joachim umlauf

Joachim Umlauf, directorul Goethe-Institut București: “Ce m-a surprins aici e că oamenii cumpără mașini scumpe, dar nu cumpără artă. E plin de mașini mari. În Germania nu vezi așa ceva.”

foto: Maria Tudosescu

Joachim Umlauf este directorul Goethe-Institut București de un an și jumătate. Înainte să vină în România, a mai condus institutele culturale germane din Paris și Lyon și a mai lucrat în Olanda, Italia sau Cehia.

Astfel că am vrut să aflăm cum a ajuns în țara noastră un manager cultural de renume internațional, dar și ce planuri are pentru scena culturală română.

Odată stabilit la București, Joachim Umlauf a descoperit un oraș asemănător cu Berlinul anilor ’90, cu un potențial uriaș pentru se dezvolta din punct de vedere artistic.

Atât în discurs, cât și în proiectele pe care le face, militează cu tărie pentru susținerea minorităților și a categoriilor vulnerabile și a fost plăcut impresionat că în țara noastră există școli care permit minorităților educație în limba maternă.

Pe de altă parte, viziunea sa deschisă asupra artei i-a adus și neliniște pe meleagurile noastre. Recent, un scandal între doi artiști români care ar fi trebuit să expună la Goethe-Institut, a zguduit scena artei contemporane românești, cu acuzații extreme.

Despre toate acestea, directorul Joachim Umlauf a acceptat să vorbească pentru Cultura la dubă.

***

În primul rând, vă rog să ne spuneți de ce ați ales să veniți la București, ca director al Goethe-Institut? Știu că înainte ați fost director în Franța. Deci, ce v-a adus aici?

Ce m-a adus aici? Institutul pentru care lucrez. Noi avem acest principiu al mobilității – trebuie să schimbi țara odată la 5 ani.

Eu am lucrat în Franța, Italia, Olanda, Cehia, iar de această dată m-au trimis aici, dar a fost și alegerea mea – există o listă de posturi disponibile, 4-5 posturi, iar București era pe primul loc al posturilor disponibile în momentul în care eu am depus actele.

Ați avut vreo legătură cu București înainte de a veni aici?

Da, trebuie să ai cât de cât legătură, să știi puțin locul în care mergi, pentru că poate ajungi într-un loc necunoscut, în care nu îți place clima, cultura sau altceva. Este important să te simți bine.

Eu m-am ocupat și de diverse proiecte europene, iar pentru unul dintre ele am avut ca partener UNARTE. Acest lucru m-a adus de câteva ori la București și aveam deja cunoștință despre realitatea locală.

A fost ceva ce v-a atras în mod special la București? Ceva din cultură, poate arte vizuale?

Sunt diverse lucruri. Familia mea este și francofonă, iar România este parte din ceea ce numim francofonie, așa că avem o legătură comună cu Franța, iar asta mă ajută să înțeleg și limba. Apoi, după ce am ajuns aici, am descoperit, de asemenea, legături puternice cu Germania.

Iar în al treilea rând, cred că pe alocuri Bucureștiul de azi aduce a Berlinul anilor ’90, care nu are încă toate structurile dezvoltate pentru o societate modernă. Mergi aici la un muzeu și deseori nu are magazin de suveniruri.

Dar la noi asta încă se întâmplă la 30 de ani de la Revoluție.

Da, așa este. Dar poate fi și un avantaj.

Cred că politicienii nu sunt încă foarte conștienți de potențialul cultural pe care l-ați avea, dacă ați dezvolta latura artistică internațională.

Aveți atât de multe clădiri în ruine, ați putea organiza programe de rezidențe pentru artiști.

Sunt câteva posibilități pentru a dezvolta o legătură cu lumea internațională a artei, ceea ce e foarte bine. Este unul dintre motivele pentru care asociez Bucureștiul cu Berlin.

Uitați-vă la ce a devenit Berlinul! Mii de artiști din toată lumea trăiesc acum acolo. Și București ar putea face asta, dar deocamdată nimeni nu dezvoltă cu adevărat acest aspect.

Deci credeți că principalul motiv pentru care încă nu se întâmplă asta este faptul că autoritățile române încă nu sunt conștiente de potențialul prin care orașul se poate dezvolta prin cultură?

Exact. Pentru a aduce artiști, trebuie să ai o anumită politică a orașului, ceea ce aici nu prea are loc. Sigur, eu sunt doar un străin care trăiește aici de un an și jumătate, e doar un punct de vedere subiectiv, nu sunt un expert al problemelor de aici.

Alexandra Tănăsescu în dialog cu Joachim Umlauf/ foto: Maria Tudosescu
Alexandra Tănăsescu în dialog cu Joachim Umlauf/ foto: Maria Tudosescu

Pe de altă parte, dacă privim spre piața de artă contemporană de aici, observăm că încă nu există un public consolidat. Este prea mic. Scena galeriilor de artă contemporană este foarte mică. La evenimente participă aceleași persoane.

Ce m-a surprins aici – și e ironic – este că oamenii cumpără mașini scumpe, dar nu cumpără artă. Dacă te uiți pe străzi, vezi foarte multe mașini mari. E incredibil! În Germania nu vezi așa ceva.  

Probabil românii au un complex de inferioritate și vor să îl acopere cu mașini mari și scumpe.

E dreptul lor să cumpere ce vor, dar spun doar că există un avantaj al artei contemporane care însă e foarte greu de dezvoltat. De aceea chiar e mare nevoie de o politică culturală, cu programe de rezidențe, networking. Cred că autoritățile locale trebuie să vadă asta.

Apoi, e foarte greu și din cauza bugetelor, e o mare problemă tot timpul. Până și bugetul Primăriei Capitalei a fost respins. Sunt atâtea instituții culturale care așteaptă să vadă dacă pot face ceva anul acesta sau nu.

În acest context, ne dăm seama că instituții ca a noastră, Goethe-Institut, pot juca un rol mai important decât într-o țară din vest, precum Franța, unde există o scenă culturală uriașă, iar rolul nostru e unul dintre sute astfel de roluri.

Acolo e mai puțină nevoie de tine, spre deosebire de aici. Aici e o scenă mai mică, sunt puțini bani și toată lumea contestă pe toată lumea.

De exemplu, la unele proiecte colaborăm cu instituții culturale publice și simt din partea unora un soi de reproș fiindcă ei nu au bugetele celorlalți. Mă întreabă de ce finanțez acele instituții. Am observat că este ceva oarecum tipic locului. Pentru mine nu e ușor să găsesc un echilibru.

Joachim Umlauf/ foto: Maria Tudosescu

În acest context cum alegeți proiectele pe care le susțineți? Ținând cont de faptul că atâtea entități culturale au nevoie de sprijin. Aveți niște criterii pe care le urmați?

Noi avem niște strategii naționale și regionale, dar într-un final suntem destul de autonomi. Nu spun că facem ce vrem, fiindcă și noi avem un control al calității la München, dar avem o oarecare libertate de mișcare.

Apoi contăm foarte mult pe calitatea umană a celor cu care lucrăm.

Noi nu vrem să facem cultură-elicopter. Nu aducem cultura germană românilor unidirecțional și gata. Pentru noi e foarte important să ascultăm nevoile artiștilor români și încercăm mereu să găsim parteneri, e un dialog de la același nivel.

Ne întrebăm ce ar fi un ajutor pentru scena locală, ținând cont în permanență de această idee a dialogului. Și după ce facem această analiză a scenei locale, încercăm să conectăm scena națională cu cea internațională. Să dai putere scenei locale înseamnă să o conectezi cu cea internațională.

Apoi există o schimbare și la nivelul institutelor culturale. Nu mai sunt doar spații care organizează lecturi și concerte, ci încearcă să sprijine structuri ale societății civile, să aibă o viziune mult mai largă asupra culturii și educației culturale.

Aceasta este și una dintre ideile Europei.

De ce avem încredere în artiști? De ce avem încredere până și în artiști pe care nu îi înțelegem? De ce ne pasă de acest principiu al avangardei? Sunt artiști contemporani contestați, dar noi, Uniunea Europeană, le dăm bani, îi finanțăm pentru că noi credem că arta este un mijloc prin care individul modern poate fi fericit.

Dacă vrem să ne trăim viața deplin, trebuie să dăm spațiu creativității, în toate sensurile ei. Poate cineva găsește creativitate în gătit.

Iar noi credem că artiștii au capacitatea de a vedea lucruri pe care noi nu le vedem încă.

Cum faceți ca publicul mai larg să ajungă la artă? Am observat că, totuși, lumea care participă la evenimente culturale, mai ales la institute, face parte dintr-un fel de elită. Sunt aceiași oameni peste tot, cum spuneați și dumneavoastră despre galeriile de artă. Cum atrageți și alți oameni către acele principii?

Da, asta e o întrebare foarte importantă fiindcă se referă la schimbarea pe care vrem să o aducem în rolul nostru din ultimii 50 de ani.

De exemplu, noi credem că locuitorii suburbiilor au o anumită afinitate pentru cultură. E important pentru noi să ajungem la ei, e parte din scopul nostru. Pe de altă parte, trebuie să rămânem realiști, nu putem ajunge la toată lumea.

Și mai cred că pandemia este o șansă istorică de a atrage un public mai larg, grație formatelor digitale.

Da, noi aici ne aflăm într-un cartier exclusivist și avem un public urban tânăr, dar asta e foarte bine. În alte țări nu este tânăr. Acolo sunt elite de intelectuali.

Iar în pandemie avem ocazia să ajungem și la altfel de public care nu locuiește în București.

Credeți că și școala are un rol important în atragerea tinerilor spre cultură?

Alexandra Tănăsescu în dialog cu Joachim Umlauf/ foto: Maria Tudosescu

Cu siguranță. Iar noi suntem și un centru educațional – avem activități dedicate elevilor și profesorilor, cursuri de limba germană. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că școlile publice de aici, în care se învață germană, sunt elitiste, deci nu ajung la acel public mai larg.

Ce mi-a plăcut în mod special în România este că voi aveți școli dedicate minorităților. Cred că e un aspect pozitiv.

Și la institutul pe care îl conduceți am observat că încurajați minoritățile.

Da, dar acest lucru presupune și complicații uneori. Eu aș putea aduce aici artiști germani în fiecare lună și aș avea un mandat liniștit, dar eu încerc să creez dialoguri cu societatea civilă de aici. De exemplu, am avut proiecte cu niște artiste rome sau cu comunitatea LGBT.

Puteți să ne explicați ce s-a întâmplat în cazul dintre Vlad Nancă – Goethe-Institut – Tara von Neudorf? Despre ce este expoziția și de ce ați decis să excludeți lucrarea lui Tara?

Așteptăm cu mare interes vernisajul expoziției noastre “Grenzenlos/ Borderless”, o incursiune în lumea hărților, curatoriată de Adrian Buga și echipa noastră, pe 15 mai. Și suntem recunoscători că niște frumoase lucrări de artă, din diferite țări, sunt parte din expoziție.

Din păcate, expoziția noastră a devenit ținta unei polemici publice în ultimele zile. Unul dintre artiștii solicitați, Vlad Nancă, nu a dorit să expună alături de un alt artist, Tara von Neudorf, și l-a acuzat că este un extremist.

Am acceptat poziția lui Vlad Nancă, de a nu fi parte din expoziție. Dar dezbaterea și acuzațiile care au urmat ne-au determinat să decidem să nu îl includem nici pe Tara von Neudorf în expoziție.

Am studiat din nou, în profunzime, diferitele poziții artistice și backgroundul lor social și politic. Din păcate, cel puțin pentru mine, în perioada scurtă de timp pe care am avut-o, internetul a fost un loc dificil pentru a luat decizii clare pe fapte grele.

Iar în timpul acelei polemici, erau mulți oameni care îl acuzau, dar și mulți care îl apărau pe Tara von Neudorf.  

În orice caz, a devenit o adevărată polemică pe scenă artistică română. Dar noi suntem doar un institut cultural străin, suntem oaspeți în România – am vrea să subliniem că această decizie a fost luată fiindcă noi suntem aici pentru a construi poduri, a crea dialoguri și a întări relațiile interculturale, nu vrem să provocăm pe nimeni și nimic.

Promovăm diversitatea culturală, democratică, pacea și înțelegerea reciprocă și, bineînțeles, arta. Și nu cred că trebuie să mai accentuez că luptăm împotriva oricărei forme de rasism, extremism, discriminare, ca europeni convinși, dar și în ceea ce privește responsabilitatea pe care o avem prin propria noastră istorie germană.

În încheiere, ați putea să ne recomandați un eveniment al Goethe-Institut la care să mergem?

Sunt multe, nu e ușor să scot în evidență unul. În mod normal aș fi spus Festivalul Filmului German, din toamnă, dar nu știm încă dacă îl vom putea organiza fizic.

Așa că aș propune expoziții. Anul acesta avem o serie de evenimente dedicate lui Josef Beuys, celebru artist german, fondatorul unei mișcări artistice care a promovat arta performativă. De asemenea, a fost un militant pentru protejarea mediului și a stat la baza mișcării ecologiste care a devenit ulterior Partidul Verde din Germania.

Și în jurul lui organizăm diverse expoziții și evenimente. Pe 12 mai vom avea un performance al lui Dan Perjovschi, aici, în curtea noastră – o lecție cu creta pe tablă despre democrație și artă.

De asemenea, în luna septembrie, vom organiza o expoziție care se va concentra asupra artei și a moștenirii pedagogice ale lui Beuys, explorate în operele unui segment important de artiști români – generația ’80.

Și în octombrie – noiembrie vom avea o expoziție despre influența lui Beuys asupra design-ului de bijuterie contemporană, realizată de designeri locali și germani.

Deci este o abordarea mai largă prin care încercăm să interconectăm artiști foarte diferiți ai scenei culturale.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *