro
***
Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.
Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice
