Skip to content

“Jurnal de Virus”, proiectul de artă contemporană care ne arată transformările societății în pandemie

foto: Gloria Luca

La Madrid a avut loc recent expoziția de artă conteporană Jurnal de Virus, o inițiativă a artistului Dan Perjovschi născută anul trecut în starea de urgență.

La vremea respectivă, când aproape întreaga lume era în lockdown, artiști din mai multe țări s-au adunat în jurul ideii lui Perjovschi și au contribuit cu lucrări realizate în propriile case, fie că vorbim despre desene, fotografii sau colaje, toate inspirate de pandemie.

La un an și jumătate distanță, acele lucrări au fost subiectul expoziției Jurnal de Virus, organizată în spațiul ABM Confecciones din capitala Spaniei.

Construit cronologic, proiectul conturează momente principale trăite de oameni în starea de urgență, activități precum spălatul pe mâini, gătitul, cumpărăturile, dar prezintă și diverse reacții ale autorităților, probleme ale societății în România și în restul lumii.

Despre cum a fost arta influențată de pandemie, dar și despre relevanța artei în societate am discutat cu Gloria Luca, unul dintre artiștii implicați în Jurnal de Virus și organizatoarea expoziției de la Madrid.

***

Cum s-a născut ideea unui jurnal al unor lucrări de artă create în izolare?

Ideea proiectului Jurnal de Virus îi aparține artistului Dan Perjovschi, care avea programată o expoziție solo la galeria White Cuib (Cluj) la începutul pandemiei. Când au fost impuse primele restricții, Perjovschi și-a înlocuit proiectul cu unul adaptat pentru paginile de social media ale galeriei.

Din punctul meu de vedere, ideea de jurnal are legătură cu metoda lui de lucru pentru că orice proiect expozițional la care lucrează este gândit/schițat într-un carnețel.

În practica lui Perjovschi, carnețelul funcționează simultan ca atelier de creație și laborator în care desenul este instrumentul de cercetare. Pentru o privire mai detaliată asupra acestei metode de lucru, recomand volumul The Book of Notebooks editat de Alina Șerban și publicat de editura P+4.

“Jurnalul” poate fi o metodă de a te ancora într-o practică artistică nepretențioasă și un (micro)spațiu în care îți poți centraliza ideile și reflecta asupra propriilor interese artistice.

În esență, cred că propunerea lui Perjovschi a fost o provocare și în același timp o oportunitate de a ieși din bucla zilnică, cu scopul de a învăța unii de la ceilalți și de a celebra în acest fel diversitatea ideilor în pofida izolării și incertitudinii.

Expoziția Jurnal de Virus/ foto: Gloria Luca
Expoziția Jurnal de Virus/ foto: Gloria Luca

Cum s-au adunat în jurul proiectului mai mulți artiști, câți au participat efectiv și din ce țări?

Inițiativa de a aduna mai multe perspective asupra șocului colectiv și carantinei a venit la scurt timp după ce Perjovschi a demarat proiectul în mediul online. Primii invitați în proiect au fost Alina Andrei (membru al White Cuib), Ana Kun și George Roșu, urmând ca la intervale de o săptămână să fie cooptați și alți artiști.

Jurnal de Virus a început și s-a terminat cu aceeași patru participanți, dar în săptămânile 5-7 eram 25 de artiști care contribuiam zilnic cu câte o propunere.

În aceeași perioadă, Perjovschi împreună cu echipa proiectului au inclus o secțiune de invitați speciali (artiști, scriitori, fotografi, regizori, sociologi) de la care au selectat o imagine sau serie care aducea o privire diferită, dar relevantă asupra impactului pandemiei.

Efortul artistei Alina Andrei a contat enorm pentru că ea a gestionat singură activitatea online pe toată durata proiectului.

Au participat artiști din România, Austria, Spania, Cehia, Uruguay, Franța, Indonezia și Germania, dar au fost contribuții și din alte locuri ale lumii.

Ce fel de lucrări a reunit expoziția de la Madrid?  

Expoziția de la Madrid reunește toate contribuțiile la Jurnal de Virus, prezentate sub forma unei instalații artistice fără autor. Mediile de expresie predominante sunt desenul, fotografia, textul conceptualizat și colajul.

Desenele lui Dan Perjovschi comentează evenimentele și subiectele din perioada celor nouă săptămâni de proiect – cum ar fi restricționarea libertății de mișcare, închiderea granițelor, atitudinea autorităților române față de muncitorii sezonieri care s-au văzut forțați să revină în țară la început de pandemie sau decizia de a duce “Lumina Sfântă” în casele oamenilor cu mașinile Poliției și Jandarmeriei Române.

Multe dintre contribuțiile la această expoziție abordează cu sensibilitate aspecte dominante din perioada asta, precum stresul și anxietatea generate de criza sanitară, dar și distanțarea fizică.

Expoziția Jurnal de Virus/ foto: Gloria Luca
Expoziția Jurnal de Virus/ foto: Gloria Luca

Un exemplu la îndemână ar fi seria artistului Bartha Sándor, în care acesta și-a fotografiat mâna atingând trecători sau întinzându-le capcane de la fereastră.

Pe aceeași direcție este și seria Watercolors (2020-2021) a artistului Eduard Constantin, care observă și fotografiază oameni de la geam, pe care ulterior îi schițează în acuarelă ca mărturie – filtrată în primă instanță de mediul fotografic, apoi de acuarelă și în cele din urmă de filtrul subiectiv al autorului – a perioadei stranii pe care o traversăm.

Acestea sunt câteva dintre exemplele prin care participanți au încercat să ne redirecționeze privirea față de persoane pe care nu le cunoaștem, dar care pot avea un rol esențial în structura socială.

Relevantă în acest sens ar fi și lucrarea Quarantine Is a Privilege (2020), în engleză Carantina Este un Privilegiu, din seria de “foto-texte”, realizată de Tudor Pătrașcu special pentru Jurnal de Virus.

În expoziția din Madrid, toate lucrările au fost adunate în 43 de afișe, prezentate pe fond alb ca pe Google Images, dar unde “rezultatele” nu sunt filtrate de un algoritm, ci sunt dispuse cronologic, în funcție de ordinea în care au fost incluse în proiect.

S-a schimbat în vreun fel modul de a produce artă în timpul pandemiei?

Cred că este încă devreme ca să am o imagine de ansamblu în acest sens, dar pe plan internațional sunt indicii care confirmă nevoia de a învăța ceva de la pandemie.

Expoziția Jurnal de Virus/ foto: Gloria Luca

Spre exemplu, în februarie 2020 am vizitat ARCO Madrid, unul dintre cele mai importante târguri de artă din Europa. Câteva săptămâni mai târziu, același spațiu a fost transformat în spital de campanie pentru că sistemul sanitar era pe punctul de a colapsa din cauza numărului debordant de pacienți.

O reacție interesantă la coincidența asta a avut-o Manuel Borja-Villel, actualul director al muzeului Reina Sofía din Madrid.

În cadrul unei serii de conversații din timpul carantinei globale, Borja-Villel a pus accent pe faptul ca sediul muzeului se află într-o clădire care a fost inițial spital (San Carlos Hospital), motiv pentru care a lansat întrebarea “cum se îngrijește un muzeu/instituție de artă de oameni?” Pentru că în fond pandemia este o problema de grijă.

Chiar dacă tipul acesta de conexiuni nu produce schimbări imediate în artă și societate, poziționarea instituțională dă niște direcții importante pentru că felul în care ne raportăm la istorie și la ceilalți reflectă puternic modul în care funcționăm ca societate.

Cred că succesul campaniei de vaccinare din Spania despre care se vorbește în ultimul timp poate fi înțeles și din perspectiva asta, a interesului real față de realitățile sociale și istoriile în curs de asumare.

În România, Muzeul de Artă Contemporană funcționează relaxat într-o clădire cu o istorie oribilă.

Dar ca să revin la întrebarea ta, cred că pandemia a determinat un interes mai accentuat față de colaborare, comunitate, ecologie și activism, aspecte prin care artiștii caută să “democratizeze” și poate chiar să regândească democrația.

Au existat niște mesaje centrale care au apărut dinspre artiști către societate în timpul pandemiei?

Da. În lectura mea, printre ideile afirmate în proiect ar fi următoarele: precaritatea muncitorilor esențiali este invizibilizată; arta ar trebui să genereze interes față de categoriile marginalizate; relațiile dintre noi, precum și dintre noi și natură, ar trebui reconsiderate; drepturile civile vin la pachet cu responsabilitatea față de ceilalți – atât la nivel individual, cât și colectiv/instituțional; pandemia a fragilizat condiția de artist, dar nu ne dăm bătuți.

Expoziția Jurnal de Virus/ foto: Gloria Luca
Expoziția Jurnal de Virus/ foto: Gloria Luca

La toate acestea aș mai sublinia importanța incluziunii, pentru că Jurnal de Virus a adunat practici și planuri total diferite într-un exercițiu de a fi impreună când ideea de apropiere (încă) pare riscantă.

Ce ne poți spune despre colaborarea dintre Galeria White Cuib (Cluj) și ABM Confecciones (Madrid)?

Jurnal de Virus conectează două spații independente (artist-run spaces) din România și Spania. În expoziția de la Madrid am avut rol nu doar de artist participant, ci și de mediator al acestei colaborări.

Urmăream activitatea ABM de ceva timp, iar după prima carantină am intrat in contact direct cu echipa.

Mi-a plăcut foarte mult inițiativa lor și spațiul, care îmi amintește de căminele culturale de la țară, unde după anii ’90 se organizau mai degrabă nunți decât evenimente culturale.

Eu mi-am dorit o colaborare cu ei, așa că le-am trimis două proiecte pe e-mail și le-au acceptat.

Ambele galerii funcționează cam de același timp (aprox. șase ani) și susțin practici artistice care din diferite motive nu sunt promovate oficial de către instituțiile de stat.

Denumirea de White Cuib (cuib alb) se referă la spațiul convențional al galeriilor de artă, care, deși criticabil ca rol în excesele de care auzim pe piața artei, în România lipsește pentru că avem o infrastructură culturală precară.

Artiștii la început de carieră nu au platforme suficiente care să le permită să activeze profesionist. În acest sens, cred că White Cuib răspunde unei necesități reale a scenei de artă.

ABM Confecciones este inițiativa unui grup de șapte artiști, care plătesc spațiul din propriile buzunare cu intenția să promoveze practici și discursuri artistice alternative celor oficiale.

Denumirea ABM Confecciones a aparținut unui atelier de confecții care funcționa în același loc în anii ‘80. Când artiștii s-au hotărât să închirieze acel spațiu, bannerul atelierului de confecții era încă acolo.

Expoziția Jurnal de Virus la ABM Confecciones / foto: Gloria Luca

L-au păstrat și și-au apropriat numele ca gest simbolic de prezervare a legăturii cu istoria locului și de apropiere între artă și problemele clasei muncitoare, care în ultimele decenii a început să îi privească și pe emigranți.

White Cuib și ABM Confecciones sunt inițiative de artiști și sunt curajoase tocmai pentru că propun noi moduri de problematizare a artei, diferite de ce vedem în instituțiile oficiale – care abordează cu întârziere multe subiecte urgente, în special cele legate de emancipare.

Și spun asta gândindu-mă și la faptul că Spania este, totuși, țara care a bătut Iranul la numărul de încarcerare a artiștilor. Libertatea de exprimare este îngrădită aproape fără echivoc când vine vorba în special de monarhie sau de Mișcarea Catalană de Independență, însă, simbolurile naziste și mesajele care incită la ură nu sunt încă reglementate și circulă liber la manifestările extremei drepte…

Știi că atunci când vine vorba de artă contemporană, se deschide discuția despre ce e artă și ce nu e artă, iar publicul are reacții de genul “asta puteam să fac și eu”. Care este punctul tău de vedere în această dezbatere, ce e artă și ce nu e artă?

Această întrebare este pe cât de complexă, pe atât de interesantă, pentru că nu mai există de mult timp o singură accepțiune a artei.

Dar ca să îți răspund sumar, practicile contemporane nu propun lucrări (produse finite) lipsite de context sau moduri de gândire ale artei.

A stăpâni un anumit mediu de expresie poate fi important pentru un artist a cărui practică se bazează pe munca în atelier sau irelevant pentru un altul care se mișcă la intersecția dintre artă și activism.

Consider că măestria tehnică în sine este insuficientă când vrem să formulăm întrebări din zona artei sau să lansăm provocări în societate.

Pe mine mă interesează o lucrare în special când am acces la contextul sau întrebările la care încearcă să răspundă, precum și la cercetarea artistică din spatele acesteia. Și mi se pare fascinant faptul că arta contemporană implică intersectarea domeniilor (și chiar a mediilor artistice), nu izolarea acestora.

Artiștii pot experimenta cu idei, metode și procese cu care un om de știință nu poate opera atât de ușor, deși ambele categorii funcționează în scopul generării de cunoaștere.

La ce întrebări încearcă artistul să răspundă printr-o anumită lucrare? Care sunt condițiile care au generat acea lucrare de artă? Dacă obții/oferi răspunsuri riguroase, cresc șansele să fie artă.

Ideea că “asta puteam să fac și eu” e greșită tocmai pentru că deși o lucrare poate părea banală, dacă nu ai o intenție susținută de practică, nu prea ai cum să fii artist.

***

Expoziția Jurnal de Virus va ajunge la sfârșitul acestui an la Iași, dacă regulile sanitare de la vremea respectivă o vor permite.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *