Nu sunt medici, nu sunt asistenți medicali, nu sunt militari, nu sunt miniștri, dar sunt oameni de bază în lupta contra COVID 19.
Ei sunt jurnaliștii care de mai bine de trei săptămâni încoace, aproape zilnic ne aduc informații despre ce se întâmplă cu răspândirea noului Coronavirus în România, cum ne putem proteja, cum ne putem testa, ce măsuri iau autoritățile de la o zi la alta și așa mai departe.
Ei sunt cei pe care ar trebui să îi urmărim cu toții înainte să dăm crezare haosului informatic din online, pentru că ei verifică și transmit informații pentru cele mai mari televiziuni din România: PRO TV, TVR, Antena 1, DIGI 24. Iar ca să reușească asta, fac sacrificii pe care oamenii din fața televizorului nu le cunosc.
În plus, asistăm la o creștere importantă a audienței televiziunilor, semn că televiziunea rămâne o sursă esențială de informare, în special într-o situație de criză. Ceea ce face cu atât mai importantă munca acestor oameni.
Greutatea subiectului Coronavirus a căzut în principal pe jurnaliștii care se ocupau și până acum de domeniul sănătății. Dar i-a atins și pe corespondenții din provincie, care au fost nevoiți să filmeze în focarele de infecție din punctele de trecere a frontierei, când mii de români s-au întors de peste hotare și au fost trimiși în carantină. Apoi, s-a confirmat că unii dintre aceia erau purtători de COVID 19. Desigur, alături de reporteri sunt totdeauna și operatorii, care nu se văd și nu se aud, dar fac sacrificii similare.
Am reușit să stăm de vorbă cu câteva dintre figurile reprezentative care ne-au informat în toată această perioadă și care au fost, la propriu, cel mai aproape de COVID 19, riscându-și propria sănătate. Ele sunt Liliana Curea, reporter PRO TV, Diana Dumitrașcu, reporter TVR, Carla Tănasie, reporter DIGI 24 și Anderka Iancea, reporter PRO TV Timișoara.
Ce a fost cel mai greu pentru voi, ca jurnaliști, în această perioadă?
Liliana Curea: Mi se pare că timpul trece mult mai repede: sunt multe de făcut pe timpul zilei – să obții informații din timp, să le transcrii în știri, să le montezi, să ieși la live, să nu uiți un carton, o hartă.
De multe ori am avut impresia că ‘’s-au scos din program’’ cele 2 ore dintre 17 și 19. Iar noaptea sunt prea puține ore de la mizeul nopții până când sună telefonul să o iau de la capăt.
A! Și să nu rămân fără baterie la telefon, asta a fost extrem de greu!
Diana Dumitrașcu: Tot ce se întâmplă e ceva nou pentru mine ca reporter, nu am mai trăit o pandemie. Așa că, în primul rând mi-a fost greu să mă obișnuiesc eu cu toată situația asta. Să stau la distanță de oameni, să fiu mai atentă, să nu-mi lipsească dezinfectantul, să nu am voie să pun piciorul în redacție, să mă ocup de un domeniu relativ nou pentru mine.
Am fost împărțiți pe echipe și lucrăm în ture, unii pe teren, alții în redacție. Subiectele, filmările au fost distribuite în așa fel încât și efortul să fie dozat. Eu, Madalina Samoilă, Andreea Anghel, Marius Popescu, Adelin Petrișor, Dragoș Porojnicu, Cătălin Deacu și Alex Costache suntem cei 8 “detașați” pe teren în următoarea perioadă. Dar facem echipă bună și sper că rezultatul se vede la televizor.
Carla Tănasie: Când sunt evenimente de o amploare atât de mare și de o gravitate la fel de mare, către presa vin foarte multe informații din multe părți .
Nu pot să spun că este greu, dar principalul lucru pe care trebuie să îl facă reporterul este să nu pice în capcana acestor informații, care de multe ori sunt false. Trebuie să se asigure că informația finală, care ajunge la televizor este cea corectă. E un fel echilibristică pe care trebuie să o facem. Până acum, am reușit să nu pic în capcana fake news.
Și mai e ceva: este greu să vezi atât de multă suferință.
Anderka Iancea: Fără îndoială, să reușesc să fac față oboselii. Săptămâna trecută a fost săptămâna mea de “urgență”, cum o numim, asta însemnă că lucram aproape non-stop.
A fost un maraton cu: nu pierde informații, sună, răspunde la telefoane, filmări și scris. La fiecare oră îmi repetam în gând “hai că mai poți puțin”. E obositor, dar nu imposibil.
“Îmi e teamă în fiecare zi să nu fiu nevoită să anunț persoane decedate. Am mai trecut prin asta, la Colectiv, și nu mai vreau. A început atunci o numărătoare care foarte greu s-a mai oprit, cu un preț uriaș.”
Diana Dumitrașcu, jurnalist TVR
Când apucați să dormiți, să mâncați?
Liliana Curea: În ultimele zile am reușit să adorm înainte de 1 noaptea, ceea ce timp de două săptamani de la apariția primului caz nu prea s-a întâmplat.
În plus, nu mai vin pentru live-urile de dimineață, așa că nu a mai fost nevoie să mă trezesc la 6:00 – 6:30. Mă mai trezește telefonul și peste noapte, dar na, riscul meseriei.
De mancat…pe unde am apucat. În unele zile singura masă a fost cea de seară, când ajungeam acasă (nu prea s-a întâmplat să fie înainte de 20, dar a fost și în apropiere de miezul nopții).
În rest, în mașină, așteptând câte ceva pe la vreun spital (de cele mai multe ori Balș), pe la minister și, în ultimele zile, de când nu mai ies atât de des pe teren, în redacție. Mi s-a spus că am slăbit, dar asta nu-i neapărat un lucru rău. (zâmbește)
Diana Dumitrașcu: Eu cred că am fost programată genetic să mănânc puțin (exceptând dulciurile) și să dorm puțin. În timp, am remarcat că organismul meu are o capacitate mare de rezistență la maratoane jurnalistice. Sper să nu mă lase tocmai acum.
Carla Tănasie: În această perioadă stau foarte mult la serviciu. Îmi calculez orele de somn pentru a face față și a doua zi. E principala preocupare când ajung acasă, să îmi calculez la cât să adorm cel mai târziu și la ce oră să mă trezesc să nu fiu foarte obosită a doua zi.
Până acum am reușit. Cu mâncarea… mai puțin. Am slăbit 4 kg în două săptămâni. E un lucru pe care oricum mi-l doream, dar preferam să nu fie din astfel de motive.
Anderka Iancea: Săptămâna trecută nu știu dacă am dormit 10 ore. Îmi ardeau ochii de la oboseală, dar cu suc de portocale am învins! Într-o seară am ațipit câteva minute în mașină, în fața spitalului. A fost cel mai bun pui de somn.
V-a fost teamă în vreun moment?
Liliana Curea: De ce să-mi fie, că o să mă îmbolnăvesc? Eu cred că cei mai mulți dintre noi vom face până la urmă infecția asta. Ideea e să nu facem toți în același timp.
Sincer, mi-e teamă mai mult de situația care este în Italia, fiindcă am o parte a familiei acolo.
Diana Dumitrașcu: Îmi e teamă în fiecare zi să nu fiu nevoită să anunț persoane decedate. Am mai trecut prin asta, la Colectiv, și nu mai vreau. A început atunci o numărătoare care foarte greu s-a mai oprit, cu un preț uriaș…
Ca să nu numeri morții trebuie să nu faci greșeli. Ca să nu facem greșeli trebuie să înțelegem că este momentul să fim serioși și responsabili.
Și îmi e teamă de cei inconștienți, cei care mint că nu au fost plecați, cei care sar gardurile spitalelor, scuipă medicii sau care dau petreceri pe ascuns cu zeci de persoane.
Umblă oricum moartea printre noi. Mor oameni în spitale, pe șosele, mor oameni apărând păduri sau mor copii care au gustat doar câteva luni de viață.
Dacă în perioada asta luăm totul în glumă e ca și cum am invita moartea cu noi pe canapea.
Carla Tănasie: Mi-a fost teamă de două lucruri și încă îmi este. Îmi e teamă să nu gafez din cauza oboselii și al doilea lucru care mă înspăimântă este gândul ca cineva din familie să se infecteze cu acest virus. Chiar dacă știu că infectarea nu înseamnă neaparat moarte, am aceasta teamă.
Anderka Iancea: Fiecare filmare e un risc în aceste momente.
Eram cu George, colegul meu cameraman și m-au sunat colegii că trebuie să plecăm la vamă. Am dat muzica tare și ne-am dus. Nu avem timp să ne gândim în momentul acela la ce se întâmpla acolo, dar eram amandoi tensionați. Am glumit pe drum, tipic nouă, dar ca oricui, și nouă ne era frică să nu ne îmbolnăvim.
“Trebuie să luptăm cu toții pentru a trece cu bine peste această perioadă și, indiferent de probleme, autoritățile să fie sincere.”
Carla Tănasie, jurnalist DIGI24
Anderka, practic tu ai fost foarte aproape de pericol, când ai filmat la vamă, printre românii care s-au întors din Italia. Cum te-ai protejat?
Anderka Iancea: Mască și mănuși, kitul din zilele astea. Am încercat, pe cât posibil, să stăm cât mai puțin printre sutele de oameni care erau în momentul acela în vamă. La final ne-am dezinfectat, spălat obsesiv pe mâini. Am curățat și buretele microfonului.
Ce te-a marcat cel mai tare, la filmările din vamă?
Anderka Iancea: Cei care veneau spuneau că trebuie să se întoarcă în țară, că aici sunt acasă, că nu au ce să mai facă acolo.
În cap imi venea numai tonul disperat al maică-mii “Vai! Păi și noi ce ne facem?!” și ei lucrează în Austria de ani de zile și au rămas acolo, dar există o spaimă. Cel mai probabil ăsta a fost și primul gând al acestor oameni.
Sunt oameni simpli care lucrează, unii și fără acte, în țările afectate de virus și s-au văzut într-o situație disperată. De aceea, e important să fim cu toții raționali și să ne gândim și la ceilalți. Să nu luăm decizii pripite în momentele ca acesta.
În Timișoara au fost multe cazuri, dar și multe vindecări. Cum se explică reușita medicilor de acolo?
Anderka Iancea: Da, sunt 22 de vindecați în momentul acesta. În continuare ajung pacienți din județele învecinate și din Timiș.
Medicii spun că schema de tratament care conține retrovirale, se pare, este eficientă. Toți pacienții externați sunt tineri care nu au alte afecțiuni serioase, iar asta a contribuit la însănătoșirea lor.
Echipa medicală de aici este extraordinară, am zis asta de sute de ori și o mai zic.
“Cu cât stăm mai departe unii de alții acum, cu atât va fi mai plăcut să ne revedem peste câteva săptămâni, fără a povesti cum a fost internarea în spital și, mai ales, fără a plânge după cineva drag.”
Liliana Curea, jurnalist PRO TV
V-ați fi dorit în aceste momente să aveți o un job care să vă permită să lucrați de acasă?
Liliana Curea: În niciun caz! Chiar și faptul că nu mai pot ieși din redacție prea mult mi se pare destul de greu. Dar asta e situația, iar decizia este una bună.
Diana Dumitrașcu: Să știi că nici nu mi-am pus problema asta. Deși nu e o perioadă bună pentru a vorbi despre “viruși”, meseria asta e contagioasă. Adică eu nu mă pot închipui făcând altceva.
Mi-aș dori, în schimb, să nu mă îmbolnăvesc în perioada asta din cauza unor persoane inconștiente care cred că toată planeta asta are chef de glume.
Rolul tuturor jurnaliștilor, de televiziune, de radio, de presă scrisă sau online este esențial mai ales în momente de criză.
foto: Dragoș Porojnicu
Carla Tănasie: Nu. Fac ceea ce mi-am dorit întotdeauna. Îmi place. Chiar dacă e un job obositor, care nu te mai lasă să ai viață personală, îți dă multă adrenalină care te ține în viață și te face să nu renunți.
Iar reacțiile oamenilor care se uită la televizor, ale colegilor sau chiar ale șefilor sunt confirmarea că trebuie să continui.
Anderka Iancea: Nu. Vreau să știu și să înțeleg ce se întâmplă în momentele astea și să arăt și altora.
Cum a fost/este comunicarea cu autoritățile?
Liliana Curea: Au fost momente și momente. Este o perioadă grea pentru toată lumea, însă am reușit să obțin ce am avut nevoie în cele mai multe cazuri.
Romania are printre cele mai puține cazuri de infecție cu noul coronavirus, ceea ce înseamnă că s-au luat decizii bune până acum. Vom vedea ce va urma.
Diana Dumitrașcu: Am comunicat foarte bine cu oficialii din prima linie a factorilor decidenți, cu reprezentanții ministerului Sănătății.
E drept că în această situație și ei au mare nevoie de noi dacă vor ca mesajele lor să ajungă la cât mai mulți oameni, așa că am întâlnit o deschidere foarte mare.
Ce n-am reușit să deschid încă e ușa DSP-ului. Nu am mai întâlnit o instituție publică atât de reticentă la a comunica cu presa.
Carla Tănasie: La început a fost o comunicare greoaie.
Nu înțelegeau că jurnaliștii mai au și surse și află informații înainte ca ele să devină oficiale. Toată lumea este obosită și gradul de înțelegere este mai mare în această perioadă. Trebuie să luptăm cu toții pentru a trece cu bine peste această perioadă și indiferent de probleme, autoritățile să fie sincere.
Ce mesaj ați avea pentru oamenii care se uită la voi, la știri?
Carla Tănasie: Le mulțumesc in primul rând pentru că mă urmăresc. Am primit foarte multe mesaje în această perioadă de la oameni care mă întrebau dacă mai am casă, pentru că mă văd non-stop la televizor.
Le-am răspuns tuturor la mesaje sau cel puțin asta încerc și o parte din informațiile pe care le-am primit au devenit știri. Împreună facem o echipă bună. Reacțiile oamenilor sunt cea mai buna răsplată.
Diana Dumitrașcu: Nu e de glumă. Dacă era de glumă, nu pierdea nimeni oameni. Și sunt destule țări care au pierdut mii de vieți. Stați acasă! O să fie bine, dar e nevoie de răbdare și multă seriozitate.
Liliana Curea: Să asculte sfaturile pe care autoritățile le transmit prin vocea noastră, a jurnaliștilor.
Știu că poate fi neplăcut să stai închis în casă, însă, din pacate, trecem printr-o perioadă foarte dificilă. Iar greul încă n-a venit.
Cu cât stăm mai departe unii de alții acum, cu atât va fi mai plăcut să ne revedem peste câteva săptămâni, fără a povesti cum a fost internarea în spital și, mai ales, fără a plânge după cineva drag.
Și încă un lucru: să se informeze doar din surse care transmit corect informația. Când au aparut primele suspiciuni în Romania, câteva zile am pierdut timp important doar pentru a dezminți toate fake news-urile care erau pe rețele de socializare sau în alte medii de informare.
Ne-am consumat noi, jurnaliștii, nervii, dar și medicii care ne răspundeau la telefon și care, evident, aveau lucruri mai importante de făcut.
Stați în casă și o să fim cu toții bine!
