Elisabeta Polihroniade

Elisabeta Polihroniade, adevărata regină a șahului

The Queen’s Gambit a demonstrat pentru toată lumea că poți să faci o mini-serie de succes, cu emoție, suspans și toate elementele aferente, pornind de la un subiect care la o privire superficială pare pur rațional: șahul.

Dacă tot avem acest profil al șahistei geniale pus sub reflector, e un moment potrivit să ne amintim sau să descoperim povestea propriei noastre regine a șahului: Elisabeta Polihroniade. Dacă ați vizionat recent serialul The Queen’s Gambit de pe Netflix, corespondența cu numele protagonistei ( e numai prima coincidență care vă va aduce un zâmbet.

Precum majoritatea lucrurilor care schimbă o viață de om, șahul a apărut pentru prima dată în viața Elisabetei din întâmplare:

 „Părinţii mei au lucrat amândoi la spitalul Colentina şi acolo era un grup de medici care jucau şah. Şi eu mă tot plimbam pe-acolo. Acolo a fost pentru mine prima lecţie de şah. Am văzut acolo că se juca şi până astăzi sunt îndrăgostită încă.” povestea ea în emisiunea „Din interior” de la Digi24.

De atunci, de când avea 12 ani a început să se antreneze. În 1954, la 19 ani, se califica deja pe locul al III-lea la Campionatul Național de Senioare a României. În acest proces susținerea mamei a avut un rol cheie, spunea Elisabeta.

„Dacă nu era mama cred că mă lăsăm pe drum”, mărturisea maestra.

Elisabeta Polihroniade felicitată de secretarul general al F.R. Șah, Francisc Hartman
Elisabeta Polihroniade felicitată de secretarul general al F.R. Șah, Francisc Hartman/ sursa stere.ro

Parcursul pe care l-a avut Elisabeta Polihroniade în competiții a fost spectaculos : a obținut titlul de campioană a României la șah de 7 ori și este singura româncă care a obținut zece medalii olimpice la Olimpiadele de Şah, individual sau cu echipa, potrivit “Enciclopediei educaţiei fizice şi sportului din România” (Vol. II, coord. Alexe Nicu, Aramis Print, Bucureşti, 2002).

Din 1960 a fost maestră internaţională, iar în 1982 a dobândit titlul de mare maestră internaţională. Începând din 1986, a arbitrat peste 60 de campionate europene și mondiale.

A fost la un pas să fie campioană mondială în 1974 la Olimpiada feminină de șah de la Medellin. În acea perioadă, Uniunea Sovietică domina în șahul mondial, atât la masculin cât și la feminin. La finalul competiției, echipa României era la egalitate cu cea a sovieticilor, pe primul loc. Pentru departajare s-a organizat un meci neprevăzut în program, în urma căruia româncele au pierdut aurul.

Elena Rădăcină, Elisabeta Polihroniade, Rodica Reicher în 1958, sursa: stere.ro

Să joci șah de performanță în perioada comunismului însemna să te mulțumești cu pasiunea și  notorietatea. Performanțele ei erau cunoscute și apreciate în țară, Elisabeta fiind decorată în 1967 cu  Ordinul Meritul Sportiv clasa a III-a „pentru merite deosebite în domeniul culturii fizice și sportului”. Totuși, banii pe care Elisabeta îi câștiga în competiții, individual sau în echipă, ajungeau mereu  în conturile Ministerului Sportului.

„Îmi aduc aminte că am fost în Australia la un campionat şi am ieşit la un turneu foarte puternic şi s-au dat bani foarte mulţi. Când am venit imediat am fost întrebată dacă am luat premiu, felicitată, am depus banii. Asta era atunci.” – emisiunea „Din Interior”, Digi24

Ei îi rămâneau trofeele, medaliile și diplomele, care în timp au format decorul căruia Elisabeta îi spunea „acasă”. Tot la Minister era păstrat și pașaportul șahiștei, pe care trebuia să-l ceară de fiecare dată când pleca la competiții internaționale.  Șahul a purtat-o în peste 70 de țări și pentru acest lucru Elisabeta se considera norocoasă:

”Nu m-am supărat niciodată, pentru că nu mă duceam pentru bani. Eu mă duceam pentru performanţă. Eu asta voiam: să joc şi să câştig! Dar să câştig partide. În rest eram fericită pentru că eram una dintre persoanele privilegiate pentru că puteam să plec” – emisiunea „Din Interior”, Digi24

Elisabeta Polihroniade
Elisabeta Polihroniade/ foto: arhiva personală

Marea maestră a menținut un echilibru fin între șah și cariera de jurnalist. A ales Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București, pentru că era  singura care avea secțiunea Jurnalism. După terminarea studiilor de licență, fost repartizată inițial la radioul public și de acolo, a ajuns să realizeze emisiuni la TVR.

”Tot timpul am lucrat cu dăruire. Şi tot timpul vedeam că în jurul meu se evidenţiau… De la reporter la redactor şi până la realizator era cale lungă şi era tare greu. Pe lângă mine, colegii mei tot urcau în carieră. Eu stagnam. Dar plecam la campionate şi nu puteam să am nicio pretenţie. La un moment dat, am fost chemată la direcţie şi mi s-a spus că pot realiza emisiunea despre şah.” spunea Elisabeta Polihroniade într-un interviu realizat de Eveline Păuna.

Deși împletirea celor două profesii era dificilă în special din cauza timpului, s-a dovedit a fi de asemenea un mare avantaj:

„În redacție eram unul dintre puţinii realizatori de emisiuni din televiziune care veneau cu materiale de afară. Eu mă duceam la concurs şi acolo găseam şi subiecte.”

Din 1994 a condus și editat revista de șah „Gambit”, pe care a susținut-o din resurse proprii.

Elisabeta Polihroniade a scris, în multiple maniere literare, cărți de șah atât pentru începători cât și pentru avansați.

Titluri precum „Primii pași în șah” și „Olimpiadele în alb și negru” au rămas repere în literatura de specialitate. A înființat Fundaţia de Şah “Gambit – Elisabeta Polihroniade” şi, împreună cu campionul mondial Anatoli Karpov, “Şcoala Internaţională cu Şah” care le poartă numele: Karpov – Polihroniade.

Marele ei vis era să introducă șahul ca materie în programa școlară și a avut multiple intervenții la Ministerul Educației în acest sens.

Șahul a rămas iubirea vieții ei până final. În apartamentul său din Piața Amzei, înconjurată de trofee și medalii, obișnuia să joace șah pe calculator. Povestea marii maestre e impresionantă și fermecătoare pentru că este una cât se poate de reală. Pasiunea sinceră și plăcerea de a o împărtăși se disting în felul atât de frumos în care vorbea despre șah:

”E o bătălie complexă, piesele sunt, aş putea spune, aproape personalizate, fiindcă fiecare are puterea ei, dar se şi învaţă din asta. Un pion de exemplu, e cel mai mic, piesă cea mai slabă, merge doar câte un pas încolo, se poate, dacă este curajoasă, se poate să ajungă până la capăt şi să se transforme în cea mai puternică piesă de pe tablă” -„Din interior”, Digi24.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *