Dacă se va întreba cineva vreodată, poate un student la istorie, poate un jurnalist, copiii sau nepoții noștri, ce se întâmpla în țara noastră pe 30 octombrie 2019, atunci poate că va găsi prin presa vremii și acest text.
Azi se împlinesc 4 ani de la cea mai mare tragedie petrecută în România, de la Revoluția din 1989 încoace – incendiul de la Colectiv.
Ar fi trebuit, poate, să vedem, ca în fiecare an comemorativ, materiale speciale cu supraviețuitorii, cu părinții care și-au pierdut copiii, cu starea spitalelor, cu stadiul anchetei și să vedem ce fac azi cei inculpați în acest dosar. Să vedem politicieni ținând momente de reculegere, să vedem flori și coroane depuse.
Sau poate că nu ar fi trebuit.
Supraviețuitorii și familiile victimelor din Colectiv detestă ca toată lumea să îi caute doar în zilele care precedă data de 30 octombrie sau chiar pe 30, pentru a-i întreba ce mai fac, cum se simt, dacă s-a schimbat ceva în țărișoara noastră. Detestă, de asemenea, să vadă ipocrizia politicienilor care ar fi putut să schimbe ceva pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete, dar nu au făcut-o; în schimb, merg să depună coroane și să se agațe în plină campanie electorală de suferința reală a altora.
La fel de detestabil ar fi ca în această zi să nu vedem materiale speciale despre Colectiv, să nu vedem niciun politician care să aprindă o lumânare și să depună o coroană de flori, pentru că, nu-i așa, indiferența doare.
Așadar, oricum nu e bine. Și e normal să fie astfel, fiindcă, de fapt, nici unul dintre lucrurile de mai sus nu aduce alinare celor care nu-și voi mai îmbrățișa niciodată copiii sau celor care nu mai pot desena, nu mai pot cânta, nu vor mai avea viața de dinainte de 30 octombrie 2015.
Mai rău, dacă se putea mai rău, este că 30 octombrie 2019 nu se referă doar la Colectiv.
Azi suntem iar furioși fiindcă un politician, primarul capitalei – Gabriela Firea, fostă prezentatoare TV, calcă în picioare cel mai admirabil proiect al acestei țări – construirea unui spital de oncologie pentru copii, din donațiile românilor. Iar asta se întâmplă în prime time, la cel mai respectat post de știri din România, fără ca cineva să o întrebe “de ce?”.
Cristian Tudor Popescu scrie azi că a fost o “dureroasă emisiune din punct de vedere moral și profesional”.
În paralel, se schimbă guvernul.
Au loc niște audieri, în care niște animale politice le întreabă pe alte animale ce au de gând să facă pentru a rezolva probleme pe care ele, anterior, nu au fost în stare să le rezolve. Asta în cel mai bun caz, unde există o tentativă de dezbatere. În alte cazuri ( vezi audierea ministrului de Finanțe) animalele doar se fugăresc sau se zgârie un pic. În final, câștigă cel care bagă colții mai tare.
Problema e ca stau toți în haite și nu știm din ce direcție ne va mai mușca următoarea.
Noi, generația care nu a crescut în comunism, ne începem ziua cu furia sufocată în fața ecranului. Spre după-amiază se transformă în neputință, iar noaptea, când ne băgăm la un film pe Netflix, în resemnare.