Oscaruri

“Colectiv” nu câștigă Oscarul, dar rămâne cu cea mai mare performanță a unui film românesc la premiile Academiei Americane de Film

“Colectiv”, documentarul regizat de Alexander Nanau, primul film românesc nominalizat la Oscaruri, nu a fost câștigător la niciuna dintre cele două categorii nominalizate.

Cel mai bun film internațional a fost ales filmul Another Round, regizat de Thomas Vinterberg. Iar cel mai bun film documentar a fost desemnat My Octopus Teacher, regizat de James Reed și Pippa Ehrlich.

La gala de decernare de la Los Angeles au participat din partea filmului Colectiv regizorul Alexander Nanau și producătoarea Bianca Oana.

Captură din transmisiunea galei de decernare a Premiilor Oscar/ sursa: voyo.ro

Produs de Alexander Nanau Production în coproducție cu HBO Europe și Samsa Film, Colectiv este un
documentar observațional despre evenimentele primului an de la tragedia din clubul Colectiv. Filmul
urmărește povestea anului 2016 și se concentrează pe relația dintre autorități și jurnaliști în încercarea de
a afla adevărul, redând demersurile echipei de la Gazeta Sporturilor, în timpul realizării anchetelor despre bacteriile din spitale și despre Hexi Pharma. De asemenea, este urmărit, din interior, mandatul lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătății.

Într-un interviu acordat Cultura la dubă în ianuarie 2020, regizorul Alexander Nanau a povestit ce a stat în spatele realizării filmului.

Alex, cum s-a născut acest film?

Cumva din nevoia de a înțelege ce se întâmplă în timp real, în societatea românească, după Colectiv. A fost mai întâi nevoia de a înțelege această schimbare care se cere de către o generație, în sfârșit, după atâția ani și cumva înțelege cum funcționează puterea, în relație cu cetățenii.

Asta vine ca un prim reflex, de a înțelege ce se întâmplă în societate. Mie mi se pare că în România e o societate destul de nouă, care de abia își formează mecanismele și s-a arătat că abia acum s-a format o societate civilă sau s-au format grupuri de oameni conștienți de faptul că trebuie să se implice pentru a-și apăra drepturile și de a deveni o voce.

“Ne era clar că acolo nu sunt niște reprezentanți ai statului, ci niște incompetenți care s-au cățărat pe acele funcții.”

Alexander Nanau, regizor

A fost un anumit factor declanșator pentru tine, pentru a face acest film? Poate protestele, poate anchetele din presă?

Da, cu siguranță. Mai întâi au fost acele declarații din primele zile, la care ne-am uitat cu toții și am avut mari dubii că ele corespund cu adevărul. Evident, pentru că cei de la putere aveau o poveste în spate, veneau deja după multe scandaluri și ne era clar că acolo nu sunt niște reprezentanți ai statului, ci niște incompetenți care s-au cățărat pe acele funcții și, evident, am călcat și eu în spitale și îmi era foarte greu să cred ce se spunea acolo. Apoi, peste asta au venit acele dezvăluiri de la Gazeta Sporturilor care au confirmat că am asistat la o manipulare fără precedent.

Eram la Berlin, tocmai mă întorsesem din Afganistan, unde tocmai filmasem un film ca DOP și discutam cu producătorul HBO, era sfârșit de noiembrie, ne gândeam cum putem spune o poveste despre ce se întâmplă în România. Eu filmasem deja la proteste, dar nu știam de unde să apuc tema, era ceva prea complex.

Și atunci am decis, împreună cu HBO, să investim într-un timp și o echipă de documentare pentru a vedea de unde să apucăm povestea și ce unghi am putea aborda, care să se pupe cu modul meu de a face filme, adică documentar observațional.

Taskul era să găsim personaje puternice, care au un demers interesant, pentru a putea reflecta cumva societatea prin povestea lor.

Care au fost personajele cheie pe care le-ai ales?

În perioada de documentare, noi am făcut sute de ore de interviuri în toate direcțiile, cu medici, victime, jurnaliști, etc. Și la un moment dat Antoaneta Opriș, care conducea echipa de documentare și e și co-autorul filmului a zis că probabil unghiul presei va fi cel mai interesant. Dacă ne-ar lăsa cineva ca Tolontan să-i urmărim munca, ar fi un punct foarte bun de plecare. Ne-am dus la el, am discutat ideea, a zis că nu crede că poate lăsa o camera în redacție pentru că redacția este un spațiu care trebuie protejat, de la surse, la informații, la jurnaliștii pe care nu poți să-i expui.

Dar noi i-am prezentat toată munca noastră de documentare și cred că asta l-a convins că demersul nostru e unul foarte serios. Și într-o zi m-a sunat, mi-a zis  “avem ceva, pregătim de câteva luni de zile, hai să încercăm, poate puteți filma acest proces al anchetei.”

Și am început să filmăm și deja de când am început, s-au resturnat situațiile în acel caz – Hexi Pharma – cu o viteză care nu mai putea fi controlată, noi trebuia doar să fim atenți să nu ratăm ceva.

“Nu cred că poate fi ceva mai devastator pentru un părinte decât să știe că putea să-și salveze copilul și l-a pierdut pentru că cineva l-a păcălit.”

Ca observator, a fost vreun moment sau un personaj care te-a marcat în mod special?

În perioada interviurilor pentru documentare, cele mai marcante au fost, evident, întâlnirile cu părinții. Acolo, în detaliu am aflat ce înseamnă pentru un părinte, de fapt, poți doar să intuiești, ce durere vine cu experiența asta a unui părinte care își putea salva copilul, era salvabil, dar cineva s-a folosit de situația lui, l-a mințit și l-a împiedicat să își salveze propriul copil.

Nu cred că poate fi ceva mai devastator pentru un părinte decât să știe că putea să-și salveze copilul și l-a pierdut pentru că cineva l-a păcălit.

Ați încercat să ajungeți și la autoritățile implicate atunci? Nicolae Bănicioiu, Victor Ponta?

Am încercat cu Bănicioiu, dar ne-a zis că tot ce a avut de zis e în mass-media, inclusiv declarațiile lui că România are un sistem sanitar ca în Germania.

Dar noi nu am vrut să ne axăm pe asta.

Pe noi ne-a interesat cum se desfășoară evenimentele în perioada în care am filmat. Da, există autorități în film, dar din guvernul care a urmat, guvernul tehnocrat. Pentru că Hexi Pharma a fost ceva, în primul rând, din ograda acelui guvern, care s-a identificat a fi altfel la vremea aceea, dar, după cum știm, mare diferență n-a fost, între abordări, în ceea ce privește sistemul medical.

“Nu uiți când înțelegi ce s-a întâmplat.”

La fiecare comemorare Colectiv, se pune întrebarea dacă s-a schimbat ceva sau dacă oamenii au uitat. Crezi că filmul tău va rămâne în memoria colectivă, ca un reminder, un reper?

Un film, dacă e bine făcut, tot timpul rămâne un reper, ceva care ține memoria vie. Cumva, pe parcursul procesului și ăsta a fost taskul, să și ajutăm să nu se uite momentul și să îl înțelegem mai bine.

Nu uiți când înțelegi ce s-a întâmplat.

Nu știu dacă un film poate schimba o societate, dar un film poate schimba fiecare om, să îl pună în fața unei oglinzi, să își pună întrebări, care e rolul lui în societate. Și aici filmul dă multe repere pozitive, cum ar fi whistleblowerii. Trebuie să fim conștienți că în tot anul 2016 nu s-ar fi întâmplat nimic dacă nu existau oameni curajoși din sistem, fie doctori, fie contabili, care au avut curajul să iasă în față sau să se ducă la presă.

Dacă nu existau câteva, doar o mână de voci curajoase, toate femei, anul 2016 ar fi arătat foarte diferit în România.

Cred că asta poate povestea să facă. Să îl pună pe spectator într-o situație de a se întreba pe sine ce face el când vede fraudă, când vede corupție, zice „domne, asta e sistemul, n-am ce face, sunt doar unul singur” sau are curajul să facă ceva ce moral e corect.

“Nu prea știm dacă democrațiile noastre pot rezista în fața acestui atac, al unor oameni cărora nu le pasă de viața cetățenilor, chiar dacă prin populism ei asta declară, în spate e cu totul altceva.”

Crezi că un astfel de subiect are un impact mai mare atunci când e redat într-un film documentar, decât dacă ar fi la un moment dat subiectul unui film de ficțiune?

Da. Bine, acum depinde de calitatea filmului documentar, pentru că se fac multe filme documentare.

Dar cred că un film documentar care știe să povestească autentic, să își descrie personajele, să extragă un sâmbure de adevăr din ele, da, cred că poate să aibă un impact mai mare.

Ce ai învățat tu după această experiență, la nivel personal?

Cred că mi-a confirmat că nici în viața publică, nici în viața privată, nu ai voie să dai înapoi când sentimentul moral îți spune ce ai de făcut. Și să fiu foarte vigilent cu ceea ce declară sau vor cei de la putere, fie chiar și un manager de spital sau un doctor, și să verific, ca cetățean, dacă e adevărat ce spune sau e în interesul meu.

Și foarte important e ce am învățat despre presă. Cum să mă uit la presă, să dau încredere celor care au dovedit că sunt de încredere.”


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *