Skip to content
Între revoluții, premiat la Berlinale

Documentarul „Între revoluții”, regizat de Vlad Petri, a fost premiat la Berlinale 2023

Documentarul „Între revoluții”, regizat de Vlad Petri, și-a adjudecat Premiul FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique) la secțiunea Forum a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a avut și premiera mondială. Juriul, format din criticii Hosam Mostafa Fahmy (Egipt), Susanne Gietl (Germania) și Elena Rubashevska (Ucraina), a făcut anunțul aseară.

Docuficțiunea spune povestea în oglindă a două prietene, Maria și Zahra, foste colege la Medicină în Bucureștiul comunist al anilor ’70. În 1979, când dorința de schimbare din Iran se transformă într-o mișcare concretă, Zahra se întoarce în ţara ei și participă la Revoluţie.

Pentru următorii 10 ani, până la Revoluția din România, nu poate comunica cu prietena ei, Maria, decât prin scrisori, iar cuvintele devin oglinda luptei prin care femeile din cele două lumi încearcă să se facă auzite.

După cum a dezvăluit regizorul, protagonistele au fost inspirate de materiale din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Scrisorile pe care acestea și le trimit de-a lungul poveștii au fost concepute de scriitoarea Lavinia Braniște, având ca sursă suplimentară de inspirație poeziile Ninei Cassian și ale lui Forugh Farrokhzad.

„Eram preocupat de aceste două figuri patriarhale, de semizei, ale lui Ceaușescu și Khomeini [n.r., Ruholla Khomeini, conducătorul Revoluției Iraniene din 1979 și liderul suprem al țării până în 1989], de felurile în care ele s-au reflectat în propaganda de stat și mă gândeam și la poveștile mamei mele din studenție, la anii ’80”, a explicat Petri (născut chiar în 1979) într-un interviu acordat publicației Libertatea.

Regizorul Vlad Petri primind distincția pentru „Între revoluții” la Berlinale 2023
Regizorul Vlad Petri primind distincția din partea juriului la Berlinale 2023/ foto: Denisa Colțea via facebook

„Voiam să știu mai multe despre rutina mamei mele, despre speranțele și visurile ei, despre toate greutățile pe care o femeie trebuia să le îndure la acea vreme”, a mai spus Petri.

„Pentru mine, Între revoluții este […] un film actual, care intră în dialog cu protestele din ultimele luni din Iran, unde femeile luptă pentru drepturi și își doresc o societate echitabilă, la fel cum și-au dorit-o și în 1979. Strigătul acestor femei, chiar dacă nu e prezent în film, exprimă ceea ce își doresc și Zahra și Maria: Zan, Zendegi, Azadi! Woman, Life, Freedom!”.

În secțiunea Forum a Berlinale 2023 mai fusese selectată și drama suprarealistă „Mammalia”, regizată de Sebastian Mihăilescu.

Documentarul regizat de Vlad Petri este produs de Monica Lăzurean-Gorgan, prin casa de producție Activ Docs, în co-producție cu Oliver Sertić – Restart (Croația) și Iran (anonim), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Doha Film Institute, Avanpost România, Chainsaw Europe Studio, Dacin Sara, UPFAR ARGOA, ICR, UCIN și este o producție realizată în colaborare cu Televiziunea Română.

Vlad Petri este un fotograf și regizor de film originar din Bistrița. A studiat atât cinematografie, cât și antropologie vizuală și media, iar în producțiile sale s-a arătat interesat de subiecte politice și sociale. A câștigat trei premii GOPO: pentru Cel mai bun debut, cu documentarul „București, unde ești?” (2015), și Cel mai bun scurtmetraj documentar, cu „Cerbul a trecut prin fața mea” (2021) și Același vis (2022).


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *