Imaginea de mai sus pare să surprindă un profesor și câțiva studenți, în timpul unui curs. În realitate, este o scenă din cadrul spectacolului Party în Elisabetin.
“Orașul Paralel”, o trilogie de teatru imersiv, gândită de dramaturgul Peca Ștefan și de regizoarea Ana Mărgineanu, invită spectatorii să descopere colțuri neștiute ale Timișoarei, în trei cartiere istorice – Iosefin, Fabric și Elisabetin, alături de actorii Teatrului Maghiar din Timișoara și ai Teatrului Merlin.
Conceptul este încă proaspăt în România, dar binecunoscut peste hotare. Ana Mărgineanu a montat inițial o trilogie la New York, apoi a fost invitată să creeze ceva asemănător la Timișoara.
“Am plecat de la dorința de a face un spectacol gigant, cu decoruri spectaculoase, dar având un buget minim. La un moment dat am avut revelația faptului că deja avem un decor gigantic și spectaculos, orașul. Ăsta a fost punctul de plecare.”, spune aceasta.
Spectacolele au fost printre cele mai populare evenimente realizate de comunitatea locală în cadrul programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii, iar toamna aceasta au avut loc ultimele reprezentații. Trilogia s-a încheiat cu un spectacol petrecere – Orașul Paralel. Party în Elisabetin și a dăruit publicului o experiență inedită în spațiile Universității Politehnica din Timișoara. O hală folosită înainte pentru experimente a fost deschisă pentru prima dată cu un alt scop decât cel dedicat cercetării, iar un spațiu cât se poate de tehnic a fost adus la viață prin teatru.
***
Este o seară de marți, iar în fața Facultății de Construcții din Timișoara încep să se adune spectatorii care vor să descopere Orașul Paralel și să participe la Party în Elisabetin. O călăuză îi îndeamnă pe participanți să aibă mintea deschisă și să accepte invitațiile actorilor pe parcursul traseului. Spectacolul este alcătuit din 5 trasee care spun povești diferite, dar care spre final se interesectează.
Povestea începe cu o narațiune pe care o poți asculta scanând un cod QR. Apoi personajul principal te întâmpină și îți arată calea.
Într-o sală de curs, un alt personaj te îndeamnă să scrii pe un bilețel continuarea: “Înainte să mor aș vrea să…”
Prin diverse alegeri pe care le faci pe parcursul traseului, experiența devine din ce în ce mai personală, astfel că fiecare spectator va trăi „spectacole diferite”.
“Teatrul imersiv îmi e nespus de drag pentru că transformă spectatorul din privitor în participant. Nu te uiți de pe margine, ci descoperi chiar tu, ți se întâmplă chiar ție. În teatrul imersiv, spectatorul se strecoară prin diferite straturi de realitate fragilă, ficționalizată, se leagănă pe pânze de păianjen onirice, cade, aleargă, zboară prin tunele nevăzute și labirinturi.
Un spectacol imersiv bine făcut e ca o portiță spre lumea poveștilor. Realitatea orașului se îmbină cu ficțiunea poveștilor, iar rezultatul e incredibil de potent, de complex.”, ne povestește regizoarea Ana Mărgineanu, stabilită la New York, acolo unde a montat prima dată o astfel de trilogie.
“La New York am făcut trei spectacole în trei cartiere : Lower East Side, Harlem și Wall Street. În fiecare cartier am făcut cercetare, la fel ca în Timisoara, și am creat povești inspirate de cartierul respectiv.
Ideea era să creăm o lume în care realitatea se îmbină cu ficțiunea într-atât încât să nu le mai poți distinge. Spectatorii se plimbau pe străzi și în diferite spații publice – restaurante, bibliotecă, magazine, piețe, etc, urmărind personaje, sărind în timp, activând prin propria lor prezență lumi întregi. A fost unul din cele mai experimentale proiecte pe care le-am făcut.”
Deși nu cunoștea deloc Timișoara, Ana Mărgineanu a reușit să le arate chiar timișorenilor alte perspective asupra orașului lor.
În spatele realizării spectacolelor a stat o îndelungată muncă de cercetare.
“Am descoperit spațiile prin oameni. Ne-am plimbat pe străzi și am vorbit cu toți locuitorii care au vrut să vorbească cu noi. Am ascultat sute de povești. Am întrebat ce loc nu ar trebui să ratăm și ce loc nu ar trebui să apară în spectacol. După care le-am vizitat pe amândouă. Și tot așa. Deși nu am locuit niciodată în Timișoara, acum mă simt foarte acasă acolo.”
De producția spectacolului s-au ocupat Asociația Culturală Diogene și Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara, dar și mulți alți oameni implicați în amplul proces de pregătire a spațiilor. Ionel Mărginean, directorul Asociației Diogene și producător al spectacolului, este în același timp cadru didactic la Facultatea de Construcții. Universitatea Politehnica a pus la dispoziție spațiile pentru Party Elisabetin și și-a implicat angajații.
“Pentru spectacolul ăsta au lucrat cel puțin 200 de persoane. Aici era o pădure de bambus, o zonă de depozitare. Două departamente ale universității au lucrat enorm pentru a sorta lucrurile, pentru a vedea ce e de casat, ce e de păstrat.”, povestește Ionel Mărginean.
Experiența Orașului Paralel a fost inedită atât pentru spectatori, cât și pentru actorii Teatrului Maghiar.
“E foarte ofertant pentru actor să fie atât de aproape de spectatori. Cumva mi se pare că există un parteneriat mult mai strâns decât în sala de teatru, unde se stinge lumina, actorul e pe scenă și spectatorul e în întuneric. Aici, această delimitare dintre scenă și spectatori este ștearsă și devenim parteneri. Momentele din spectacol depind mult de cei care ne însoțesc pe traseu. Fiecare spectacol e diferit și pentru noi, actorii.
Au fost sute de pagini de text cu instrucțiuni incluse, ce se întâmplă pe fiecare traseu. La prima citire eram bulversați. Dar apoi am realizat că fiecare traseu își are propria poveste, iar spectatorul nu participă la tot. La final, poveștile se întâlnesc.
Eu credeam că știu cartierul Iosefin, stau în zonă, școala fetiței mele e acolo. A fost o surpriză extraordinar de plăcută că am regăsit un alt oraș. Orașul ăsta paralel chiar există. Regizoarea a avut ochi pentru niște spații pe care eu nu le observasem. Și, cumva, orașul devine parte din spectacol.”, ne mărturisește unul dintre protagoniști, actorul Molnos András Csaba.
Traseele Orașului Paralel au presupus scene jucate pe Peronul 2 al Gării de Nord, călătorii cu vaporul pe Bega, dar și o petrecere în hala Politehnicii, cu muzică și karaoke. Totul s-a terminat cu un after-party la vin fiert – actorii au dat jos hainele personajelor și au stat de vorbă cu spectatorii, ascultându-le feedbackul.
“Am participat împreună la deschiderea Orașului Paralel și dacă tot s-a deschis acest oraș, de ce să nu petrecem împreună în continuare?”, spune actorul Molnos András Csaba.
Finanțarea trilogiei prin programul Timișoara Capitală Culturală s-a încheiat, însă cei care o produc intenționează să o joace și la anul.
“Noi am avut finanțarea pentru anul trecut, iar anul acesta am reluat spectacolul prin programul Legacy. Iar Teatrul Maghiar s-a implicat intens, cu tot aparatul, actori, recuziteri, etc, Politehnica nu cere niciun ban pe spațiu și electricitate, de asemenea Teatrul Merlin vine cu actori în coproducție. Ar mai fi de plătit doar un interpret și ceva parte din producție, dar nu ar mai necesita costuri la fel de mari ca la început. Un sponsor ar putea rezolva situația.”, spune Ionel Mărginean.
Toți cei implicați își doresc să continue atât acest proiect, cât și să dezvolte evenimente asemănătoare, fiind convinși că această formulă aduce publicul mai aproape nu doar de teatru, cât și de comunitate.
“Cred că teatrul este și trebuie să fie actual, prezent. Arta performativă poate trăi doar în moment, în întâlnirea dintre actori și spectatori. Nu e un act care poate fi redescoperit peste 100 de ani, ca o pictură. Dacă nu își face efectul aici și acum, nu există. Așa că e obligată să își schimbe forma în permanență, fluiditatea e esența ei. Și sunt convinsă că teatrul va supraviețui, în forme mereu noi și surprinzătoare.” – Ana Mărgineanu
