foto: TIFF
Zilele acestea a intrat în cinematografele din toată țara cel de-al doilea lungmetraj regizat de Emanuel Pârvu – Marocco.
Filmul a putut fi văzut în premieră mondială la Festivalul de la San Sebastian, în toamna anului trecut, în cadrul secțiunii New Directors. Iar premiera românească a avut loc la TIFF, în cadrul competiției Zilele Filmului Românesc, și a fost una dintre surprizele care au impresionat publicul.
Cu o distribuție mixtă, care îi aduce în prim plan pe binecunoscutul Șerban Pavlu și pe actrița Emilia Popescu, dar și pe doi tineri actori aflați la început de carieră, Ana Indricău și Tudor Cucu, filmul lui Emanuel Pârvu ne vorbește despre cât de greu este să păstrăm echilibrul în viețile noastre și cât de ușor poate fi distrus, de aici și numele “Marocco”, referire la jocul cu bețișoare colorate, în care cu mișcări blânde trebuie să scoți un bețișor din mulțime, fără să le miști pe celelalte.
“Filmul este despre destin, despre iubire, despre un tată care nu are încredere în copilul lui.
După mine, încrederea e un fel de rotiță a iubirii și fără această rotiță, lucrurile nu pot funcționa.
Apoi, eu nu cred că omul e stăpân pe destinul lui, ci cred că lucrurile pe care le face declanșează niște reacții în lanț.”, declară Emanuel Pârvu într-un interviu pentru Cultura la dubă.
Cunoscut în primul rând ca actor, Emanuel Pârvu a început să se dedice și regiei din 2005, după ce a avut șansa de a lucra alături de Liviu Ciulei la două spectacole de la Bulandra. A fost o întâlnire care l-a marcat și i-a dat încredere că poate să facă mai mult decât să se limiteze la rolurile primite.
“Am plecat de la Bulandra și m-am dus în teatrul independent, la Green Hours. Am vrut să montez o piesă și mi-a cerut editura 40 de dolari pe spectacol. Le-am zis că dacă aveam 40 de dolari pe spectacol, nu mai stăteam de vorbă cu ei.
Și atunci am scris singur o piesă, am jucat-o cu colegii de clasă, am regizat-o, am adus toți pijamale și costume de acasă, Voicu Rădescu ne-a primit și apoi m-am trezit nominalizat la UNITER (n.r. nominalizat la Premiul pentru debut pentru regia spectacolului „Sectorul S”, la Teatrul Luni de la Green Hours, Bucureşti, anul 2006)
De acolo a pornit treaba cu regia.”, povestește acum Emanuel.
A început apoi să scrie scenarii și să experimenteze regia de film cu câteva scurtmetraje. Unul dintre ele – Meda (2016) a fost dezvoltat în primul lungmetraj – Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor (2017).
Iar la Marocco a început lucrul de mai bine de 5 ani, fiind filmat în primul an de pandemie.
“Îmi place să spun povești, nu știu dacă reușesc să le spun pentru un număr mare de oameni.
Am avut o perioadă în care am lucrat în televiziune și m-a frustrat foarte tare, după care mi-am dat seama că mi-e foarte greu să lucrez cu mecanică și am zis că nu o să mai fac asta niciodată.
Vreau să spun lucrurile așa cum le simt eu, fără să apelez la mecanică.
Râsul, de exemplu, devine ceva mecanic într-o emisiune de umor, dacă știi un pic de procedee de scris.
Și mi-am promis că n-o să mai fac asta niciodată, oricât de greu mi-ar fi, nu aș mai face nimic pentru bani. Iar în televiziune sunt atât de mulți bani, că lucrurile pot deveni foarte confortabile, dar doar la suprafață. Să îți cumperi o mașină mai nouă, un telefon mai bun, cam pe aici te învârți.”
A făcut această alegere fiind conștient de situația dificilă în care se zbate distribuția de filmele românești de artă în cinematografele din țară. Multe dintre filmele multi-premiate la nivel internațional, nu ajung în sălile de cinema din mall-uri, iar cinematografe de artă au mai rămas doar câteva.
Apoi, preferințele publicului țin de lipsa unei educații cinematografice, aspect care nu se poate schimba peste noapte, explică cineastul.
“Românii merg la cinema, la filmele ultra-comerciale, de exemplu la Miami Bici. Din păcate, nu există o plajă de mijloc. Avem ori filmele de autor, ori filmele ultra-comerciale.
Noi, în primul rând, nu mai avem cinematografe.
Eu, dacă fabric niște haine, trebuie să le expun la niște tarabe. La noi au mai rămas mall-urile, iar la mall nu oricine își permite să meargă. La mall nu o să coste doar 27 de lei filmul, că te mai duci cu cineva, te duci cu familia, iei un popcorn, un suc, o acadea copilului, ai sărit de 100 de lei.
Când o familie merge la film la mall, copilul alege filmul. Nu o să alegi tu “ce vedem, tati? Uite, un film de 3 ore al lui Cristi Puiu”. Iar copilul o să aleagă Terminator, Predator sau Tabăra lui Shelly.
Să nu înțelegeți că ce e comercial e rău, nu, problema e că avem doar extreme. Aici e o discuție amplă.
Eu am prieteni intelectuali, medici, care nu merg la filmele românești de autor. Preferă altceva.
E vorba și de o obișnuință, de o educație cinematografică. E greu dacă tu ai făcut medicină toată viața, să te duci la un film de 3 ore în care nu se întâmplă mai nimic. La fel cum noi nu am putea să ne uităm 5 ore la o operație. Ei fac asta.”
În frământarea permanentă pe care o trăiește în timpul lucrului la un film, își găsește echilibrul interior prin credință. În viața de zi cu zi, Emanuel Pârvu este opusul personajului său din filmul Miracol (regia Bogdan Apetri).
“Simt o credință de nestrămutat. Cred că sunt puține forme de relaționare pe care le are Dumnezeu cu noi. E relația indirectă – inspirația și relația directă – revelația. Revelația nu are legătură cu nivelul de cultură sau cu câte cărți ai citit.
Dumnezeu se poate arăta oricui.
Cred în principiul “nimic fără Dumnezeu“.
Asta nu înseamnă că îmi plac Mercedesurile negre ale lui Daniel (n.r. Patriarhul Daniel). Nu sunt de acord că e chipul lui Daniel pe clopotul de la Catedrala Neamului. Nu despre asta vorbim, ci despre credință. Nu despre uscăturile pe care le are orice pădure.”
Iar în paralel cu cariera de actor și de regizor, se dedică vocației de profesor. Alături de Adrian Titieni, a dezvoltat la Universitatea Ovidius din Constanța programul de masterat Arta actorului de film, la care s-au înscris tineri din toate colțurile țării.
“Atât la actori, cât și la profesori – trebuie să îți placă ce faci. Dacă nu îți place, nu mai face asta. Astea sunt meserii vocaționale. Dacă tu nu îți dorești, ca profesor, să faci un schimb cu studenții tăi, nu e ok.”
Filmul Marocco poate fi văzut săptămâna această în cinematografele din întrega țară. Programul proiecțiilor este disponibil AICI.
