Cosmin Gârleșteanu, fotograf: “Orice fotograf de stradă ar trebui să ia în considerare respectul față de oamenii pe care îi pozează.”

De 17 ani, Cosmin Gârleșteanu observă lumea și surprinde momente cu aparatul de fotografiat.

După o căutare de 10 ani, a realizat că strada este chemarea lui, terenul de joacă și de explorare, fie că ține aparatul de fotografiat în mână sau înregistrează imaginile doar mental.

Exersarea continuă și timpul investit în fotografie i-au adus aprecierea și recunoașterea talentului, deși spune că nu și-a făcut un scop din asta.

Anul acesta, Cosmin Gârleșteanu a fost unul dintre cei 11 finaliști selectați la London Street Photography Festival, la categoria “photo series”, cu proiectul ”Prismagination” – o serie de fotografii de stradă realizate cu ajutorul unei prisme.

Cosmin este bucuros să împărtășească pasiunea fotografiatului cu soția lui, Cristina, care anul acesta a publicat o carte despre fotografie, „Dincolo de creativitate și fotografie”.

Cosmin lucrează în televiziune de 15 ani, iar fotografia de stradă este un hobby. A experimentat fotografia de eveniment și a decis că nu vrea să investească resurse în ceva care nu îl împlinește.

„Bucuria de a găsi lucruri noi” este sentimentul pe care îl trăiește când iese cu aparatul de fotografiat pe stradă, spune Cosmin Gârleșteanu într-un interviu pentru Cultura la dubă.

***

Cum ai început să fotografiezi?

Nici acum nu cred că știu de ce m-am apucat. Cred că voiam să înregistrez ce se întâmplă în jurul meu, numai că nu făceam chestia asta la început sau o făceam într-un cu totul alt mod.

Mergeam prin parcuri, pozam orice: albinuțe, flori. Asta era pe la 20 de ani, acum vreo 17 ani. Procesul e îndelungat.

Stilul pe care îl am acum n-a fost făcut într-un timp scurt. Făceam poze de concedii, tot ce mi se părea mie interesant.

Stăteam cu orele cu manualul primului aparat, am avut un Fuji cu un zoom nesimțit. Stăteam foarte mult prin parcuri. De street m-am apucat acum vreo șase ani cu adevărat. Mai pozam și până atunci, dar inconștient. Nu mă interesau în mod conștient anumite aspecte de pe stradă și ce urmăresc acum.

foto: Cosmin Gârleșteanu

Care au fost etapele prin care ai trecut până la fotografia de stradă?

Făceam inclusiv selfie-uri. Mă duceam cu lanterna în parc și îmi făceam mie noaptea în Parcul Tineretului. Înainte stăteam foarte mult pe Flicker, vedeam tot felul de chestii și le încercam.

Încercam să-mi desenez silueta cu o lanternă în parc noapte. Orice idei care îmi veneau le puneam în practică. M-a ajutat perioada asta. A durat vreo 10 ani până mi-am dat seama cam ce îmi place să fac.

Cum ți-ai dat seama că vrei să faci fotografie stradală?

Mi-am dat seama că lipsește momentul. Cât poți să pozezi o compoziție în Parcul Tineretului cu diverse nuanțe, cu copaci care se reflectă în apă și să aștepți să treacă o persoană printre doi copaci și să o prinzi la mijloc cu timp de expunere lung?

Acum vreo șapte ani am făcut un curs foto de un an. Perioada aia a coincis cu momentul în care am început să fac street cu adevărat. Nu mi-am dat seama peste noapte că vreau să fac asta. Sunt greu de mulțumit și asta m-a făcut tot timpul să încerc chestii noi.

La street m-am oprit. Cred că definește cel mai mult ce vreau eu să fac și, fiind o persoană destul de selectivă, cumva mi-a deschis niște orizonturi către oameni. Nu prea pozez portrete, nu pun oamenii să stea la poză.

foto: Cosmin Gârleșteanu

Ce relație ai cu persoanele pe care le fotografiezi pe stradă? Cum reacționează?

Nu stau la distanță pentru că în urmă cu cinci ani mi-am luat special un aparat cu obiectiv de 28 mm. Mă apropii destul de mult de oameni în ultima perioadă.

De obicei fac tot posibilul ca oamenii să nu mă vadă, să fur momentele astea. Când te-a văzut, s-a cam stricat momentul. Își schimbă instant comportamentul.

De multe ori pozez de la șold, mai ales în metrou. Reacții negative nu prea au fost. S-au mai supărat câțiva, m-au întrebat de ce îi pozez.

Ce simți când ești pe stradă?

Bucuria de a găsi lucruri noi. Au fost destule momente când ieșeam din casă și simțeam că în ziua aia nu trebuie să pozez. Puneam presiune pe mine prin faptul că știam că trebuie să exersez. E bine să exersezi chiar și atunci când nu ai o stare foarte bună. Chit că nu pozezi, pur și simplu observi ce se întâmplă în jurul tău și e un exercițiu la fel de bun.

foto: Cosmin Gârleșteanu

De la un anumit nivel știi când obții un cadru bun, pe care îl consideri tu bun, nu altcineva, și consideri că ți-ai depășit niște limite.

Ce înseamnă pentru tine o fotografie bună?

Să îți trezească niște emoții sau să îți pună întrebări. Să nu treci repede peste ea. Ori trebuie să spună o poveste, ori să îți trezească o stare care să te țină măcar câteva secunde acolo. Contează foarte mult printul.

E foarte diferit în a vedea o poză online și a ține o carte cu imagini în mână. Facebook, Instagram ajută, că vezi multe imagini, dar pe mulți dintre noi ne și trage în jos prin faptul că ești tentat să copiezi ce vezi.

În cartea sa, Cristina Gârleșteanu propune o abordare particularizată a întrebării „Ce este o fotografie bună?”.

“Dacă am înceta să ne întrebăm dacă o fotografie este bună sau nu și, în schimb ne-am concentra pe: Ce am vrut să spun cu această fotografie? Am spus-o? Am ajuns acolo? Înțelege lumea că unele cadre sunt despre povești, altele despre stare sau unele sunt ceea ce trebuie din punct de vedere al iluminării, expresiilor ș.a.m.d.?”- din volumul Dincolo de creativitate și fotografie.

foto: Cosmin Gârleșteanu

Cum s-a schimbat modul în care privești strada?

Sunt anumite detalii pe care le observ. Pe lângă câte detalii de astea am trecut în perioada în care mă uitam după pelicani și căutam compoziții. Noi suntem de vină că nu vedem mai mult, fie că suntem stresați, fie că ne gândim la altceva, că stăm cu nasul în telefon în metrou.

Chestia asta de a poza fără aparat mi se pare foarte importantă. De a urmări tot timpul ce se întâmplă în jurul tău.

E o diferență destul de mare pentru că mi-am lărgit destul de mult orizonturile și sunt preocupat de mult mai multe direcții. Fie că pozez fără oameni, am postat anumite serii pe cromatică, „Humanless”, alte serii cu momente comice, dar fără să umilesc subiectul.

Asta mi se pare ceva ce orice fotograf de stradă ar trebui să ia în considerare: respectul față de oamenii pe care îi pozează.

Cum se vede Bucureștiul prin ochii tăi de fotograf?

Când am început să iau în serios fotografia de stradă mă frustram un pic. Și acum mă mai frustrez pentru că nu e la fel de ofertant ca alte locații. Nu ești în Londra, lumea nu e îmbrăcată la fel.

Pe de altă parte, nu ai spațiile vaste de afară, din marile orașe. Și lumina e un factor important, ai mașini parcate peste tot. E destul de greu să surprinzi așa, mai ales că nu fotografiez cu zoom și trebuie să fiu acolo lângă ei, și dacă în poza aia prinzi și 15 mașini parcate, stâlpi, cabluri, oamenii sunt cu pungi de Mega, sunt multe chestii de evitat care nu dau bine în fotografii.

Pe de altă parte, găsești și elemente pe care afară nu le găsești. Combinația asta de clădiri din era comunistă cu clădiri noi, cu case în centrul Bucureștiului. Arhitectura ajută cumva.

Avem un prieten din Scoția care e înnebunit să pozeze în București. E o provocare și cred că de asta m-am îndreptat mai mult către moment și detalii.

De 17 ani, Cosmin Gârleșteanu observă lumea și surprinde momente cu aparatul de fotografiat.
După o căutare de 10 ani, a realizat că strada este chemarea lui, terenul de joacă și de explorare, fie că ține aparatul de fotografiat în mână sau înregistrează imaginile doar mental.
foto: Cosmin Gârleșteanu

Perspectiva lui Cosmin asupra fotografiei este mai relaxată acum, spune el. Presiunea ”fotografilor bune” și multe s-a diminuat cu timpul.

Sunt mai relaxat când ies la pozat. Mă bucur mult mai mult decât înainte, atunci când ies. Indiferent că fac două poze, cinci sau niciuna. Mă bucur mai mult de ieșire. Am vrut de câteva ori să mă las de foto, dar mi-am dat seama că nu prea pot fără fotografie. Chestia asta a venit tot în urma presiunii. Ieșeam zilnic.

Dacă nu ieșeam 10 zile și nu aveam niciun cadru care să îmi placă mă frustram, și nu e vorba despre asta. Nu e când îți alegi tu momentul, ci când trebuie.

E foarte important și să schimbi mediul. Inclusiv să ieși din București, chiar dacă te duci la Slatina, Tulcea, Ploiești. Chiar și pentru o zi. Să vezi altceva. A doua zi, dacă te duci în același loc în București cred că vezi puțin diferit lucrurile. E vorba de timpul pe care îl investești și de răbdare.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *