Geoffrey Rush pentru Cultura la dubă: “Să joc în Regele moare, de Eugene Ionesco, pe Broadway, este momentul carierei mele de care sunt cel mai mândru.”

foto: Raul Ștef/ Cultura la dubă

Invitat special la TIFF, unde va primi la Gala de închidere Premiul pentru întreaga activitate, celebrul actor australian Geoffrey Rush s-a integrat perfect în atmosfera de la Cluj, a ținut conferințe, a mers la filme, s-a bucurat de mâncarea românească și de împrejurimile orașului.

Rush este unul dintre puținii actori care au obținut cele trei mari premii – Oscar, Emmy, Tony – adică așa numita Triple Crown of Acting. Doar 9 actori din lume, printre care Al Pacino sau Jeremy Irons au mai reușit această performanță.

A câștigat Premiul Oscar în 1997 pentru rolul principal din filmul Shine, regizat de Scott Hicks. Același rol i-a adus numeroase alte premii importante, precum Globul de Aur sau BAFTA. Filmul a avut o proiecție specială la TIFF și s-a bucurat de minute în șir de aplauze, în prezența actorului.

“Când am început în teatru, Australia nu avea vreo tradiție în domeniu, erau doar teatre publice, finanțate de stat, un nivel mediocru, dar eu eram fericit că sunt actor profesionist.

Apoi, când am făcut Shine, am avut un fee de 10 ori mai mare decât în teatru.

Dar, în Australia, când spuneai că ești actor, lumea te întreba care e jobul tău real. Nu credea că poți să fii actor și atât. Acolo există o frenezie pentru sportivii de performanță, însă actorii nu se bucură de aceeași apreciere fanatică.

M-a bucurat să primesc, totuși, la un moment dat, titlul de australianul anului. Alături de mine a fost premiată o tânără studentă, Marita Cheng, care organiza workshopuri de robotică pentru fete în școli din Asutralia. E un geniu, o tânără extraordinară. Și alături de ea am făcut un turneu prin țară și mi-a dăruit un mini Barbossa din lego, la care țin foarte mult. Se află acasă, lângă statueta mea Oscar.”

„Ați putea să ne spuneți care este prima amintire din copilărie care vă vine în minte?

Prima amintire? Doamne! Îmi amintesc că aveam probabil 3 ani și vizitam ferma de la țară, lângă morile de vânt. Bunicii mei erau fermieri. Îmi amintesc că eram dus sus și pus în pătuț la somn.

Ce vă doreați să deveniți când erați copil?

Nu știu exact. Mama a fost mamă singură și lucra. Așa că bunicile mele erau cele care mă luau de la școală sau mergeam pe jos până la casa lor.

Ele mă duceau la teatru de copii și la film. Și pentru că uneori mergeam chiar singur acasă, găseam cheia, intram și mă jucau. Joaca mea era bazată pe teatrul pe care îl vedeam.

Tăiam o cutie de pantofi ca să arate ca o scenă și puneam acolo diverse obiecte, care să arate ca niște personaje. Dar nu m-am gândit să devin actor. Probabil îmi doream să fiu publicul, ha ha ha. Îmi plăcea să merg la teatru, să fiu în public.

Care a fost momentul din cariera dumneavoastră de care sunteți cel mai mândru?

Pentru că sunt în România și pentru că este chiar adevărat, a fost să joc pe Broadway Eugene Ionesco.

Mi-au cerut să joc pe Broadway când eram deja un actor de cinema și era, practic, arena comercială. Nu lucrasem niciodată în arena comercială, în Australia au fost mereu teatrele finanțate de stat.

Și am jucat piesa lui Eugene Ionesco – Regele moare (nr. titlul tradus pe Broadway a fost Exit the King). Un productor britanic foarte bun a zis că vreau să o punem pe Broadway cu tine.

Iar piesa era extraordinară. A fost un succes fulminant. Și eu am câștigat Premiul Tony pentru acest rol. A fost unul dintre cele mai grozave momente pe care le-am avut în teatru.

Aveam pregătită o întrebare, care este primul lucru care vă vine în minte când vă gândiți la România. Acum să spunem că e Eugene Ionesco?

Da. Și Celibidache! Pe care chiar l-am urmărit. Am un prieten fotograf, Bill Hansen, iar el mi-a spus să ascult simfoniile lui Celibidache.

Ați avut ocazia să îl vedeți și în concert?

Nu. Am fost la multe concerte internaționale, dar la el nu am apucat. Îl mai urmăresc online.

Apoi, legat de România, știam despre urși și lupi și despre Vlad Țepeș.

Spuneați că ați vizitat câteva locuri din împrejurimi. Ce v-a plăcut cel mai mult aici?

Mâncarea. Eu și echipa mea îi zicem Transilvania International Food Festival pentru că am fost duși la niște restaurante extraordinare la țară, unde gătesc doar ceea ce cultivă ei, fac propriul vin, propriul lichior, e fantastic.

Dar ceva ce nu v-a plăcut?

Nu aș putea să spun. Am mai fost în Ungaria, în Cehia, dar aici e diferit pentru Europa de Est, cu niște nuanțe totuși familiare, cu aspect comunist. Dar îmi place foarte mult arhitectura de aici. Am fost la un restaurant unde aveam impresia că e o călătorie în timp, pe la 1720. O experiență cu adevărat superbă.

Cu ce regizor v-a plăcut cel mai mult să lucrați?

Hmm, e greu de ales. Fiecare are propriul stil. Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu Gore Verbinski (nr. regizorul seriei Pirații din Caraibe) pentru că el nu a zis că face un blockbuster de o vară. A zis “nu, vreau ca tu să faci o performanță, un pas înainte. E ceva diferit în abordare, nu ți se cere să faci un rol de vacanță.

Mi-a plăcut să lucrez cu John Boorman, cu el am făcut primul rol major în Australia. E un regizor extraordinar.

Nu trebuie să fii perfect în fiecare secvență. Poți face o secvență memorabilă și una mediocră. Spre deosebire de teatru, unde trebuie să fii perfect de la A la Z. Repeți, joci spectacolul de câteva ori pe săptămână și îl revitalizezi de fiecare dată.

Numiți un regizor cu care v-ar plăcea să lucrați.

Mi-ar plăcea, probabil, să joc într-un film al lui Tarantino, dar nu cred că sunt genul lui de actor.

Care e genul lui de actor?

Oameni din genuri uitate. Are un simț în a redescoperi oameni uitați. El spune: “nu, nu vrem să uităm de asta.”

Filmul preferat dintotdeauna? Nu neapărat unul în care jucați.

Charlie Chaplin – City lights. Am o copie la mine chiar în limba română.

Cartea preferată?

Știu că o să sune pretențios, dar îmi amintesc că am citit-o când eram student în Paris, chiar în Shakespeare & Company, librăria unde a fost lansată. Și este un roman radical, vechi de 100 de ani.

Este Ulise, James Joyce.

Trebuie să depui un efort să o citești, dar este uluitoare pentru că are un stil diferit în fiecare capitol. Când o citești, îți vine să recitești unele pagini datorită complexității lor, datorită ideilor răvășitoare așternute pe ele.

Numiți un lucru sau o ființă care vă aduce bucurie.

Am doi câini, trebuie să am grijă fiindcă familia mea e aici și mă ascultă. Avem animale domestice, dar de curând îl avem pe Claudius, un ogar italian care ne amuză, arată ca Roger Moore în James Bond, în anii ’70.

Credeți că mai este ceva după moarte?

Sunt amintirile oamenilor care încă sunt în viață. Dar nu, cred că mai rămâne doar dovada evidentă, oasele tale în pământ.”

Îndrăgostit de teatru, Rush a avut revelația că poate străluci și pe marile ecrane, făcând roluri memorabile, iubite de public și lăudate de critici.

A fost Virgil Oldman în The Best Offer, Marchizul de Sade, Lionel Logue în The King’s Speech sau binecunoscutul căpitan Barbossa în Pirații din Caraibe. A refuzat, în schimb, mai multe propuneri de a îl juca pe Donald Trump în serii de televiziune americane.

Într-un masterclass susținut în fața mai multor actori români și cineaști străini prezenți la festival, actorul a vorbit despre ce l-a determinat să accepte sau să refuze roluri și cum s-a pregătit pentru unele dintre ele.

“Pentru Barbossa, când am făcut proba de costume și am pus pălăria pe cap, am devenit practic personajul. Pălăria devenea creierul personajului și mi-a dat aroganța necesară, atitudinea.”

A primit scenariul pentru The King’s Speech chiar într-un pachet lăsat la ușa casei sale și, pentru că i-a plăcut, i-a scris agentului său că i-ar plăcea să joace în acel film, fiind atras de relația specială dintre rege și profesorul său de dicție, Lionel Logue.

Îl consideră pe Shakespeare una dintre minunile lumii și, ca să se amuze, l-a rugat pe chat GPT să transforme o știre apărută pe una dintre publicațiile de dezinformare patronate de Rupert Murdoch într-un poem de Shakespeare. „A ieșit ceva îngrozitor”, povestește Rush, râzând, în fața publicului de la TIFF.

Dincolo de aparițiile așteptate de la Cluj, Geoffrey Rush a participat, surprinzător, și la proiecția filmului documentar “Nuclear Now”, regizat de Oliver Stone, invitat și el la TIFF. Pe cât de convingător a încercat să fie regizorul american, că energia nucleară este singura soluție reală, rapidă și eficientă pentru a opri încălzirea globală, pe atât de ironic a fost actorul australian.

“Oh, partea de Q&A a fost un adevărat spectacol de teatru, a fost fascinant să urmăresc, chiar mai fascinant decât filmul”, a răspuns acesta râzând, când a fost întrebat dacă filmul l-a convins.

De altfel, spre deosebire de Oliver Stone, o prezență mai tensionată și mai rece la TIFF, Geoffrey Rush a fost constant cu zâmbetul pe buze, prietenos cu publicul sau cu jurnaliștii.

A acordat numeroase interviuri, autografe, și a răspuns cu răbdare tuturor întrebărilor. În această seară el va urca pe scenă pentru a primi Premiul pentru întreaga activitate.