foto: captură din filmul “Anul Nou care n-a fost”, regia Bogdan Mureșanu
Bogdan Mureșanu, cunoscut pentru scurtmetrajul “Cadoul de Crăciun” (2018), va fi prezent în competiția unuia dintre cele mai importante festivaluri de film din lume, cel de la Veneția, cu lungmetrajul “Anul Nou care n-a fost”. Filmul va face parte din secțiunea “Orizonturi”, iar anunțul a fost făcut azi de către Festivalul de la Veneția.
Un film hibrid realizat de regizorul Andrei Ujică, “TWST/ Things We Said Today”, a fost selectat de asemenea la Veneția, dar în afara competiției non-ficțiune.
“Anul Nou care n-a fost”/ “The New Year That Never Came” este o extensie a scurtmetrajului “Cadoul de Crăciun”, care i-a avut în rolurile principale pe Adrian Văncică și Ioana Flora și a explorat tema fricii de securitate în anii lui Ceaușescu, chiar înainte de prăbușirea regimului. Scurtmetrajul a fost premiat de Academia Europeană de Film în 2019 și a fost pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar.
De această dată, lungmetrajul prezintă mai multe povești de viață care se desfășoară înaintea Revoluției din 1989.
Din distribuție fac parte Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora şi Ada Galeş, precum și Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi mulţi alţii.
Ada Solomon (Nomada Solo), Viorel Chesaru (Chainsaw Europe), Vanja Kovacevic (All Inclusive, Serbia), sunt coproducătorii filmului, alături de Claudia Nedelcu Duca din partea TVR. Irina Enea şi Bogdan Luca sunt producătorii executivi ai filmului. Producători asociaţi: Theo Nissim, Dan Burlac, Adrian Văncică şi Adriana Bumbeş.
Boroka Biro şi Tudor Platon sunt directori de imagine, iar montajul a fost realizat de Vanja Kovacevic şi Mircea Lăcătuş.
Citește aici un interviu acordat de Bogdan Mureșanu pentru Cultura la dubă în 2019.
“TWST/ Things We Said Today”, un film hibrid realizat de Andrei Ujică, o coproducție România – Franța, are la bază imagini de arhivă cu prima vizită a trupei The Beatles în America. “Este gândit ca o capsulă de timp a weekendului 13-15 august 1965, la New York, încadrată de sosirea trupei The Beatles în oraș şi de primul ei concert pe Shea Stadium și este narat din perspectiva a doi adolescenţi.”
Potrivit comunicatului de presă transmis de distribuitorul Bad Unicorn, “Filmul este în întregime compus din materiale de arhivă din epocă (ABC, CBS, NBC etc.), filme de 8 mm din arhive personale și imagini ale concertului, care a fost înregistrat cu 14 camere de 35 mm, dar scos ulterior pe piața de home movies de către ABC, în copii de 16mm.
Personajele apar ca desene semi-animate în film, acestea fiind realizate de artistul francez Yann Kebbi și integrate în mijlocul evenimentelor cu ajutorul efectelor vizuale. Scenariul, scris de Andrei Ujică, cuprinde informații biografice din jurnalul lui Judith Kristen, excerpte dintr-o relatare autoficțională a lui Geoffrey O’Brien, precum și fragmente din povestirea „Isabela, prietena fluturilor” de Andrei Ujică, publicată în 1972, tradusă pentru proiectul cinematografic de Philip Ó Ceallaigh. Titlul filmului, „TWST / Things We Said Today”, provine de la una dintre piesele Beatles ce anticipează momentul când prezentul devine un trecut fantomatic, la care nu te mai poți întoarce dar nici nu-l poți uita.”
„Printre visurile mele din liceu au fost şi acestea: sǎ lucrez o datǎ cu o mare trupă de pop şi sǎ fac un film american. Dar tot așa, de-abia 50 de ani mai tîrziu am avut curajul să construiesc un film în jurul primului concert dat de cea mai mare formație din toate timpurile pe Shea Stadium. Cum le-am spus tinerilor actori newyorkezi ale cǎror voci le-am înregistrat în toamna trecută, nu contează cât durează să-ți împlinești un vis, principalul e să reușești înainte să-l uiți”, declară Andrei Ujică.
Andrei Ujică, regizor și scriitor român, este cunoscut pentru filmul documentar Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010), multipremiat la nivel internațional.
Filmul „TWST / Things We Said Today” este produs de Les Films du Camélia, Modern Electric Pictures și Tangaj Production, în co-producție cu ARTE France Cinéma și INA: Institut national de l’audiovisuel, cu sprijinul Eurimages, Fondation Cartier pour l’art contemporain, HfG / ZKM Filminstitut, Arte France, UPFAR-ARGOA, SACEM și Avanpost.
Montajul și sunetul sunt realizate de Dana Bunescu. Producători: Ronald Chammah, Anamaria Antoci, Andrei Ujică. Producători executivi: Nouredine Essadi, Anda Ionescu.
Festivalul Internațional de Film de la Veneția va avea loc între 28 august – 7 septembrie.