Înscrieri la “Super Atelierul de Film” pentru adolescenți. Participarea este gratuită.

foto: Super Atelierul de Film 2020

Super”, festival de film pentru adolescenți, anunță organizarea unui atelier de film dedicat adolescenților. Atelierul e programat să aibă loc în București, în perioada 30 august – 5 septembrie, în format fizic, cu respectarea normelor de distanțare socială și sanitare.

Se pot înscrie adolescenți din România sau Republica Moldova, iar transportul la București va fi asigurat de organizatori.

 Workshop-ul de film este dedicat tuturor adolescenților care doresc să intre în contact cu mediul audiovizual, indiferent de experiența anterioară.

Primele două zile vor fi dedicate întâlnirilor și discuțiilor cu trainerii Sarra Tsorakidis, Carmen Tofeni, Dragoș Apetri și Călin Boto. În cadrul întâlnirilor cu trainerii, participantele și participanții vor fi îndrumați în procesul de realizare al unui film de scurtmetraj, învățând totodată care sunt pașii necesari, dar și cum să se raporteze critic la alegerile lor și la limbajul cinematografic.

În următoarele zile, aceștia vor fi împărțiți în echipe, vor filma și monta scurtmetrajele lor. Filmele vor fi proiectate în ultima zi de festival, pe 5 septembrie.

Workshop-ul este sprijinit de Institutul Francez din București. Filmele discutate în cadrul întâlnirilor vor face parte din cinematografia franceză.

Cei interesați să se înscrie la workshop trebuie să trimită:

  • 3 sinopsis-uri de filme pe care ar vrea să le facă la workshop-ul Super (bazate pe idei originale, de câte un paragraf fiecare);
  • un scurtmetraj făcut de ei și/sau 5 fotografii;
  • o scurtă descriere a lor, în care să spună de ce vor să participe la acest workshop, ce așteptări au de la atelier și dacă au o cameră cu care ar putea filma. Se pot înscrie la workshop și cei care nu dețin o cameră (acest lucru nu le va afecta aplicația).

Deadline: 24 mai. Detalii AICI.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *