foto: tnb.ro
Camera Deputaților, for decizional în acest caz, a votat azi proiectul de lege prin care instituțiile de cultură aflate în subordinea statului, prin Ministerul Culturii, vor avea dreptul să oprească la bugetul propriu 50% din veniturile realizate din închirierea propriilor spații. Până acum, toți banii mergeau la Ministerul Finanțelor.
Procedura de închiriere urmează să fie stabilită printr-o hotărâre de guvern. Iar legea merge la promulgare.
„Estimăm că, graţie acestei legi, sectorul cultural va beneficia de o finanţare suplimentară de cel puţin 3 milioane de lei anual. Banii suplimentari care vor rămâne în bugetele instituţiilor de cultură le vor ajuta să funcţioneze mai bine pentru activităţile culturale!”, a declarat ministrul Culturii, Raluca Turcan.
Modelul este preluat din străinătate, unde marile muzee sau instituții de spectacol închiriază spațiile pentru evenimente speciale, cum ar fi defilări de modă, producții cinematografice sau gale.
În România, instituții precum Ateneul Român, Opera Națională București sau Teatrul Național București își închiriază frecvent sălile de spectacol către clienți privați, fără a exista o metodologie transparentă în privința selecției clienților.
Astfel de evenimente private ar trebuie să aducă, teoetic, venituri în plus și angajaților chemați la muncă, precum garderobiere sau tehnicieni.
Pe de altă parte, diverși actori angajați ai TNB au declarat în unele rânduri că fosta conducere prefera să închirieze sălile evenimentelor private decât să programeze spectacole de succes din repertoriu, care se jucau o dată la câteva luni.