Pentru a fi cât se poate de corecți, este nevoie să menționăm de la început că acest material nu vorbește despre valoarea artistică a filmelor românești, ci despre aprecierea lor pe plan european.
Altă mențiune importantă: Nu a fost nevoie de ieșirea de sub jugul comunismului ca filmele românești să iasă din țară.
Ce urmează este o listă de performanțe ale filmelor românești pe plan internațional. Nu este o listă completă, ci una a momentelor cheie pentru filmul românesc, în ceea ce privește aprecierea pe plan internațional.
Prima ediție oficială a festivalului de film de la Cannes a avut loc în 1946. Paul Călinescu, cu filmul “Floarea Reginei“ a fost selecționat în competiția Palme d’Or.
Jean Mihail a fost și el în competiție cu scurtmetrajul “Rapsodia Rustică”, într-o categorie la care mai era nominalizat și Walt Disney.
“Afacerea Protar”, regizat de Haralambie Boroș a fost nominalizat la Palme d’Or în 1956. În același an, Ion Popescu Gopo, cu filmul “Marinică” și Ion Bostan cu “Nicolae Grigorescu” au fost selecționați în competiția de scurtmetraje.
“La Moara cu noroc”, filmul lui Victor Iliu a fost prezent la Cannes în 1957, în aceeași competiție cu Bergman, Fellini și Wajda. Tot în 1957, Ion Popescu Gopo a câștigat Palme d’Or pentru scurtmetrajul “Scurta Istorie”.
“Pădurea Spânzuraților”, regizat de Liviu Ciulei, a fost selecționat la Festivalul de la Cannes în 1965. Un an mai târziu, “Răscoala”, în regia lui Mircea Mureșan, a fost selecționat la același festival.
Lucian Pintilie a fost prezent la categoria Un Certain Regard din cadrul Festivalului de la Cannes cu filmul “Pavilion VI” în 1979.
A urmat o pauză de selecții la Festivalul de la Cannes până în 1992, când tot un film regizat de Lucian Pintilie a avut o proiecție specială – “Balanța”.
Putem înțelege efectele cenzurii asupra cineaștilor și a filmelor lor în anii 80. Pe când alte țări socialiste aveau anual selecții la Cannes, în cazul cinematografiei românești, prezența la festivaluri internaționale era rară.
Următorul an, 1993, a marcat debutul lui Nae Caranfil în secțiunea “Quinzaine des realisateurs” la Cannes, cu filmul “E Pericoloso Sporgersi“.
“O vară de neuitat”, regizat de Lucian Pintilie, a fost selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or în 1994. Pintilie concura la aceeași categorie cu Tornatore, Kieslowski, Joel Coen, Mikhalkov și mai tânărul Tarantino.
Următorul an, “Senatorul Melcilor”, de Mircea Daneliuc a fost nominalizat la Palme d’Or.
Începutul mileniului III a fost dominat de Cristi Puiu. “Marfa și Banii” a fost selecționat la Cannes, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs și a câștigat mai multe premii în festivaluri internaționale de film.
În 2004, “Un cartuș de Kent și un pachet de cafea” a fost scurtmetrajul care l-a propulsat pe Cristi Puiu în două poziții: prima, de cineast recunoscut internațional, filmul câștigând numeroase premii la festivaluri de film și a doua, de cineast-reper pentru colegii lui de breaslă români.
2005 și 2006 sunt anii în care “Moartea Domnului Lăzărescu” a câștigat numeroase premii: Un Certain Regard la Cannes, festivaluri de la Bratislava, Chicago, Copenhaga, Lisabona, Palm Springs, Reykjavik, Talin, Trieste sunt doar o parte din palmaresul filmului, considerat responsabil pentru multe elemente din stilistica noului val românesc, de exemplu: cadrele lungi, filmate din mână, accentul pus pe realism, subiecte alese din pătura de jos a societății.
Acest moment reprezintă, de fapt, recăpătarea recunoașterii internaționale a cinematografiei românești.
Corneliu Porumboiu, Radu Muntean, Cătălin Mitulescu se bucură de succes internațional cu filmele lor “A Fost sau n-a fost?”, “Hârtia va fi albastră”, respectiv “Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, toate trei lansate în 2006.
Corneliu Porumboiu a câștigat, cu filmul menționat mai sus, premiul Camera d’Or la Cannes.
A urmat punctul culminant – premiul Palme d’Or câștigat de filmul “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” al lui Cristian Mungiu în 2007. Această premieră pentru filmul românesc a fost însoțită de o alta: Academia Europeană de Film a premiat “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” cu premiul pentru cel mai bun film european al anului. Încă un film cu numeroase premii la festivaluri din toată lumea.
În 2009, Corneliu Porumboiu câștigă, în cadrul competiției “Un Certain Regard” la Festivalul de la Cannes, premiul FIPRESCI și Premiul Juriului cu filmul “Polițist, adjectiv”.
În 2010, “Eu când vreau să fluier, fluier”, în regia lui Florin Șerban, câștigă Ursul de Argint la Berlinale, urmând zeci de alte selecții și premii. Noul val românesc era “pe val”.
Cristian Mungiu uimește din nou, cu “După Dealuri”, film ce îi are co-producători pe Jean-Pierre și Luc Dardenne. Filmul câștigă premii la Cannes în 2012, pentru actrițele Cosmina Stratan și Cristina Flutur și pentru scenariul scris de Cristian Mungiu. Cineastul român își solidifică astfel poziția pe plan internațional.
“Poziția Copilului” a câștigat, în 2013, Ursul de Aur la Berlinale și anunța o ieșire din stilistica noului val cu mișcări de cameră ce ies din normele realismului.
Filmul s-a bucurat de apreciere internațională, dar, din păcate, foarte puțini oameni l-au văzut în sala de cinematograf, la fel cum s-a întâmplat în cazul celor mai multe filme românești, în ciuda prestigioaselor premii câștigate.
În 2015, “Arferim!” al lui Radu Jude câștigă Ursul de Argint pentru regie. Încă un film românesc special, imposibil, de data aceasta, de încadrat în vreun curent contemporan. Stilistica lui Radu Jude, este, de fapt, originalitatea. Filmul câștigă numeroase premii la festivaluri de film din toată lumea.
În același an, Corneliu Porumboiu câștigă premiul “Un Certain Regard” la Cannes cu filmul “Comoara”.
2016 este anul în care Cristian Mungiu câștigă la Cannes premiul pentru regia filmului “Bacalaureat”. Filmul lui Cristi Puiu “Sieranevada” este nominalizat și el la competiția Palme d’Or. De altfel, e pentru prima dată în istorie când România are două filme în competiția pentru Palme d’Or.
Este un an excepțional pentru cinematografia română, traseul festivalier al celor două filme semnate de cei mai importanți cineaști români în viață fiind impresionant.
În 2018, Adina Pintilie câștigă Ursul de Aur la Berlin cu filmul ei de debut “Touch me Not”, stârnind controversă în rândul criticilor și deschizând ochii cineaștilor și cinefililor români pentru un fel neconvențional de narațiune, îndrăzneț și original.
În 2021, “Babardeala cu bucluc sau porno balamuc” al lui Radu Jude câștigă Ursul de Aur la Berlin, alături de numeroase alte premii și selecții, iar România devine singura țară câștigătoare a 3 Urși de Aur în ultimii 20 de ani.
2021 reprezintă anul unei premiere pentru cinematografia românească: prima nominalizare la Premiile Oscar. Documentarul “Colectiv”, regizat de Alexander Nanau, este nominalizat la două categorii: Cel mai bun film documentar și cel mai bun film internațional.
Deși nu câștigă vreunul dintre cele două trofee, se bucură de o apreciere imensă în toată lumea.
“Colectiv” câștigă Premiul Academiei Europene de Film și este primul film românesc nominalizat la categoria “Cel mai bun documentar” la Premiile BAFTA.
Cinematografia românească se zbate între apreciere internațională, cu tot ce vine la pachet (premii, selecții, nominalizări, prezențe în jurii, etc.) și absenteismul din sălile de cinema din țară.
Putem să punem lipsa de interes a românilor pentru filmul românesc pe seama infrastructurii defectuoase, bugetelor de promovare mici, stilisticii sau subiectelor greu de digerat.
În același timp, putem să tragem linie din când în când și să ne bucurăm de toate aceste filme și succesul pe care ele l-au avut.
Cei care nu au apucat să le vadă la vremea lor în cinematografe, pot găsi multe dintre ele pe platformele online de streaming.
