Skip to content

Darie Cristea, sociolog: “Publicul trebuie să facă diferența între informație și opinie. Informația corectă este crucială în aceste momente.”

foto: EPA

De mai bine de 24 de ore, asistăm la un război pe care îl urmărim cu sufletul la gură în fața ecranelor. Ucrainenii, în schimb, trăiesc drama invaziei direct, printre sunetele de explozii și împușcături, copleșiți de sentimentul de frică și de necunoscut. Bărbații între 18 și 60 de ani sunt obligați prin lege marțială să meargă la luptă, iar femei și copii părăsesc Ucraina și fug în România, Polonia sau Molodova pentru a-și salva viața.

Nimeni nu știe ce va face mai departe Vladimir Putin și cum va arăta viitorul în regiune. În fața acestei incertitudini, civilii reacționează diferit, mânați de frică, dar influențați și de ceea ce citesc în presă și pe rețelele sociale.

Informația este în aceste momente crucială.

Pentru a înțelege mai bine comportamentul maselor în acest context, am stat de vorbă în după-amiaza zilei de 24 februarie cu sociologul Darie Cristea, prodecan al Facultății de Sociologie din București. Menționăm data exactă a interviului fiindcă situația din Ucraina se poate schimba de la o oră la alta. Darie Cristea predă sociologie politică, metodologia studiilor de securitate sau victimologie, motive pentru care am considerat că este o persoană potrivită pentru a analiza actuala situație.

Așa cum veți citi și mai jos, trebuie să facem, însă, diferența esențială între informație și opinie. Pentru claritate, precizăm că răspunsurile de mai jos reprezintă o opinie.

***

Vorbind despre populația Ucrainei, fiindcă ei sunt acum în pericol direct, la ce ar trebui să ne așteptăm ca reacție a civililor în fața războiului? Am văzut deja că foarte mulți oameni părăsesc țara, alții rămân acolo și se roagă, alții își fac provizii.

Realitatea este că noi nu știm foarte mult la ce să ne așteptăm, prin simplu fapt că aici e o doză foarte mare de incertitudine.

În Europa, cel puțin populațiile din zona occidentală, central-europeană și chiar din estul Europei, nu prea s-au mai confruntat cu războiul de zeci de ani. Sigur, în anumite zone din fosta Iugoslavie au mai avut conflicte, dar aici pariul fundamental este dacă ne confruntăm cu o invazie tradițională pe scară largă sau e vorba de alt tip de operațiuni militare.

Practic, civilii nu știu cum să se raporteze la această incertitudine, fiindcă ei nu mai au nici măcar tipul de răspuns pe care îl aveau populațiile tradiționale de-a lungul timpului, care se confruntau des cu războiul.

Nu mai există niște formate pentru așa ceva.

Gândiți-vă că e prima dată în ultimii 20 de ani, prima dată în istoria de sute de ani a Europei, în care cele mai multe țări au desființat serviciul militar obligatoriu. Populația nici nu are o imagine clară asupra a ceea ce ar însemna acest război.

O populație care are acest concept al serviciului militar înțelege ce înseamnă să te prezinți la o unitate militară, ce face restul familiei când bărbatul pleacă la război, sunt niște trasee tradiționale de care populațiile actuale sunt complet dezinteresate fiindcă nimeni nu a mai crezut că așa ceva mai este posibil.

Sunt analiști foarte serioși, autori internaționali care ne-au tot povestit în ultimii 30 de ani că războiul nu o să mai fie cum a fost, că o să fie cibernetic, economic. Și noi ce vedem acolo? Vedem niște imagini cu tancuri, artilerie grea, avioane, infanterie, bombardamente, ceva ce credeam că e imposibil în Europa. Totuși, Ucraina e o țară europeană.

E ceva acolo care nu se potrivește cu cadrele mentale pe care populațiile de astăzi le au privind tipul de interacțiune între societăți. De aceea lumea se uită uimită la așa ceva.

Acum, o parte din populația ucraineană fuge fără să știe exact unde, pentru a își salva viața. Ei nu știu când se închid anumite posibilități de a pleca. Vorbim despre trupe rusești aflate pe teritoriul ucrainean. Poate peste două zile nu vor mai putea pleca. Nimeni nu știe.

Cum ați analiza, ca sociolog, comportamentul maselor în fața pericolului războiului?

Refugiații sunt pur și simplu conduși de teamă. Nu există altă emoție mai puternică în aceste momente.

Ei și-au lăsat tot ce aveau – casă, familie, locuri de muncă.

Și ce e inedit în această situație e că nu sunt niște refugiați care pleacă în urma unui război de lungă durată. Ei pleacă din fața unei lovituri despre care nu se știe mare lucru.

Noi nu știm cum o să arate acest război mâine sau poimâine.

Dar nu e cumva ironic că în era tehnologiei știm, de fapt, atât de puține lucruri?

Noi am avut informări în timp real privind comasarea de trupe la granița Ucrainei, reacțiile politice, negocierile aproape că s-au purtat la televizor. Dar, până la urmă, treaba asta nu ne protejează deloc în fața unui război, până la urmă, de tip clasic.

Pe de altă parte, ciudățenia momentului este următoarea: s-a tot vorbit despre invazie, dar noi vorbim acolo de o invazie clasică și de un sprijin acordat unei lovituri de stat din interior. Au fost lovite puncte strategice, probabil se încearcă cucerirea capitalei, instaurarea unui guvern prieten rușilor.

Deci nu suntem exact pe un scenariu clasic de război, chiar dacă la începutul bombardamentelor părea așa.

Revenind la refugiați, chestiunea este foarte complicată. Pe de o parte, gradul de distrugere din jur nu este la nivelul la care să zici că nu mai ai ce să aperi.

E un pariu acolo: ieșim pentru că acum încă putem sau poate dacă stăm nu o să fie chiar atât de rău.

Incertitudinea este groaznică din acest punct de vedere.

În plus, dacă Rusia va ocupa Ucraina, traiul lor acolo nu va mai semăna cu nimic din ceea ce a fost înainte. Probabil există și liste negre cu oameni care au fost anti-Putin. Gradul acesta de incertitudine va rămâne în Ucraina și dacă războiul nu va avea amploarea pe care o știm din războaiele mondiale. Prin urmare, pentru mulți pare mai rezonabilă plecarea.

Ați insistat pe ideea de incertitudine. Credeți că ea este accentuată din cauza comportamentului imprevizil al personajului care a gândit toată această operațiune, Vladimir Putin?

Când vorbim despre Rusia lui Putin, vorbim despre un sistem politic aproape dictatorial. Nu e dictatură în sensul în care o cunoaștem noi, e o dictatură mai sofisticată, mai pentru mileniul III. Dar este un sistem dictatorial.

Practic, evoluția de acolo nu depinde de mecanisme instituționale, în care președintele discută cu alte forțe politice, cu instituții politice din țară, cu guvernul, cu parlamentul, cu generalii de armată. Acolo dacă vrea Vladimir Putin să atace, atacă.

Și atunci, posibilul război despre care discutam acum patru săptămâni, nu era prognozabil fiindcă nu era o chestiune sistemică. Era pur și simplu ceva ce ținea, în ultima instanță, de dorința lui Vladimir Putin.

Nu pot fi făcute presupuneri findcă nimeni nu știe ce este în capul lui Vladimir Putin.

În ceea ce privește poporul român, care credeți că ar fi reacția naturală la ceea ce întâmplă în vecinătatea noastră? Frica e un sentiment justificat în acest context pentru România?

Având în vedere gradul de imprevizibil al evenimentelor, evident că frica este un sentiment individual de înțeles. Din fericire, deși trăim într-un stat în care lumea are foarte puțină încredere în instituții, lumea are, în schimb, încredere în NATO și în Uniunea Europeană.

Trebuie să înțelegem că facem parte din aceste două mari structuri, mai ales din NATO în acest context.

Forța României, ca și a Poloniei, ca și a țărilor baltice, stă în faptul că suntem în aceast aranjament internațional care este foarte solid și foarte puternic.

Nu există nicio șansă ca aceste țări să fie luate individual.

Darie Cristea/ foto: Facultatea de Sociologie

Credeți că accesul la internet în contextul războiului ajută sau face mai mult rău din punct de vedere al dezinformării și manipulării maselor?

Sunt beneficii și pericole legate de accesul nelimitat la informație. Accesul acesta nelimitat înseamnă și accesul celor care transmit informația către un public nelimitat, iar informația nu mai poate fi verificată.

Informațiile puse în circulație sunt din ce în ce mai greu de verificat.

Până la urmă este un fenomen democratic, dar se pune foarte multă presiune pe cultura mediatică a publicului. Iar în cazul ăsta, se pune mare accent pe cultura de securitate a publicului.

Publicul trebuie să separe informația de opinie. Din păcate, dacă ne uităm la televiziunile de știri, vedem un amestec nu foarte în regulă acolo. Mai mult avem opinii, nu neapărat avizate, decât informații.

Inclusiv structuri consacrate din media românească au pus prea mult accent pe senzațional.

Informația corectă este crucială în acest moment.

foto: pixabay

Cum vă explicați ca sociolog revenirea războaielor în istorie, faptul că în 2022 mai asistăm la așa ceva? E ceva ce ține de firea umană, apar acești lideri nocivi de necontrolat care se cred mai presus de ceilalți sau care ar fi explicația?

Chiar și înainte de Primul Război Mondial, presa și literatura de specialitate consemna că Europa a ajuns la un grad de civilizație în care nu mai sunt posibile războaie între statele europene, că oamenii sunt civilizați și că, de fapt, niciunul dintre statele participante nu și-a dorit acel război. Și atunci era o lume cumva globalizată. Sigur, nu la nivelul de astăzi, dar Europa avea un tip de comunicare în interiorul ei și se bucurase de o perioadă lungă de pace.

După al Doilea Război Mondial, la fel s-a crezut că după o asemenea atrocitate, cel mai mare război din istorie, un alt război nu va mai fi posibil.

Războaie vor mai fi, din păcate, cauzele sunt multiple, dar cred că miza liderilor este să le țină pe cât posibil mai restrânse, cât mai controlate, pentru a nu degenera într-o situație care să implice mai multe state.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *