De Ziua Internațională a Dansului, publicul e invitat la dancing walks, plimbări individuale cu un dansator

Începând cu 29 aprilie, de Ziua Internațională a Dansului, până în iunie, Centrul Național al Dansului invită publicul la un eveniment inedit – plimbări cu un dansator. Participanții vor avea întâlniri unu la unu, timp de o oră, în spații alese de comun acord, timp în care dansatorii vor ajuta publicul să își descopere mișcările corpului.

Iată descrierea evenimentului:

“Mersul este ceva obișnuit, însă cu fiecare pas înaintea celuilalt mișcarea devine automată, nereflexivă și tindem să uităm de potențialul ei de a crea. Te invităm să profiți de acest mers și să îl înțelegi ca pe un dans. Mersul, un lucru concret, cotidian, devine atunci abstract, pentru că dansul îl deschide posibilului.

În ideea că fiecare mișcare a corpului este expresivă, chiar și mersul, veți petrece împreună o oră în care vei fi atent la corp, vei explora ce se întâmplă și cum te simți atunci când aduci intenționalitate în mișcările pe care le faci.În plimbarea pe care ți-o propunem împreună cu un dansator, te invităm să îți lași corpul să fie ca un sit de cercetare a unei lumi înțelese prin dans. Î

ți propunem o întâlnire care să îți aducă atenția către atitudine, postură și felul în care te simți. Un dancing-walk despre lucrurile care îți schimbă energia în corp prin mișcări obișnuite.

O oră despre lucrurile care transformă mișcarea în dans, despre gândurile care apar atunci când ai conștiența corpului și despre tehnicile pe care le poți folosi să te simți bine.Un dancing-walk nu arată neapărat neobișnuit – din exterior arată ca o simplă plimbare.

Cel mai important este că devii prezent în corpul tău, iar din ceva atât de simplu, dansul îți deschide o nouă lume, al cărei creator te invităm să devii.

 Cum se întâmplă un dancing-walk?

1. Te întâlnești și faci cunoștință cu un dansator într-o loc liniștit, pe care îl stabiliți împreună.

2. Alegeți un traseu în care să vă plimbați timp de o oră.

3. Cum te simți când te miști? Pornind de la această întrebare, descoperiți împreună cum să îți asculți mai bine corpul și ce relație e între ceea ce simți și unde te afli.

4. Practica mea, practica ta. Dansatorul îți împărtășește o practică pe care o folosește să se simtă mai bine, iar dacă ai și tu una, le explorați pe ambele împreună.

5. Wrap-up. Încheiați întâlnirea discutând despre lucrurile pe care le-ați observat și pe care le-ați descoperit în plimbarea voastră.

Proiectul este inițiat de Centrul Național al Dansului București în parteneriat cu: AREAL – Spațiu de dezvoltare coregrafică (București), Bezsán Noémi (Târgu Mureș), Colectiv A (Cluj-Napoca), Contact Bucharest Festival (București), Delazero (București), Developing Art (București), Fundația Gabriela Tudor (București), I Dance You (Brașov), Indie Box (București), PETEC (București), LINOTIP Centru Independent Coregrafic (București), M Studio (Sfântu Gheorghe), Tangaj Collective (București), Teatrul din Stejar (Iași), Unfold Motion (Timișoara).

Artiști participanți:Oana Băluță (Contact Festival Bucharest), Denis Bolborea (Areal, București), Catrinel Catană (Fundația Gabriela Tudor, București), Simona Dabija (Tangaj Collective, București), Alexandra Gîrbea (Indie Box, București), Ana Maria Guguian (I dance you, Brașov), Antonia Itineanț (Unfold Motion, Timișoara), Szekrényes László (M Studio, Sfântu Gheorghe), Irina Marinescu (Developing Art, București), Oana Mureșan (ColectivA, Cluj), Virginia Negru (PETEC, București), Bezsán Noémi (Târgu Mureș), Alexandru Radu (Teatrul din Stejar), Arcadie Rusu (Linotip, București), Beatrice Tudor (Delazero, Timișoara).

Proiectul se desfășoară în aer liber, în format unu la unu. Fiecare entitate parteneră decide asupra zilelor de desfășurare ale proiectului, în funcție de reglementările în vigoare din fiecare oraș. Măsurile de protecție și normele legale impuse împotriva răspândirii CO-VID19 vor fi respectate pe toată durata întâlnirilor.”

Aflați detalii AICI.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *