Skip to content

De la Mircea Cărtărescu la Deliric, din ce în ce mai multe persoane publice își exprimă viziunea asupra alegerilor prezidențiale

foto: Cosmin Bumbuț

Pe măsură ce trec zilele și ne apropiem de următoarele alegeri, cele parlamentare din 1 decembrie și cele prezidențiale din 8 decembrie, din ce în ce mai mulți artiști, persoane publice și influenceri transmit mesaje către urmăritorii lor, în care își exprimă viziunea asupra rezultatelor din turul 1 și asupra a ceea ce urmează.

Într-un interviu pentru EuropaFM, filosoful Andrei Pleșu spune că “În funcție de cum va arăta votul, România va deveni altă țară sau va rămâne ceea ce este. Nu înseamnă că ceea ce este e situația perfectă. Dar să devină o altă țară care să fie în poziția țărilor subjugate de Federația Rusă ar fi dramatic.

Iată, mai jos, ce au transmis în spațiul public diverși artiști români:

Mircea Cărtărescu, scriitor:

“Elena Lasconi a intrat în cursa prezidențială aproape întâmplător și cu puține șanse. Iar acum s-a trezit cu o povară uriașă pe umeri, sub care ar sucomba și politicienii cei mai experimentați: salvarea României, nici mai mult, nici mai puțin.

N-o va putea face de una singură, ci adunând în jurul ei ABSOLUT toate forțele care mai cred în democrație și-n destinul nostru european. Fiecare partid, fiecare cetățean care mai au capul pe umeri.

E absolut irelevant ce credem despre ea acum. Trebuie s-o votăm în turul al doilea, pentru că alternativa e înspăimântătoare. Îi transmit simpatia mea și-i doresc să reziste presiunii colosale la care e supusă acum.” – sursa: facebook.

Andrei Pleșu, filosof:

“Cum a fost posibil să apară un personaj ca Georgescu în funcția de candidat principal la prezidențiale? Și Securitatea nu știe nici ea nimic. Adică ori ar trebui să ne explice cum a fost posibil să ajungă un om ca ăsta în poziția în care e, fiindcă dacă ea nu știe n-o să știm nici noi. Ori dacă nu ne spune asta înseamnă că a participat la acest proces și asta creează o situație foarte îngrijorătoare pe care ea însăși, adică Securitatea, serviciile de informații ar trebui să o ia în serios, altfel rezultă că suntem manipulați din întuneric, un întuneric de nedescifrat, minut de minut. (…) Aflăm acum că a lucrat și Ministerul de Externe, că a lucrat și în Ministerul Mediului, a fost angajat și în străinătate în diverse poziții. Deci, e un anonim cu servieta plină. (…)

Ideea ca România cu istoria ei, cu cultura ei, cu limba ei, să ajungă să facă parte dintr-o comunitate anti-europeană, anti-occidentală ar fi dramatică și într-un anumit sens greu de recuperat. Mă bucur că am văzut demonstrații de oameni tineri în mai multe locuri din țară. Mă rog, e o veste bună că Ciolacu și-a dat demisia, că Ciucă și-a dat demisia, deci că se anunță niște tendințe de recuperare, de reînnoire. Acum, cu cine și în ce direcție o să vedem. Să sperăm că țara asta, care are un fel de alianță cu nenorocul, să-și recupereze surâsul”. – sursa: EuropaFM

Gabriel Liiceanu, filosof:

“Am ajuns într-un moment în care ar trebui să existe, cu vorba unui gânditor autohton, „un temei comun de înţelegere a primejdiei”, în care „știm cu toții ce facem și de ce facem ceea ce facem”. Și-n care „cel mai lapidar dintre toate discursurile adhortative rostite vreodată, «No, hai!», este suficient”. (…)

Vă mărturisesc că mi-e frică. Mi-e frică, nespus de frică la gândul că aș retrăi ultimii ani ai vieții la fel cum mi-am trăit, în plin coșmar istoric, prima jumătate a existenței mele mature. Mi-e frică să nu redevin o fantoșă trasă de sfori de bunul plac al unui nou dictator, înconjurat de o masă de lingăi și slugi.

În funcție de cum va arăta votul, România va deveni altă țară sau va rămâne ceea ce este. Nu înseamnă că ceea ce este e situația perfectă. Dar să devină o altă țară care să fie în poziția țărilor subjugate de Federația Rusă ar fi dramatic."
Gabriel Liiceanu, filosof/ foto: Humanitas

Mi se face frică la gândul că la fel vor trăi fiul meu și familia lui, nepoții mei, că țara mea va recula și va cădea iar în prăpastia istoriei. Iată de ce n-am cum să uit că, prin pecetea pe care a pus-o pe întreaga mea viață, aceasta e țara mea și, de aceea, nu vreau să mi-o mai confiște nici rușii, nici comuniștii și nici legionarii de pripas ai istoriei.” – sursa: HotNews

Radu Vancu, scriitor:

“Votul din turul 2 e, de fapt, un referendum pro-UE. Nu atât un vot pentru Elena Lasconi – cât un vot pentru rămânerea noastră în Uniunea Europeană. Ăsta e sensul lui real, așa îl înțeleg & așa cred că trebuie prezentat.

Și, înțeles astfel, sunt sigur că va trece. Dincolo de toate criticile la adresa birocrației europene, România încă este un stat profund pro-UE.” – sursa: facebook

Alexandra Badea, dramaturg, regizoare:

“Sper și cred că dacă vom continua să ne mobilizăm vom reuși să evităm un dezastru politic pe 1 și 8 decembrie. Il vom evita de data asta, dar pericolul va rămâne.

Ce putem face noi artiști, directori de teatre și instituții culturale de acum încolo ? Pentru că 30% din tinerii care votează pentru prima dată l-au votat pe CG. Ce putem face pentru a nu pierde legătura cu acești tineri? Cum putem ajunge la ei? Prin ce proiecte? (…)

Am văzut recent în Franța cum o formațiune de extremă dreapta ieșită pe locul al treilea cu 124 deputați din 577 are puterea de a impune o agendă politică și un guvern chiar dacă nu face parte din el. Votând duminică pentru orice formațiune politică democratică și pro-europeană putem limita prezența extremei dreapta în parlamentul României.” – sursa: facebook

Delia, cântăreață:

“Hai să nu ne mai fie frică să ne spunem părerile, hai să ne spunem părerile, pentru că avem drepturi, chiar dacă unii, mai noi, neagă că avem drepturi, avem drepturi noi, cetățenii, și noi, femeile. Iar feminismul nu e o aberație. Feminismul ne dă voie să avem păreri în spațiul public, să conducem o mașină, ne dă voie să votăm, deci feminismul este bun, nu e o mizerie.

Îmi este frică. M-ați întrebat ce am votat și ce votez. Am votat Elena Lasconi și voi vota Elena Lasconi pentru că de ea nu mi-e frică. Am ajuns să ne raportăm la frică.

Tu nu poți să vrei să te votez și să decizi tu care e rolul meu de femeie, nu poți să îmi pui piciorul pe cap pentru că sunt femeie, nu spui că e prea mult pentru mine să lucrez în funcții pentru că sunt femeie, nu poți să faci asta și să vrei să te votez! Nu e ok să te folosești de religie, chiar dacă dă foarte bine.” (sursa: TikTok)

Deliric, rapper:

“Călin Georgescu. Recunosc că nu îl știam. Probabil am mai auzit fugitiv de el în ultimii ani, dar am trecut peste. Am aflat vineri că este unul dintre candidații la președinție. Am citit pe diagonală despre el pe Wikipedia. Am zis „Ah, ok.” Apoi am deschis un video sau două, aleatoriu. Am zis „Aoleu!” și am închis. După rezultatele de duminică noapte, ca mulți români, am făcut un deep dive în mai multe video-uri cu domnul CG, fascinat de noua lume pe care o descopeream și vis-a-vis de care am fost ignorant. Concluzia mea: mai nimic din ce susține CG nu rezonează cu mine. Majoritatea ideilor mi se par decuplate de la realitate. Implicațiile mi se par de-a dreptul periculoase. Pe scurt: nu l-aș vota niciodată. De la mine un sincer și hotărât: NU!

Iubesc democrația. Nu îmi închipui viața într-un alt sistem decât cel democratic. Faptul că suntem în situația în care putem să dezbatem și să ne alegem oamenii care ne reprezintă e un motiv în plus să o celebrăm.

Susțin libertatea de exprimare. Cred în dezbatere. Cred că putem să conviețuim având opinii diferite și învățând unii de la alții. Respect părerile contradictorii cât timp sunt exprimate cu decență.

Deliric, rapper/ foto: facebook

Sunt pragmatic. Nu cred în glorificarea trecutului. Nu are efect asupra mea apelul emoțional la figuri istorice proeminente sau la divinitate în cazul unor probleme care au nevoie de soluții concrete.

Cred că cea mai bună versiune la care am ajuns momentan ca societate este acest capitalism democratic, cu care ne luptăm de ceva timp. Sunt conștient că e imperfect. Sunt convins că are nevoie de injecții de umanitate, dar îmi place sa cred că lucrăm la el. Singura direcție este înainte. Regresul către forme autoritare nu mi se pare o soluție viabilă.

Cred în cooperarea internațională. Apartenența la UE și NATO mi se pare benefică. Cred că scenariul în care România se rupe de Europa și devine peste noapte o țară super prosperă, autosuficientă și administrată impecabil este o fantezie nerealistă.

Cred că fiecare e liber să își găsească propria cale spirituală. Îi respect pe cei cu credințe puternice, dar nu sunt de acord cu cei care încearcă să le impună. Eu nu sunt unul dintre ei. Am crescut raportat la ortodoxie, dar nu sunt nici practicant, nici credincios.

Cred în drepturile omului. M-am plimbat prin toată lumea și îmi plac oamenii de toate culorile, de toate religiile. Cred că fiecare e stăpân pe trupul și mintea lui. Cred că femeile pot decide dacă vor să facă avort sau nu. Cred că fiecare om are dreptul să se iubească cu cine vrea. Că ești L, că ești B, că ești G – nu contează pentru mine. Fiecare e liber să facă ce vrea, așa cum și eu sunt.

Cred că există multă corupție în sistemul politic și administrativ. Mirajul că regresul la o formă autoritară și un pumn de fier ar diminua corupția vine, realist vorbind, cu un cost prea mare pentru a putea lua în considerare această variantă.” – sursa: facebook

Marius Manole, actor:

“Mie mi se pare culmea ipocriziei cum unii care-l susțin acum pe domnul Georgescu, antiglobaliști, antieuropeni, și-au trimis copiii la studii în (ce să vezi) EUROPA. Paris, Londra, Olanda. N-au avut zboruri spre Moscova sau…?? România nu era bună? foarte interesant.” sursa: facebook

Marius Manole foto Dani Ioniță
Marius Manole, actor/ foto: Dani Ioniță

Mihai Călin, actor:

“Vreți să vedeți un dictator? Iată-l! Ritos, sentențios, neagă orice evidență, mintind cu vehemență. Singura șansă e să ieșim masiv la vot și pe 1 dececembrie și pe 8 decembrie. Elena Lasconi și orice partid în afara extremelor.” – sursa: facebook

Lia Bugnar, actriță, dramaturg, regizoare:

“Cel mai rău e că avem de ales între un nebun-impostor și o doamnă aterizată accidental în situație. Normal că instinctul de conservare te face să te aperi în primul rând de nebun. Trist e că scutul cu care te aperi e doamna aterizată accidental în situație. Da’ altu’ n-ai. Pentru că am fost leneși, pentru că am venit la votare nepregătiți, pentru că nu ne-am rupt din ce facem fiecare ca să ne uitam atent la toți cei care vor să fie în capu’ țării.

Nu știu cum poate cineva să stea linistit zilele-astea. Mă refer la oamenii care înțeleg ce înseamnă apropierea de Putin și care înțeleg ce înseamnă un președinte care îl vede pe Zelea Codreanu un erou. Nu înteleg. Câtă încredere în steaua ta să ai, încât să taci acum?! Eu am trăit în comunism și știu cum e să fii într-o turmă gri, să n-ai voie să vorbești, să n-ai voie să ieși din țară, să n-ai voie să fii diferit. Nu te salvează nicio stea, nicio zodie, nu te salvează nimeni. Vorbiți public, oameni vizibili! Nu vă invizibilizați tocmai acum, că s-ar putea s-o faceți definitiv!” – sursa: facebook

De cealaltă parte, Călin Georgescu este și el susținut de câteva persoane publice, cum ar fi actorii Dorel Vișan, Florin Zamfirescu, Dan Puric sau Dida Drăgan. Despre susținerea lor, Cultura la dubă a scris AICI.

Alegerile parlamentare au loc pe 1 decembrie, iar turul al doilea al alegerilor prezidențiale pe 8 decembrie. Cei doi candidați rămași în cursa pentru Cotroceni sunt Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR).


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *