maya angelou

Cine a fost Maya Angelou și cum a marcat ea istoria literaturii. “Când m-am hotărât să vorbesc, aveam multe de spus.”

În luna ianuarie a acestui an, Amanda Gorman a intrat în istorie drept cea mai tânără poetă invitată să recite la ceremonia de inaugurare a unui președinte american. Creația sa, „The Hill We Climb”, îndemna la clădirea unei țări în care oamenii, „diverși și frumoși”, să își lase diferențele la o parte și să privească încrezători spre un viitor al izbăvirii și al reconcilierii.

Cu aproape trei decenii înainte, într-o notă similară, o altă scriitoare deschidea drumul femeilor de culoare către evenimente de o asemenea anvergură, recitând poemul „On the Pulse of Morning”. Pe un ton emoționat, dar hotărât, ea anunța venirea unei dimineți strălucitoare asupra poporului american și marca intrarea în funcție a Președintelui Bill Clinton.

Numele acelei scriitoare era Maya Angelou. Iar ieri ar fi împlinit 93 de ani.

Maya Angelou recitând „On the Pulse of Morning” la ceremonia de inaugurare a Președintelui Bill Clinton, în 1993

Totuși, până să ajungă să recite în fața unui public format din aproximativ 800.000 de persoane, Maya Angelou (născută Marguerite Annie Johnson) a fost nevoită să depășească o copilărie dificilă și să își recapete – literalmente – vocea.

Pe când avea doar 7 ani, iubitul de la acea vreme al mamei sale a violat-o. Maya i-a dezvăluit identitatea agresorului fratelui ei mai mare, iar el le-a povestit cele petrecute celorlalți membri ai familiei.

După doar o zi și o noapte petrecute în arest, violatorul a fost eliberat, fiind găsit mort câteva zile mai târziu. Fusese bătut, cel mai probabil de către unchii Mayei. Trauma declanșată de acest episod a determinat-o pe copilă să refuze să mai vorbească vreme de 5 ani.

„Am crezut că vocea mea îl omorâse. Eu îl omorâsem pe acel bărbat pentru că îi spusesem numele. Așa că m-am gândit că nu ar trebui să mai vorbesc niciodată, pentru că vocea mea putea să omoare pe oricine.”, avea ea să explice mai târziu.

În cei 5 ani în care nu a vorbit, Maya a citit enorm, descoperindu-i pe William Shakespeare, Edgar Allen Poe, Honoré de Balzac, Guy de Maupassant și mulți alții. A învățat vers după vers, sonet după sonet, dezvoltând atât o memorie foarte bună, cât și o mare dragoste pentru literatură.

Astfel, din tăcere a luat naștere o voce cu atât mai răsunătoare: „Când am hotărât să vorbesc, aveam multe de spus.”

Maya Angelou
Maya Angelou/ foto: facebook

Într-adevăr, după câțiva ani buni în care și-a câștigat existența ca ospătăriță, bucătăreasă, lucrătoare sexuală, dar și ca dansatoare și cântăreață, Angelou s-a alăturat unei organizații numite Ghilda Scriitorilor din Harlem și, încurajată de James Baldwin, s-a concentrat asupra scrisului, așternându-și pe hârtie multe dintre experiențele proprii.

Începând cu anul 1969, a publicat șapte romane autobiografice, debutând cu volumul „I know Why the Caged Bird Sings” și încheind cu „Mom & Me & Mom”, lansat în 2013. În cadrul acestora, a prezentat conflictele rasiale, opresiunea și problemele economice specifice vremii, tematizându-și deschis chiar și violul.

Tocmai această ultimă temă a dus la interzicerea cărții „I know Why the Caged Bird Sings” în unele școli, subiectul abuzurilor sexuale fiind considerat încă tabu.

Chiar și așa, volumul a fost nominalizat la National Book Award și a devenit primul bestseller al unei scriitoare de culoare la categoria nonficțiune. Conform unui top realizat de publicația The New York Times, opera s-a menținut timp de doi ani în rândul celor mai bine vândute cărți.

I know Why the Caged Bird Sings
Maya Angelou și volumul „I know Why the Caged Bird Sings”/ foto: facebook

În plus, în timp ce scria primul volum al seriei autobiografice, Angelou și-a dezvoltat și un ritual de creație pe care l-a menținut de-a lungul întregii cariere: conform propriilor mărturisiri, scriitoarea închiria o cameră de hotel cu un singur pat, în care se găseau un dicționar, o Biblie, un pachet de cărți de joc și o sticlă de sherry.

Începea lucrul devreme, în jurul orei 7 dimineața, iar dacă ideile se legau, termina la 2 după-amiaza. În schimb, dacă nu era mulțumită de ceea ce scria, lucra doar până la 12:30.

„E [un proces] singuratic, dar grozav.”, spunea ea, precizând că nu accepta comentarii decât din partea editorului.

Maya Angelou scriind/ foto: facebook

În ciuda recunoașterii și a popularității câștigate datorită celor șapte volume autobiografice, Maya Angelou se considera în primul rând poetă, versurile reprezentând principalul său refugiu după trauma violului. Și, cu toate că părerile criticilor literari cu privire la calitatea versurilor ei au fost împărțite, primul volum de poezie al scriitoarei, publicat în 1971, a fost nominalizat la Premiile Pulitzer.

Mai mult decât atât, opera ei lirică, dedicată unor teme precum sclavia sau inegalitatea de gen, a fost supranumită imnul populației afro-americane.

Out of the huts of history’s shame
I rise
Up from a past that’s rooted in pain
I rise
I’m a black ocean, leaping and wide,
Welling and swelling I bear in the tide.

Leaving behind nights of terror and fear
I rise
Into a daybreak that’s wondrously clear
I rise
Bringing the gifts that my ancestors gave,
I am the dream and the hope of the slave.
I rise
I rise
I rise.

„Still I Rise”, Maya Angelou – fragment

Iar versiunile audio ale poemelor „On the Pulse of Morning”, „Phenomenal Woman” și „A Song Flung up to Heaven” au fost premiate cu câte un Grammy la categoria „Best Spoken Word”. De altfel, momentele în care Angelou își recita versurile public erau marcate de expresivitate, dezvăluindu-i talentul actoricesc.

Maya Angelou recitând „Phenomenal Woman”
Implicarea civică a Mayei Angelou

Înainte de a explora în scris tumultul societății segregate în care se născuse, Maya Angelou s-a distins și prin implicarea activă în mișcarea pentru drepturile civile, prin sprijinirea căsătoriei între persoane de același sex, dar și prin susținerea manifestată față de Fidel Castro.

Inspirată de un discurs al lui Martin Luther King Jr., ea a participat la strângeri de fonduri menite să întrețină mișcarea pornită de acesta, a protestat pentru abolirea sistemului segregaționist din Africa și a fost invitată să se alăture turului de promovare al Campaniei Oamenilor Săraci, plănuit de Martin Luther King pentru anul 1968.

Chiar de ziua ei, pe 4 aprilie 1968, a aflat, însă, că activistul politic fusese asasinat, ceea ce a determinat-o să se întoarcă spre scris.

Iar în urma ei a rămas o operă marcată de sinceritate, dar mai ales de îndrăzneală.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *