foto: “Calea laptelui”, 2023, regia Dumitru Budrala
Într-o Românie conectată zilnic la hate-ul de pe facebook, la filmulețele de pe tik-tok sau la televiziunile de știri care intoxică publicul cu fake news, o viață complet diferită, simplă, trăită în inima munților, ne arată obiceiuri străvechi, relații de familie și o muncă desprinsă parcă din basmele populare.
Regizorul Dumitru Budrala a observat și aprofundat în ultimul său film documentar, Calea laptelui, povestea unei familii de ciobani din Mărginimea Sibiului, alături de care a petrecut zeci de zile, în mijlocul iernii geroase sau al verii blânde de munte.
O versiune work in progress va fi arătată publicului la Astra Film Festival vineri, 20 octombrie, ora 18.00, la Sala Thalia din Sibiu. Timp de două ore și jumătate, ne pierdem în acest univers al unei forme de umanitate pe care nu o vedem pe stradă, la jobul de la corporație sau la supermarket. Un cioban și fiul său, care îi moștenește îndeletnicirile, pornesc cu turma lor de peste 300 de oi din iarna grea a Carpaților Meridionali, către clima mai prietenoasă a Câmpiei Banatului. Petrec aproape 7 luni pe drum, în încercarea continuă de a-și hrăni și înmulți animalele.
Între timp, mama rămasă acasă susține singură gospodăria, înconjurată în lung și în lat de nămeți, și are grijă de mezinii familiei. Regizorul surprinde experiența și provocările drumului ciobanilor, precum și viața grea a mamei și frumusețea copilăriei celor mici.
Filmul ne arată de ce din ce în ce mai puțini bărbați aleg să ducă mai departe obiceiul transhumanței și de ce această tradiție ar putea să dispară în viitorul nu foarte îndepărtat.
Nu lipsesc peisajele pitorești, surprinse excelent de echipa filmului. Regizor, fotograf și director de imagine, Dumitru Budrala deține un doctorat în antropologie vizuală. Filmele sale au fost prezentate și premiate la festivaluri de film din întreaga lume. Este autor de fotografii documentar-antropologice care au făcut obiectul unor expoziții internaționale și al unor publicații de succes. Este inițiatorul proiectului cultural Astra Film, lansat în 1991 și devenit între timp unul dintre cele mai importante centre de film de non-ficțiune din Europa, și directorul fondator al Astra Film Festival, festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, fondat în 1993.
A 30-a ediție a Astra Film Festival se desfășoară la Sibiu până pe 22 octombrie 2023.