Haosul plăților COVID 19. Același tip de solicitare este acceptat de o sucursală și refuzat de alta

Începând cu 21 aprilie, Ministerul Muncii, prin sucursalele Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecția Socială, a început să tranfere independenților banii reprezentând sprijinul acordat de guvern celor care au rămas fără venituri pe perioada stării de urgență, din cauza încetării activității, pe fondul crizei.

Este vorba despre aproximativ 2000 de lei, bani solicitați între 1-10 aprilie, pentru perioada 16-31 martie 2020.

Doar că, așa cum ne-a obișnuit, statul comite nedreptăți fără să aibă vreo justificare.

După ce a cerut ca dovadă un contract de muncă încheiat în ultimele 3 luni, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a analizat diferit niște solicitări identice.

De exemplu, persoanele cu profesii liberale care au avut contracte încheiate pe prestări de servicii au fost îndrumate de către unii funcționari publici să completeze cererea de la categoria personalul încadrat în muncă la un angajator prin altă modalitate prevăzută de lege, dat fiind că serviciile lor nu se încadrau la drepturi de autor, dar respectau condiția de profesie liberală și contract din ultimele 3 luni.

Dar alți funcționari publici au spus că același tip de contract “Nu se încadrează în categoria drepturilor de autor, fiind un contract de prestări servicii. Nu se încadrează nici în altă categorie prevazută de OUG nr.32/2020.”

“Lucrăm fără norme și e posibil să apară erori.”

Funcționar public al ANPIS

Din nefericire, ajutorul anunțat cu mândrie de guvern este acordat în funcție de priceperea, atenția ori generozitatea funcționarilor publici, nu în funcție de documentele transmise de solicitant.

Așa se face că același tip de cerere este refuzată de sucursala ANPIS Sector 5 și acceptată în Județul Ilfov, iar un solicitant primește banii, altul nu.

Am încercat să găsim explicații la numerele de telefon indicate pe site-ul instituției și la fiecare număr ni s-a spus ceva diferit.

Prima persoană care ne-a răspuns ne-a zis că nu știe ce se face într-o astfel de situație și ne-a trimis la alt număr de telefon.

La al doilea număr, funcționarul public se consulta cu colegii din birou și ne-a spus că este posibil să apară astfel de erori, fiindcă ei nu au lucrat după niște norme.

În plus, persoanele care răspund la telefon nu au acces la aplicațiile înregistrate și nu există o adresă unde să poți face o contestație.

După lungi insistențe pe email și la numerele de telefon, am reușit să convingem funcționarii publici că au făcut o eroare și să o remedieze. Așa că, dacă vi se întâmplă ceva asemănător, vă sfătuim să nu renunțați până nu vi se rezolvă problema.

Totuși, dacă ați reușit să primiți banii, nu vă bucurați de toată suma. Nu s-a stabilit încă o metodologie, dar va trebui să returnați o parte din bani statului, pentru impozite și asigurări sociale.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *