foto: Gabriela Ionașcu/Photo Bites Studio
De vineri, 22 octombrie, ora 16:00, și până luni, 25 octombrie la ora 08:00, la Biblioteca Națională București a avut loc maratonul de vaccinare. În același timp, de pe 21 octombrie și până joi, 28 octombrie, în Capitală are loc pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului. Este al doilea an în care pelerinajul are loc în contextul pandemiei și al treilea maraton de vaccinare din București.
Sâmbătă, în București se simțea mai degrabă relaxarea unei zile de vară, decât atmosfera de octombrie. Pe la ora prânzului, Piața Unirii era plină de viață. Privind în jur, n-ai fi zis că te afli într-un oraș lovit din plin de o criză sanitară.
Oamenii au ieșit să se plimbe sub razele soarelui, unii pe jos, alții pe biciclete. Unii cu masca pe față, dar mulți dintre ei, fără. Deși este acum obligatorie peste tot, nimeni nu le atrage atenția celor care nu o poartă. Nici măcar cei câțiva polițiști locali care supraveghează intersecția.
La terasele de pe marginea Dâmboviței, oamenii au în față fie cafele, fie pahare de vin sau bere. Relaxarea specifică weekend-ului li se citește pe fețe. Însă la doar câteva sute de metri de ei, se află o clădire impunătoare, în care medici, asistenți și studenți, echipați ca în spitale, lucrează de zor.
Este Biblioteca Națională, unde se află unul dintre cele șase centre care funcționează non-stop, pentru a treia ediție a maratonului de vaccinare din Capitală. În fiecare sector din București există un astfel de centru, unde oamenii pot veni să se vaccineze cu oricare dintre doze, fără programare.
Venind dinspre Bulevard, ajungem întâi la ieșirea din centrul de vaccinare. Pe marginea scărilor vedem o fată tânără, în haine albastre. Pe badge-ul care-i atârnă de gât putem citi „rezident”. Aflăm că numele ei este Irina.
E medic psihiatru, însă aici, la centrul de vaccinare este voluntară. Ne zâmbește prietenos, însă pare destul de obosită. E de înțeles, având în vedere că se apropie de finalul turei. Personalul medical de aici lucrează câte de opt ore: de la 8 la 16, de la 16 la 22 și tot așa, astfel încât centrul rămâne deschis 24 din 24 de ore. La fel ca ea, toți rezidenții care s-au implicat în maratonul de vaccinare au făcut-o voluntar.
Irina ne povestește că au venit destul de mulți oameni să-și facă vaccinul până acum. Majoritatea pentru prima doză. Sunt și tineri și vârstnici, iar mulți dintre cei care vin au probleme de sănătate: fie sunt cardiaci, fie au hipertensiune sau probleme cu tiroida.
Ca psihiatru, Irina a observat că mulți dintre ei sunt anxioși și paranoici. A asistat la două crize de isterie, în care oamenii au început să vorbească urât cu personalul medical. Nu veniseră să se vaccineze din proprie inițiativă și frica a preluat controlul asupra atitudinii lor.
“Ne vaccinăm pentru că ne obligă societatea”, spuneau unii dintre ei.
Irina trebuie să se întoarcă la muncă, așa că ne ghidează către intrarea în centru, unde colegii ei îi primesc pe cei veniți să se vaccineze. Înconjurând clădirea Bibliotecii, găsim un cort militar kaki, în care uniformele albastre ale medicilor ies în evidență. De o parte și de alta a cortului sunt mese lungi, unde oamenii completează fișele de înscriere. Două-trei persoane așteaptă în față.
Un rezident întâmpină oamenii, le răspunde la întrebări și apoi îi poftește în cort. Din urma lor, vine câte o persoană nouă. Deși nu e coadă, la intrare e în permanență cineva. Majoritatea întreabă ce fel de vaccin își pot face aici. Au la dispoziție 10 cabine de vaccinare: 5 Pfizer, 1 Moderna, 4 Johnson & Johnson’s.
Un domn, pe nume Gelu, îl reține pe rezident ceva mai mult și pare puțin nervos.
“Și care-i problema? O foaie de hârtie nu pot să iau?” spune el, ridicând tonul. Venise pentru a treia doză, deși mai avea o lună până la împlinirea termenului de 180 de zile. Medicul îi explică politicos că nu se poate vaccina acum, însă domnul Gelu arată exces de zel. Insistă să ia măcar fișa de înscriere.
-Dar să știți că nu vă puteți vaccina tot aici, că nu e permanent. Vă descurcați să găsiți centru?
-Am să găsesc, m-oi descurca eu în țara asta!
Domnul Gelu a ajuns anul acesta la vârsta de 70 de ani, însă are energia oamenilor tineri și se vede că îi place să stea printre ei. S-a născut în București și lângă grădinița unde era înscris se afla sediul televiziunii publice. Așa a câștigat primii bani: a primit 46 de lei pentru o apariție la televizor.
Mai târziu, domnul Gelu avea să lucreze timp de 37 de ani la „peco”, cum se spunea pe vremuri benzinăriilor.
Legat de pandemie și de sănătate în general, domnul Gelu e foarte precaut. Are încredere doar în sfaturile anumitor medici, dar mai ales în propria responsabilitate: „Dacă nu ai tu grijă de tine, n-are nimeni.”. De când e pandemie, el și soția ies doar de două ori pe săptămână, la cumpărături.
„Pare că sunt un om care a avut un AVC acum trei ani? Am stat în comă o zi și jumătate.”, ne spune el. Spre deosebire de oamenii de care ne povestea Irina, domnul Gelu are încredere în știință. Când l-am întrebat dacă a avut dubii legate de vaccin când și-a făcut prima doză, ne-a răspuns simplu: „Nu, dragă.”.
Cât am stat noi de vorbă cu domnul Gelu, în fața cortului au venit vreo douăzeci de oameni. Un alt domn mai în vârstă se apropie de o asistentă și o întreabă: „Doamnă, aici e cu program nonstop? Că eu azi am băut.”.
După-amiază, în interiorul clădirii, începe un concert susținut de Mircea Lazăr, violonist al Operei Naționale București. După ce cântă pentru oamenii veniți să se vaccineze și pentru cadrele medicale, acesta ne spune:
„Mi-a făcut mare plăcere! În timp ce cântam, observam cum mă conectam cu oamenii. Atmosfera de aici, din Biblioteca Națională, e deosebită. Cred că are legătură cu cadrele medicale. Ei trec prin foarte multe lucruri în fiecare zi și au altă psihologie, au ceva fresh.”
Prin colaborarea între ONB, Ministerul Culturii și Ministerul Sănătății, la fiecare maraton de vaccinare au avut loc concerte la centrul din Biblioteca Națională. Pentru Mircea este a doua oară când cântă în acest context, ceea ce i-a dat ocazia să se revadă cu câțiva dintre medicii cu care s-a împrietenit data trecută.
„Am senzația că o să mai am ocazia să vin să cânt în contextul ăsta și o s-o fac cu plăcere. În primul rând pentru că trecem prin etapa asta într-o altă mentalitate. Nu una negativă. În momentul în care-ți dai seama că suntem toți împreună, că doctorii nu sunt împotriva noastră, că până la urmă suntem uniți, se schimbă mentalitatea.
Pentru cei care vor să se vaccineze, ăsta e un centru extraordinar. E centrul meu preferat, deși eu nu m-am vaccinat aici. Vin numai pentru atmosferă. Mă gândesc: De ce nu m-am făcut medic? Dar noroc că m-am făcut muzician.”, ne mai spune Mircea râzând.
În interior, cabinele de vaccinare, separate în funcție de ser, se află pe margini, delimitând spațiul. După ce se vaccinează, oamenii sunt îndrumați către mesele din mijlocul încăperii, dotate cu laptop-uri și imprimantă, unde îi așteaptă câte un cadru medical pentru a le emite adeverința de vaccinare.
Birourile lor improvizate trasează un cerc din centrul căruia răsună acordurile de pian și vioară, care umplu spațiul larg al Bibliotecii. În această ipostază, văzut de sus, interiorul Bibliotecii seamănă cu un set-up dintr-un film de Wes Anderson.
Totul e în nuanțe de alb albastru și verde deschis, iar oamenii lucrează și se mișcă într-o manieră perfect organizată. Totul pe fundal de muzică clasică.
Între timp, au început să cânte Monica Gemene (pian) și Rafael Butaru (vioară), de asemenea muzicieni ONB. Așa cum ne spunea Mircea, ce se întâmplă aici nu seamănă deloc cu un recital cu care un muzician e obișnuit. Oamenii vorbesc și sunt în continuă mișcare, așa că e mult mai greu să trăiești un moment muzical.
Totuși, unii reușesc. Coborând scările, surprindem, la marginea unei cabine de vaccinare, o asistentă care ascultă cu atenție concertul, absorbită. Pe sub mască i se ghicește o expresie senină și blândă.
Doamna Gianina a ieșit, dimineață, din tura de noapte de la spital și a venit direct aici, ca voluntar. Mai este un sfert de oră până la 16, când se schimbă tura, și ne spune că abia așteaptă să meargă acasă. Cu toate acestea, nu regretă că se află aici și se bucură că au venit mulți oameni.
„Am venit aici pentru că am vrut. Mi-a părut rău că nu am participat și la maratonul de vaccinare trecut”, ne spune ea.
Ne îndreptăm spre ieșirea din centrul de vaccinare. S-a făcut ora 16, iar medicii care și-au încheiat tura ies pe aceleași uși ca și pacienții abia vaccinați, cu adeverințele în mână. Fără halatele albastre, singurul lucru prin care se diferențiază este oboseala care li se citește pe fețe.
Atât la intrare cât și aici, la ieșire, am observat câțiva vârstnici, susținuți protectiv de brațul unor persoane tinere – copii și nepoți care i-au însoțit la vaccinare. Pentru doamna Iulia, cu care intrăm în vorbă, este exact pe dos. Ea este vaccinată, însă astăzi a însoțit-o pe fiica ei de 15 ani.
„Am vrut să-i fac fetei, ea e la prima doză. A avut alte vaccinuri făcute înainte și nu a avut voie. Face sport de performanță și am ales sâmbătă ca să aibă pauză și să poată reveni la antrenamente.”, ne explică doamna Iulia.
O luăm iarăși la pas spre Piața Unirii. Pe măsură ce ne apropiem de Dealul Patriarhiei, se aude din ce în ce mai clar muzica bisericească. În aer se distinge mirosul de tămâie și agheasmă.
Astăzi, la Catedrala Patriarhiei are loc una din slujbele din cadrul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului. Pe dealul Patriarhiei, oamenii formează o coadă mult mai lungă decât am putut vedea la centrul de vaccinare. O bună parte dintre credincioși poartă mască, dar nu stau la 1,5 metri depărtare, așa cum indică semnele plasate pe marginea drumului.
Majoritatea a venit în grupuri de patru-cinci persoane. În fața noastră e doamna Cecilia, venită împreună cu soțul ei, din Fetești. Ea ne explică prietenos că se iese pe partea cealaltă, spre strada 11 iunie, iar locul pentru aprins lumânări, care se afla de obicei în curtea interioară, a fost mutat spre ieșire. Ne întreabă dacă am mai fost la pelerinaj, iar când îi spunem că e prima dată, ne zâmbește. La fel fac și cele câteva doamne tinere din spatele nostru, care au auzit conversația.
Sub lumina soarelui de după-amiază, se înaintează destul de rapid spre Catedrală. Pe drum întâlnim o voluntară care întinde spre noi recipientul cu dezinfectant.
„-Se dezinfectează lumea?
– Ei, unii da, unii nu.
– Dar măcar masca o poartă?
– Păi, e obligatoriu.”
Chiar în fața intrării spre curte, două femei tinere citesc concentrate din cărticele mici de rugăciuni. Poartă mască, dar sub nas. În pragul micuței camere de trecere, în care se află moaștele, ne oprește un tânăr. Ne roagă să mai așteptăm puțin, ca să nu se aglomereze. La gât poartă un ecuson pe care scrie „voluntar”. Și aici, fiecare îndeplinește un anumit rol. Dacă la centrul de vaccinare am putut identifica trei categorii: medici, asistenți și studenți, aici vedem doar două: voluntari și organizatori. Iar pe lângă polițiști, aici sunt și jandarmi, în număr mai mare.
Prin camera cu moaște se trece rapid, nimeni nu zăbovește mai mult de două minute, știind că vin mulți oameni din spate. Fie că oamenii își scot măștile sau nu, voluntarii dezinfectează raclele după fiecare dintre ei. Activitatea e supravegheată, din lateral, de câțiva preoți. Tot personalul poartă mască de protecție.
În curte găsim în jur de 30 oameni, care stau în grupuri, la distanță. Perimetrul din apropierea Catedralei e delimitat de garduri, iar în spatele lor stau în jur de zece jandarmi. Unii oameni ascultă slujba, pierduți în gânduri. Alții filmează sau fac FaceTime cu cei care nu au putut veni.
Aici nu e atmosfera veselă, aproape de sărbătoare, de la Biblioteca Națională. Aici domnește o liniște cumpătată, întreruptă doar de câte o voce nemulțumită de condițiile speciale de anul acesta. Mulți caută nedumeriți locul în care pot aprinde lumânări. Jandarmii le explică, cu calm, că îl vor găsi pe partea stângă, la ieșire.
“Unde suntem oameni buni? Pe altă planetă? Niciodată nu ne-au pus să ocolim atât!” strigă un domn. Totuși, o face râzând.
Sunt puțini cei care își iau răgaz să asiste la slujbă. Mulți se opresc câteva minute, apoi se îndreaptă încet spre ieșire.
“Am vrut să stau acolo, dar era îngrădit tot. Unde să stai?”, spune o doamnă la telefon, după ce a fost să aprindă lumânări.
Pe strada 11 iunie, printre toate mașinile parcate pe margine, una are portbagajul deschis și este înconjurată de sacoșe și baxuri. De lângă ea, un preot oferă tuturor celor care ies pachete cu apă, eugenii și sendvișuri în pungi vidate. Oamenii le primesc, se opresc pe marginea drumului să mănânce și apoi pornesc spre mașinile lor.
Într-o singură zi, am asistat la două evenimente care în aparență se contrazic, dar în realitate au ceva important în comun – speranța. Dacă unii oameni o găsesc în știință, alții o găsesc în divinitate.
În lumea divizată în care trăim, sufocați de fake news, de lipsuri, dar și de anxietatea provocată de pandemie, e greu ca o categorie să nu o judece pe cealaltă.
Mai ales când zilnic mor sute de români: bunicii, părinții, frații sau prietenii noștri și vrem să găsim niște vinovați.
În aceste vremuri cumplite, România ar avea nevoie, poate mai mult ca oricând, să fie împreună și să respecte regulile care salvează vieți. Dar privind către clasa politică, e lesne de înțeles de ce și noi, ca popor, suntem mai divizați ca niciodată.
În timp pe oamenii de rând caută salvarea în vaccin sau la moaște, cei care ne conduc duc propria lor bătălie nu pentru salvare, ci pentru putere.
Sâmbătă au fost înregistrate 15.261 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 și 446 de decese. Totodată, de vineri până sâmbătă, la ora 17, s-au vaccinat 127.305 persoane, dintre care 91.665 cu prima doză.
Maratonul de vaccinare s-a încheiat astăzi dimineață. La ora 8, ultimii medici, asistenți și studenți și-au terminat tura. Pelerinajul continuă până joi, 28 octombrie.
Într-un stat aflat în degringoladă, fiecare acționează pe cont propriu.
