Legea educației modificată: elevii vor avea acces gratuit la muzee, teatru, spectacole, concerte. Decizia e contestată de specialiști din cultură

Una dintre modificările aduse luni Legii Educației nr. 1/2011 prevede ca elevii să primească bilete gratuite la muzee și la evenimentele organizate de instituțiile culturale de stat, precum teatre, opere, centre de dans, etc. Votul final a fost dat în Senat, camera decizională, iar următorul pas ar fi ca președintele Klaus Iohannis să promulge legea sau să o întoarcă în Parlament.

Între timp, mai mulți oameni implicați în crearea sau organizarea unor evenimente culturale sau chiar angajați la stat, au contestat decizia, în condițiile în care statul nu oferă la schimb o majorarea bugetară care să acopere gaura pe care o vor face aceste gratuități în veniturile instituțiilor.

De asemenea, decizia e contestată și de oameni care creează evenimente culturale în privat, teama lor fiind că elevii și părinții lor vor fi mai degrabă atrași să meargă la un spectacol gratuit decât la unul privat, la care biletul poate costa 30-50 de lei.

O poziție oficială a fost luată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România:

“Rețeaua Națională a Muzeelor din România îi solicită Președintelui României să trimită spre reexaminare completările propuse și votate ieri, în ședinta Senatului, la Legea 1/2011 a Educaţiei prin Legea 159/2019.

Printre aceste completări aprobate se află și o inițiativă care va afecta în cel mai negativ mod cu putință o bună parte din muzeele țării. În această inițiativă legislativă se menționează că muzeele sunt obligate să ofere acces gratuit elevilor și studenților. Oricât de binevenită ar fi o asemenea decizie, ea nu poate fi aprobată în această formă fără a fi însoțită de o creștere a subvențiilor acordate muzeelor în așa măsură încât să poată amortiza o astfel de pierdere financiară.

Printre motivele pe care le mai invocăm în sprijinul solicitării noastre enumerăm:

1. lipsa unui studiu de impact economic asupra instituțiilor vizate/afectate (nu este vorba numai despre muzee)

2. nu s-a solicitat avizul comisiilor de cultură și transport care sunt direct vizate de această completare adusă la Legea Educației

3. lipsa consultării comunităților profesionale pe această propunere legislativă

4. multe muzee se vor afla într-o reală dificultate financiară, fiind private de surse de venit importante în contextul în care acest lucru le este solicitat anual, mai ales managerilor, prin contractul lor de management

5. există deja o prevedere în Legea Educației care obligă muzeele să acorde discount de 75% pentru aceste categorii vizate de propunerea legislativa.”

Iată și reacția lui Adrian Tibu, managerul Teatrului Gong din Sibiu:

“Măi… nu se mai poate! Până aici!

Sunt managerul unei instituții publice de spectacole de cinci ani și am încercat de fiecare dată să găsesc înțelepciunea pentru a FACE într-un sistem care se tot DESFACE. Să nu mai comentez, ci să mă adaptez, de cele mai multe ori la măsuri aplicate retroactiv.

Deși include facilități esențiale pentru elevi, nu cred că această lege trebuia mutilată.

Sunt absolut mâhnit de modul în care s-a avansat tacit, fără un dialog real, impactul gratuității elevilor în teatrele pentru copii, în condițiile în care aceștia reprezintă publicul țintă, majoritar.”

Petru Stratulat, realizator radio și fondator al Lightwave Theatre Company, crede că decizia va afecta și teatrele private.

“Evident, gratuitatea este impusă la spectacolele teatrelor de stat, dar eu ma întreb ce vor alege majoritatea părinților: un spectacol cu intrare gratuită la stat sau ceva creat în sectorul independent, dar la care biletul costa 30 lei?”


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *