foto: Nicu Cherciu
În 2025, festivalul UNTOLD va împlini 10 ani de existență și va sărbători această aniversare cu o ediție specială – UNTOLD X. Grupul care organizează UNTOLD își propune în același timp și o reorganizare a companiei, astfel încât festivalul să depășească cât mai puternic granițele României. După UNTOLD Dubai, o nouă destinație internațională ar putea găzdui festivalul născut din ambiția unor tineri din Cluj.
Edy Chereji, unul dintre cofondatorii festivalului, avea doar 28 de ani atunci când a început să lucreze la pregătirea primei ediții UNTOLD. În 10 ani, a contribuit decisiv la creșterea acestui fenomen de entertainment și a ajuns inclusiv să predea studenților de la Universitatea București ceea ce el a învățat din propria experiență.
Echipa pe care o coordonează, alături de partenerii săi, este motorul unui business uriaș care implică organizarea mai multor festivaluri (Neversea, Massif, UNTOLD Dubai), o agenție de marketing și comunicare, acțiuni cu impact social (Campania Blood Network) sau, mai nou, producție de film.
Într-un interviu pentru Cultura la dubă, acesta vorbește despre începuturile și evoluția festivalului, precum și despre planurile majore pentru viitor.
***
Edy, când ai intrat tu în această echipă și ce a fost UNTOLD la început, pentru tine? Și ce e acum?
Eu sunt unul dintre norocoșii care au avut șansa de a fi de la început, fiind unul dintre membrii fondatori ai UNTOLD. Am avut primele discuții cu Bogdan Buta, prietenul și partenerul meu de business, prin 2013, despre un festival pe care voiam să îl facem la Cluj. Bogdan avea viziunea asta, de a se întâmpla un festival cum nu s-a mai văzut până atunci în România ca amploare. Mai erau atunci Bestfest, Electric Castle, Summer Well, dar noi voiam ceva care din start să atingă un public mai numeros și să fie ceva mai comercial.
După aceea lucrurile s-au așezat, iar în 2014 am început efectiv să lucrăm la acest proiect.

În 2015 i-am dat drumul.
Pentru mine a fost o provocare foarte mare, veneam după mulți ani în care am activat pentru o companie mare în România, în zona de evenimente.
În 2013 am luat-o pe calea antreprenoriatului, făcusem performanță și în companie și simțeam că atinsesem deja niște niveluri până la 27 de ani. Dar simțeam că nu am spus tot, că trebuie să mai existe provocări, care să însemne o evoluție pentru mine.
Când Bogdan mi-a spus ideea lui, de a face un festival de muzică, noi organizam concerte pe atunci, în Cluj, cu artiști străini mai micuți, artiști români mai mari.
Dar să facem un proiect care să devină un brand de țară, un element de identitate, mi s-a părut ceva extraordinar.

A fost de la început ambiția de a face un festival foarte mare, care să devină cunoscut în lume?
Da. Știam că România înseamnă Nadia, Hagi, Dracula, dar că ar putea să se identifice și cu UNTOLD.
Câți ani aveai la prima ediție UNTOLD?
29 de ani. Eu și Bogdan Buta aveam 29 de ani, iar Bogdan Rădulescu, cel care ni s-a alăturat după câteva luni, avea 25 de ani.

Ce au însemnat acești 10 ani, într-un scurt rezumat, cu reușite și nereușite?
În primul rând, pe plan profesional, ceea ce am realizat, dincolo de mândria că UNTOLD e cunoscut în lume și e unul dintre cele mai apreciate festivaluri de profil, acest proiect m-a adus azi în cea mai bună formă a mea. Tot ceea ce am făcut până acum se datorează și lucrurilor pe care le-am învățat în ultimii 10 ani, pentru mine UNTOLD chiar a fost life changing experience.

Iar viața personală gravitează, de asemenea, în jurul UNTOLD. La UNTOLD am atras oameni pasionați care s-au alăturat echipei, iar una dintre aceste persoane este Ioana Chereji, soția mea, care a venit după 8 ani de PRO TV și s-a alăturat echipei de comunicare.
Noi ne cunoșteam din liceu, iar UNTOLD ne-a reconectat. Azi suntem o familie și o avem și pe Luiza, fetița noastră, pe care mai mulți prieteni au botezat-o informal Untoldina.
La nereușite poate aș trece proiectul din pandemie, cu festivalul pe un vas de croazieră. Și la Timișoara ne doream să facem un festival, dar actuala administrație nu a considerat o prioritate proiectul nostru și nu am găsit puncte comune de comunicare. Vrem să fim prezenți acolo unde și comunitatea vede beneficiile.
Ce pregătiți pentru ediția aniversară de 10 ani, UNTOLD X?
Va fi o repoziționare a noastră, ca organizație, cu totul.
Dincolo de festivalul de 4 zile, noi vom merge la nivelul următor ca organizație, ca obiectiv de business, ne dorim să ne dezvoltăm internațional, pe lângă Dubai.
Ne-am setat ca obiectiv ca această ediție, de numărul 10, să vină și cu o reașezare a structurii noastre interne, a felului în care operăm, astfel încât să fim pregătiți pentru a câștiga în fiecare an Champions League, nu doar să participăm, hahaha.
În ce țară ați vrea să mai duceți UNTOLD?
Ne uităm către tot ce înseamnă Asia, către locații care ar putea fi un statement mondial. Avem mai multe discuții, dar ne ferim să ieșim cu anunțuri senzaționale până când vom fi cu adevărat pregătiți.
Ce pot să spun este că nu va dura mai mult de 2 ani până când vom putea lansa un nou punct pe glob pentru UNTOLD.

În ceea ce privește line-up-ul, aveți deja un nume mare contractat pentru 2025?
Avem 3 nume în discuții, suntem atenți să vedem care dintre aceste nume va confirma turneul pentru Europa. Orice nume mare ai încerca să aduci, există două condiții esențiale: ca artistul să aibă turneu în Europa, iar a doua să facă show de festival.
De obicei, începem discuțiile pentru următoarea ediție în august și le finalizăm pe la sfârșitul lui noiembrie.
Dar fără îndoială va fi cea mai puternică ediție de până acum pentru că deja avem discuții cu artiștii care au mai fost la UNTOLD, unii care au fost și la ediția a 5-a, cum a fost Armin, care pregătesc show-uri speciale pentru ediția UNTOLD X.

Ținând cont că oricum cam fiecare dintre ultimele ediții a fost sold-out, unde vă doriți să aduceți îmbunătățiri? La actul artistic?
La actul artistic, dar și la experiența de dincolo de concert. Ne gândim la toată experiența pe care o are o persoană, de la momentul scanării biletului la ieșirea din festival. În fiecare an ducem asta la un nou nivel.
Pentru anul următor pregătim un upgrade, un festival 3.0, cu un sistem de plată și de acces care va revoluționa industria.
Vom avea o soluție web 3.0, pe nume Rhuna, care cuprinde toate serviciile necesare în festival. Ne propunem să o testăm în Dubai, urmând ca la UNTOLD X să fie implementată la o scară mai mare.
Care este dorința voastră pe termen lung?
Ca UNTOLD Universe, grupul nostru, să fie cel mai mare grup de entertainment din întreaga lume. În ambiția noastră, am vrea să fim următorul Disney, iar ca să ajungem acolo, trebuie să ne dezvoltăm pe mai multe planuri.

Vă gândiți chiar și la conceptul de parc de distracții permanent?
Da, ne gândim și la acest concept de parc permanent, avem în minte un concept numit festination, l-am testat puțin cu plaja Neversea, dar credem că va funcționa într-o țară unde nu ai o perioadă sezonieră pe litoral, ci permanentă, cum ar fi Dubai.
În ce măsură v-ar interesa să investiți într-un act artistic care nu are neapărat scop comercial?
Noi facem asta în mod constant în festival, dar fiind un festival atât de mare, e posibil să nu fie așa vizibil, însă dăm șansa multor artiști, aflați la început de drum, să se exprime la toate scenele.
Mă gândeam la colaborări din afara festivalului în care voi să veniți cu know-how-ul de a atrage sponsori și a organiza evenimente, iar artiștii să vină cu proiectul artistic, fie o expoziție de artă contemporană, fie muzică underground, de exemplu.
Da, noi avem și Magic Maker Communication, care exact din această dorință a plecat, de a putea ajuta și alte inițiative, ne oferim serviciile. De exemplu, am susținut FestiSAT, festivalul organizat de SOS Satele Copiilor. Banii încasați au fost donați. Apoi, există o inițiativă a unui băiat foarte talentat, Darius Prodan, din Zalău, din orașul meu natal, care a pornit acolo un proiect – Curtea Artiștilor, și pe el l-am sprijinit pe partea de comunicare, să colaboreze cu diverși artiști.
În principiu, noi suntem deschiși și acceptăm propuneri, bineînțeles trebuie să ne și potrivim cu proiectul respectiv, să avem niște lucruri în comun.
Cea de-a 10-a ediție UNTOLD va avea loc în perioada 7-10 august. Organizatorii spun că anul 2025 va aduce în lineup-ul festivalului artiști live în premieră pentru România.