foto: Cezar Buliga
România s-a bucurat de-a lungul istoriei de mari pianiști, precum Clara Haskil, Dinu Lipatti sau Radu Lupu. Și în prezent, mai mulți pianiști români sunt o prezență constantă pe scenele importante ale muzicii clasice – Alexandra Dariescu, Florian Mitrea, Dana Ciocârlie, Daniel Ciobanu, Alexandra Silocea sunt câțiva dintre ei.
Ceea ce face Andrei Irimia nu se înscrie în normele interpreților de muzică clasică. Cu muzica pe care o compune, pianistul Andrei Irimia creează un univers aparte, în care pianul se îmbină cu muzica electronică, violoncelul sau vioara, poezia și artele vizuale.
Născut la Constanța în urmă cu 38 de ani, Andrei s-a familiarizat cu pianul din copilărie. S-a afirmat ca artist independent și a reușit să își construiască o carieră făcând doar ceea ce îi place. Pe 20 septembrie va începe un nou turneu european, urmând să concerteze la Berlin, Bruxelles, Paris, Barcelona, Madrid și București. Iar în 2026, pe 25 septembrie, va concerta în celebra Chamber Music Hall a Filarmonicii din Berlin.
Tot anul viitor va susține un nou turneu național. Alături de el, pe scenele din România, urcă deseori și actorul Marius Manole.
Într-un interviu pentru Cultura la dubă, Andrei Irima vorbește despre parcursul său în lumea muzicii, încărcat de obstacole, dar și de reușite.
***
Andrei, de-a lungul timpului, ai reușit să-ți conturezi un discurs muzical personal și să te afirmi în cadrul unor importante evenimente și săli din Romania și Europa. Cum a luat naștere pasiunea ta pentru pian și ce te-a determinat să îți creezi propriul univers sonor?
Pianul a intrat în viața mea încă din copilărie, fără să-mi dau seama cât de mult avea să mă influențeze. Era un obiect familiar, mereu la îndemână, iar eu îl foloseam mai mult din instinct, fără un scop clar. Am început să iau lecții la vârsta de 7 ani, într-un moment în care curiozitatea pentru muzică se transformase deja într-o nevoie de a mă exprima.
Pe măsură ce petreceam tot mai mult timp alături de el, am început să observ că fiecare atingere a clapelor deschide o lume în care pot să mă concentrez și să las gândurile să prindă formă, chiar dacă nu întotdeauna știam exact încotro mă îndrept. Am avut norocul ca pe parcursul formării mele să beneficiez de îndrumarea și mentoratul unor oameni valoroși din industria muzicală, printre care și compozitorul Max Richter. Întâlnirile și conversațiile cu acești mentori mi-au deschis orizonturile și m-au ajutat să îmi găsesc propriul drum artistic.
Cu timpul, pianul a devenit o prezență vie și o ancoră pentru mine, un instrument pe care îl pot controla, dar care, în același timp, mă provoacă să caut mereu ceva nou, să fiu creativ.
Nu trebuie să fie ceva complicat sau grandios; pentru mine, este un mod simplu prin care îmi adun ideile, îmi găsesc direcția și mă conectez cu ceea ce simt în fiecare moment. E o prezență constantă în viața mea, ceva stabil, dar mereu deschis la schimbare.
Compozițiile mele au apărut din nevoia de a spune povești pe care nu le puteam exprima în alt fel.
Interpretarea muzicii altor compozitori mi-a oferit satisfacții, dar în același timp simțeam o limitare, pentru că era mereu vorba despre vocea altcuiva. Când am început să compun propria muzică, am descoperit o libertate totală și am înțeles că acesta este drumul pe care vreau să merg.
Care este procesul tău creativ? Lucrezi mai întâi pe partitură și apoi la pian sau îți construiești ideile direct prin improvizație?
Procesul meu creativ nu urmează o rețetă fixă, el se modelează după starea mea și energia momentului. Atunci mă așez la pian și las mâinile să caute singure drumul, iar pianul devine un fel de fereastră deschisă către interiorul meu, prin care las să iasă la lumină ceea ce simt, fără niciun filtru.
Alteori, simt nevoia unei structuri, așa că încep direct pe partitură, lucrând atent la forme, armonii și detalii până când totul exprimă mesajul pe care îl am în minte.
Pentru mine, echilibrul dintre improvizație și o structură clară este esențial. Spontaneitatea aduce suflet și emoție brută, în timp ce partea scrisă oferă claritate și profunzime.
Andrei Irimia, pianist și compozitor
Îmi place să cred că muzica mea se naște din această combinație între libertate și control, instinct și rațiune.
Cum ai defini stilul tău muzical?
Stilul meu muzical se situează într-un spațiu neoclasic contemporan, caracterizat prin simplitate și emoție subtilă. Îmi place să combin pasaje delicate și aproape minimaliste cu momente încărcate de intensitate controlată, creând o atmosferă intimă și profundă.
Pentru mine, muzica este un spațiu de reflecție și conexiune, un loc în care fiecare sunet are rolul să spună o poveste. Evit artificiile, preferând să las fiecare notă să aibă spațiu să respire, astfel încât ascultătorul să poată descoperi în ea propriile emoții și amintiri.
Stilul meu este un echilibru între liniște și tensiune, fragilitate și forță, o invitație la introspecție și la explorarea unor teritorii emoționale mai puțin accesibile.
Ai depășit granițele României și anul acesta vei susține al doilea turneu european, în săli prestigioase precum Palatul Muzicii Catalane din Barcelona. Cum a ajuns numele tău cunoscut la nivel internațional și ce va include acest turneu?
A fost rezultatul unui drum construit pas cu pas, de-a lungul anilor, prin concerte, colaborări și multă consecvență. Am lucrat cu artiști talentați din muzică, teatru și arte vizuale, iar aceste întâlniri au adus o energie nouă și originalitate proiectului meu, iar publicul străin a rezonat cu sinceritatea muzicii, ceea ce a deschis porți către festivaluri și scene de prestigiu.
Turneul european va debuta la Berlin pe data de 20 septembrie și va continua cu concerte în Bruxelles, Paris, Barcelona și Madrid.
Întregul parcurs se va încheia la București, pe 8 noiembrie, cu un concert special la Sala Radio. Va fi o experiență completă, care va îmbina momente intense de muzică live cu surprize vizuale și invitați speciali.
Cine ți-a fost alături în drumul artistic de până acum? Ai beneficiat vreodată de sprijin instituțional sau de burse din partea statului român?
Un aspect dificil a fost lipsa unei reprezentări instituționale puternice și coerente care să susțină artiștii în demersurile lor de a se afirma pe scena internațională. România încă nu dispune de o platformă adecvată care să faciliteze exportul cultural, capabilă să promoveze creativitatea noastră peste granițe, iar acest vid afectează mulți artiști talentați care au nevoie nu doar de finanțare, ci și de consiliere strategică, networking și vizibilitate la nivel global.
Parcursul meu artistic s-a construit aproape în întregime independent, ceea ce a însemnat numeroase provocări, dar și o libertate creativă pe care am prețuit-o.
Totuși, în acest proces, am avut norocul unor colaboratori din zona privată care au crezut în proiectele mele și s-au implicat în diferite etape. Astfel, drumul meu a fost, pe de o parte, o luptă cu aceste lipsuri instituționale, dar, pe de altă parte, și o dovadă că pasiunea, perseverența și conexiunile autentice pot deschide, uneori, uși spre o extindere internațională.
Ai creat, alături de Marius Manole, proiectul „Lumini și umbre”. Ne poți povesti despre conceptul acestui spectacol și dacă există planuri de a-l readuce pe scenă?â
„Lumini și umbre” este un spectacol care creează o experiență emoțională intensă, combinând muzica cu intervenții poetice care adaugă profunzime și sens fiecărui moment. Alături de Marius Manole, am explorat teme precum fragilitatea, speranța și transformarea interioară, aducând la viață un univers de trăiri complexe și reflecții profunde care ne definesc ca oameni. Este un proiect foarte drag mie, care reușește să atingă publicul prin sinceritate și sensibilitate.
În această toamnă, pe lângă spectacolul pe care îl vom susține în București, Marius ne va fi alături și în alte orașe importante: vom ajunge la Filarmonica din Sibiu, la Teatrul Național din Târgu Mureș și la noua sală de spectacole a Cazinoului din Constanța. În 2026 intenționez un nou turneu național cu acest proiect, odată cu lansarea celui de-al treilea album, Lights and Shadows.
Cum este să fii muzician independent în România, cu provocările și satisfacțiile pe care le presupune acest statut?
Este un drum plin de provocări, dar libertatea de a decide asupra fiecărui pas artistic și de a construi proiecte fără compromisuri este neprețuită.
Satisfacțiile apar în momentele în care munca mea ajunge în contexte importante cum a fost deschiderea oficială a sezonului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, unde am urcat pe scenă alături de dirijorul Cristian Măcelaru și pianistul Joep Beving.
De asemenea, faptul că am fost singura prezență românească la festivalul Sziget din Budapesta în același an m-a făcut să simt cu tărie că sunt pe drumul cel bun, indiferent de obstacolele întâlnite. Astfel de experiențe îmi dau energie să continui și să cred în autenticitatea și valoarea a ceea ce creez.
Privind spre viitor, care sunt obiectivele și visurile tale pe termen lung?
Privind înainte, îmi doresc să continui să compun și să cânt, lăsând muzica mea să-și găsească drumul către locuri și oameni pe care încă nu i-am întâlnit.
Un alt vis este să contribui la formarea unei rețele culturale românești mai unite, în care artiștii să colaboreze firesc, să își împărtășească ideile și să se susțină reciproc. Cred că din astfel de întâlniri se pot naște momente artistice capabile să schimbe percepții și să apropie oamenii într-un mod autentic și profund.
***
Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.
Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.
