Prietenia ca sistem de suport într-un oraș copleșitor este tema pe care Payal Kapadia o surprinde superb în filmul All we imagine as light, cu care a scris istorie anul trecut la Cannes, devenind prima femeie din India care a câștigat Marele Premiu al festivalului.
Același film a fost nominalizat anul acesta la Globurile de Aur și la Premiile BAFTA. All we imagine as light este acum în cinematografele din România, iar Payal Kapadia a acordat în premieră un interviu în țara noastră, pentru Cultura la dubă.
Regizoarea are 39 de ani și vine dintr-una dintre cele mai mari aglomerări urbane din lume, Mumbai, dar și din țara cu una dintre cele mai mari rate de viol. Potrivit statisticilor, în India o femeie este violată la fiecare 15 minute.
A reușit să se impună în elita cinematografiei cu un film sensibil, care vorbește despre libertatea femeilor, dezrădăcinare și prietenie.
***
Ai fost de 3 ori prezentă la Cannes cu filmele tale și ai reușit niște performanțe istorice. Cum a fost să pătrunzi încă de la debut în elita cinematografiei mondiale și ce impact a avut asta asupra carierei tale?
Am beneficial enorm de pe urma participărilor la Cannes. Primul meu scurtmetraj, pe când eu eram încă studentă, a fost selectat acolo. Atunci am avut primul contact cu această lume. Apoi am aplicat la programul lor de rezidențiat, în cadrul căruia am putut să scriu, să întâlnesc oameni din industri, să locuiesc 5 luni la Paris.
Apoi am făcut documentarul A night of knowing nothing, care a câștigat L’oeil d’Or.
Toate acestea m-au ajutat mult. Festivalurile au numeroase oportunități pentru tinerii care vor să facă filme, nu vii neapărat direct cu un film, sunt multe alte lucruri pe care le poți face ca regizor începător.
Și cred că asta e foarte important fiindcă atunci când ești la început, ca regizor, te poți simți foarte pierdut. Nu știi pe unde să o apuci. Și poți întâlni alții ca tine din diferite colțuri ale lumii, poți discuta cu ei, există o încurajare reciprocă.
Comunitățile sunt foarte importante în cadrul festivalurilor de film. Publicul vede lumea glamour de la Cannes, dar noi vedem ajutorul structural pe care îl primim de-a lungul anilor.

Spuneai că un regizor începător se poate simți pierdut. Este cu atât mai greu să fii femeie regizor în India? Cum a fost pentru tine să realizezi All we imagine as light și ce fel de obstacole ai întâlnit?
Mărturisesc că am fost privilegiată fiindcă mama mea este artistă, iar din acest punct de vedere ea deja a purtat multe bătălii pentru a deveni ceea ce își dorea. Și m-a încurajat și pe mine să fac asta. A început ca pictoriță, apoi din anii 90 a devenit artist vizual, a creat și instalații video.
Așa că datorită ei am putut să studiez și eu ce voiam, timp de 5 ani, la Facultatea de Film. Iar acolo, studenții leagă niște relații, se formează o comunitate. Mulți oameni din echipa mea de filmare au fost colegii mei de școală. E un fel de familie. Asta m-a ajutat mult.
Ai întâlnit vreo formă de cenzură în India? Știu că acolo filmele trebuie să treacă de o comisie înainte de a ajunge în cinematografe.
Nu am primit nicio finanțare de la statul indian, în afară de un program de tax rebate, pentru coproducții. Deci în acea fază nu au fost intervenții. Dar mi-a fost puțin teamă de comisia de cenzori după ce am terminat filmul. Fiindcă ei trebuie să îți elibereze un certificat sau pot să îți impună niște extra taxe.
Mi-a fost teamă că o să îmi ceară să tai anumite scene și am pregătit o întreagă argumentație despre de ce nu ar trebui să taie.

Procedura e așa: ei vizionează filmul, apoi te sună și îți spun ce să tai. Eu am avut mare noroc fiindcă nu au vrut să taie nimic. Dar a primit certificat de adult, deci doar cei peste 18 ani l-au putut vedea în cinema. Cred că ăsta a fost prețul pe care a trebuit să îl plătesc pentru că nu au tăiat nimic din film.
Cum ai fost primită în India după ce ai luat Marele Premiu la Cannes?
A fost foarte bine pentru mine fiindcă distribuitorii s-au luptat să ajungă filmul în cât mai multe cinematografe și au reușit. Am avut o dublă lansare, prima cea obișnuită și a doua când filmul a fost nominalizat la Globurile de Aur.
Premiul a fost important pentru marketing. În mod normal, abia ai bani să faci filmul, nu mai ai bani și pentru promovare. Practic, un astfel de premiu e o recunoaștere care îți aduce apariții în ziare, oamenii află despre film și merg să îl vadă.
Vorbind puțin despre subiectul filmului, ce înseamnă Mumbai pentru tine și de ce ai vrut să arăți viața femeilor care își părăsesc satele și merg să lucreze acolo?
Eu sunt din Mumbai și este ca orice oraș mare, plin de contraste. Pentru mine contradicția este că e un oraș eliberator pentru femeile tinere. Poți ajunge acolo și să fii anonimă. În schimb, într-o comunitate mică toată lumea știe cine ești și ce faci. În Mumbai poți să te bucuri de lucruri pe care nu le-ai face acasă în mod normal.
În același timp, este un oraș un pic mai sigur decât alte zone ale țării, ai mai mult curaj să ieși seara pe stradă în Mumbai pentru că e un oraș în care multe femei lucrează.

În același timp este o experiență fără rădăcini și scumpă. E scump să lași totul și să locuiești acolo, prețurile locuințelor sunt foarte mari, călătorești cu trenul, e greu să străbați orașul o zi întreagă și să te simți confortabil.
Deci ai astfel de contradicții, femeile sunt mai libere acolo, dar în același timp duc o viață grea. Este orașul visurilor și al iluziilor totodată.
Filmul tău vorbește și despre prietenia dintre femei. Crezi că agresiunile la care sunt supuse femeile în India le-a făcut să se sprijine mai mult unele pe celelalte?
Cred că femeile fac asta oriunde în lume, cred că prietenia este o relație despre care nu vorbim suficient de mult, indiferent că este între femei și femei, femei și bărbați, bărbați și bărbați.
Prietenia ajută enorm în așezări urbane, mai ales dacă vii acolo și ești singur, apoi îți faci prieteni care devin sistemul tău de suport, chiar familia ta, atunci când adevărata familie este departe.
Acum te afli la Paris. Ce urmează pentru tine? Intenționezi să te stabilești acolo?
Producătorii filmelor mele locuiesc acolo și lucrăm la alte două scenarii care vor alcătui, alături de All we imagine as light, o trilogie despre Mumbai. Dar vin aici din când în când și mă întorc la Mumbai.
Ce știi despre cinematografia română, îți plac filmele vreunui regizor român?
Filmele lui Cristian Mungiu sunt cele mai cunoscute, bineînțeles, dar mie îmi plac mult și filmele lui Radu Jude, pe care îl admir foarte tare.
Cum vezi viitorul cinematografiei în contextul consumului din ce în ce mai mare de platforme de streaming online?
În India fenomenul nu e chiar așa de puternic, oamenii încă merg frecvent la cinema, avem multe cinematografe și prețurile sunt destul de mici. Să zic că un bilet la cinema e mai ieftin decât o bere. Spre deosebire de Vest, unde să mergi la cineva este foarte scump. Chiar te gândești înainte dacă vrei să faci o asemenea cheltuială.

În Românie cum e situația?
Aici cinematografele de artă sunt pe cale de dispariție, iar majoritatea oamenilor merg la cinema în mall-uri, biletele nu sunt ieftine, iar filmele proiectate sunt în general comerciale.
Da, exact așa e și la noi. Cele mai multe cinematografe sunt în centre comerciale, mai ales în Mumbai. Dar asta e, trebuie să te adaptezi la ce ai. Noi am proiectat filmul cel mai mult în mall-uri.
Dar în contextul în care multe alte lucruri sunt scumpe, eu sunt ok cu streamingul, poate oameni care nu au timp sau bani să meargă la cinema, au astfel acces la filme mai ușor.
Pentru că ai menționat mai devreme numele lui Radu Jude, el va fi din nou prezent în competiția oficială la Berlinale, cu un film realizat cu un Iphone. Ce crezi despre acest mod de a realiza filme?
Nu cred că asta ar trebui să schimbe în vreun fel modul în care vedem un film. Importantă este persoana din spatele camerei, camera este doar o unealtă. Mie mi se pare un lucru extraordinar că acum sunt și astfel de posibilități.
Studenții la film au tendința de a se plânge că ei nu pot face filme, dar, de fapt, poți să faci un film. Cred că story-urile pe Instagram sunt și ele un fel de filme.”
Filmul All we imagine as light poate fi văzut săptămâna asta în cinematografele din România. El a fost proiectat în premieră la noi în țară în cadrul Les Films de Cannes A Bucarest, festival organizat de Cristian Mungiu.
***
Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.
Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.