foto: Danilo de Marco
Norman Manea este considerat drept unul dintre cei mai importanți scriitori români din exil, numele său fiind de mai multe ori vehiculat printre scriitorii români propuși pentru Premiul Nobel pentru Literatură.
S-a născut într-o familie de evrei la Suceava, iar pe când era copil a fost deportat într-un lagăr de concentrare din Transnistria. A supraviețuit Holocaustului și în 1945 s-a întors în România.
Din 1974 până în 1986 a publicat în țară zece volume, însă adevărata sa șansă ca scriitor a fost să plece din România în 1986, cu o bursă în Berlinul Occidental. De acolo a ajuns în Statele Unite ale Americii, unde s-a stabilit pentru totdeauna.
Scrierile sale vorbesc despre destinul individului în condiții extreme, precum Holocaustul, regimul comunist și exilul.
Cel mai important roman al său, Întoarcerea huliganului, a primit celebrul Premiu Medicis pentru literatură străină, iar cărțile sale au fost traduse în peste 20 de limbi. În 2016, a devenit singurul scriitor român medaliat cu Carlos Fuentes Medal, în Guadalajara, o recunoștință uriașă adusă autorilor de origine latină.
sursa: normanmanea.com
În prezent este Profesor Emeritus la Bard College, New York, membru al Berlin Academy of Art și al Royal Society of Literature în Marea Britanie, dar urmărește îndeaproape tot ce se întâmplă în țara pe care a părăsit-o acum mai bine de 30 de ani.
La 30 de ani de la căderea comunismului, libertatea de care ne bucurăm azi ne-a permis să luăm legătura cu Norman Manea, aflat la New York, și să publicăm azi analiza sa asupra României de azi.
“România nu mai este ce a fost sub comunism, deși sunt încă destule urme de retardare care arată că susținerea modernizării, sprijinită financiar dinspre Vest, a fost uneori irosită scandalos.”
Norman Manea
Domnule Norman Manea, cum vi se pare că arată România la 30 de ani de la Revoluție?
Am plecat din România în decembrie 1986, când mi se părea că s-a atins apogeul mizeriei materiale și morale.
Am revenit prima dată după 11 ani, a doua oară după alți 11 ani. Apoi, de mai multe ori, la diverse manifestări culturale.
Impresia mea despre situația din țară a evoluat treptat spre mai bine și ultima dată, acum vreo 3 ani, când am intrat dinspre Transilvania, am regăsit o imagine mult ameliorată, o evoluție evident pozitivă în câteva orașe din Ardeal.
Cred că România nu mai este ce a fost sub comunism, deși sunt încă destule urme de retardare care arată că susținerea modernizării, sprijinită financiar dinspre Vest, a fost uneori irosită scandalos.
Ceea ce a supraviețuit și continuă să fermenteze peste tot este corupția, la sat și oras, în guvern și în tot mai extinsul sector privat, chiar și în învățământ și cultură.
Întrebat adesea ce doresc eu României, am răspuns mereu la fel: ca O scrisoare pierdută a marelui nostru Caragiale să nu mai fie valabilă! Viteza de împlinire a acestei vechi doleanțe nu s-a ameliorat, cred, și va mai trece vreme până o generație viitoare să poată certifica o asemenea drastică transformare.
“Avem o țară minunată, păcat că e populată”. Ar fi doar de adaugat “de politicieni”. Populată de politicienii de azi și de alaltăieri, în așteptarea celor de mâine.”
Norman Manea
Cum este România privită din SUA?
Pot spune că studenții români pe care i-am întâlnit în America mi-au făcut toți o impresie excelentă, prin înzestrare și stăruință.
Aș adăuga că numărul românilor în USA și în lumea occidentală a sporit spectaculos în ultimii ani, ceea ce a avut un efect pozitiv și în ultimele alegeri din țară.
Comparată cu celelalte țări dezrobite din Estul Europei, mai ales cu Ungaria și Polonia, chiar și cu Rusia, România se menține pe linia de aur a mijlocului, ‘nici-nici, și-și’, ceea ce, în vremea noastră de confuzii și extremisme, nu e cel mai rău. Asta explică și prezența modestă în știrile zilei din presa mondială, ahtiată după senzațional, adică vânzare ridicată.
Dar țara își menține și chiar întreține darurile: în New York Times din aceste zile este o prezentare elogioasă a apelor terapeutice de la Tușnad și împrejurimi, elogiate de transilvăneni, români și unguri deopotrivă, străini de umorul amar al zicalei “avem o țară minunată, păcat că e populată”. Ar fi doar de adaugat “de politicieni”. Populată de politicienii de azi și de alaltăieri, în așteptarea celor de mâine.
Țara își vede de treabă între timp, s-ar zice, chiar când treaba cetățeanului turmentat, adică deruta sa, cotropește prea multe ținuturi mioritice.
