foto: Alexandra Tănăsescu, București, frumos mai ești
Pe Strada Vasile Alecsandri nr. 16 din București dăinuiește de peste 100 de ani o bijuterie arhitecturală și totodată este expusă laolaltă colecția impresionantă de artă a uneia dintre cele mai importante familii de artiști din istoria României – Storck.
Din păcate, la fel ca cele mai multe monumente istorice din România, acesta se afla într-o stare avansată de degradare, iar responsabilitatea este împărțită între moștenitorii familiei, proprietari ai casei, și Primăria Capitalei, cea care gestionează Muzeul Storck printr-un contract de comodat.
Viața familiei de artiști Storck în acest imobil, clasat acum ca monument istoric de categorie A, a stat sub deviza ”să muncești, să muncești și iar să muncești”, crez înscris deasupra ușii din holul casei.
În acest cămin, pictorița Cecilia Cuțescu-Storck și sculptorul Frederic Storck și-au amenajat propriile ateliere în care au lucrat cu pasiune și devotament mai bine de patru decenii.
Numele Storck înglobează o dinastie de artiști care a îmbogățit timp de peste un secol patrimoniul de artă românească, fiind deschizători de drumuri și formatori a zeci de generații de artiști români.
Astăzi, pe casa familiei Storck din București se observă semnele trecerii timpului după o lungă perioadă în care asupra imobilului nu s-a intervenit cu lucrări de consolidare, reabilitare și restaurare.
Semnele procesului de degradare a clădirii sunt vizibile încă de la intrarea în curte. Tencuiala este crăpată și desprinsă, în anumite porțiuni toate straturile care acoperă cărămida au căzut, iar elementele decorative exterioare sculptate de Frederic Storck sunt și ele crăpate. În interior, pereții sunt afectați de infiltrații, iar picturile murale realizate de Cecilia Cuțescu-Storck trebuie restaurate și conservate în condiții propice.
„Părerea mea este că nu mai putem aștepta prea mult. Trebuie să se intervină. Nu ne mai putem permite să pierdem o lună în zadar.”, spune acum istoricul Adrian Majuru, cel care conduce destinele muzeelor din subordinea Primăriei Capitalei de peste 8 ani.
Deși degradarea este vizibilă de ani buni, abia acum autoritățile recunosc public nevoia urgentă de a interveni.
Muzeul funcționează datorită unui contract de comodat încheiat între Muzeul Municipiului București și moștenitori, nepoții soților Cecilia și Frederic Storck, Alvaro și Alexandru Botez, care au oferit imobilul pentru expunerea și conservarea colecției.
Contactat de Cultura la dubă, Alvaro Botez a declarat că, potrivit contractului, Primăria Municipiului București este responsabilă de întreținerea imobilului:
„Lucrurile sunt stabilite de contractul de comodat și în contractul de comodat era clar că Municipiul București restaurează totul, în schimbul faptului că i-am dat dreptul să stea în clădire.”
Alvaro Botez, unul dintre moștenitori
“Prin contractul de comodat noi am acordat acest drept să expună colecția, în schimb el se obliga să acopere toate cheltuielile necesare.
Acest contract a fost făcut prima oară de bunica mea care a donat casa primăriei, în 1954, cu aceeași convenție: o întrețineți și eu vă pun casa la dispoziție.
Lucrările făcute de bunica mea, de soțul ei și de alți membri din familie care erau artiști, le-a donat statului definitiv. Statul nu avea unde să expună colecția și atunci s-a convenit să le expună în casă, cu obligația de a întreține casa.
Același contract s-a refăcut de mai multe ori și ultima oară l-am făcut noi ca proprietari.
Timp de 50 de ani, sub regimul comunist, casa a fost întreținută foarte bine. Primăria a găsit formalitate cu același contract să o refacă. Cam până în anul 2010 a fost bine întreținută. Ei au început niște lucrări, extrem de greu, și le-au lăsat și casa e în situația respectivă.”
Pe de altă parte, Adrian Majuru susține că acest statut juridic nu a permis alocarea de bani publici pentru intervenții de consolidare, reabilitare sau restaurare asupra imobilului.
„Investiția, care presupune nu numai o sumă foarte mare de bani, dar și intervenție pe o clădire, o poți face legal dacă această clădire este în proprietate publică.
E o clădire clasată monument istoric și orice intervenție, chiar și reparație, nu investiție, trebuie să fie făcută în baza unei autorizații de construcție eliberată și în regim de urgență.”
Adrian Majuru, managerul Muzeului Municipiului București
Statutul juridic al clădirii, clasată ca monument istoric, s-ar putea schimba, însă, până la finalul acestui an. Alexandru Botez a înștiințat PMB în decembrie 2021 că doreşte să vândă cota de 1/2 din imobil, iar fratele său, Alvaro Botez, a hotărât să doneze jumătatea care îi aparține.
Într-o scrisoare de oportunitate adresată Direcției Cultură, Învățământ și Turism din cadrul Primăriei Municipiului București în aceeași lună, semnată de managerul Muzeului Municipiului București, sunt enumerate principalele motive pentru care Municipiul București ar trebui să își exercite dreptul de preemțiune asupra imobilului:
Consiliul General al Municipiului București a aprobat în luna iunie a acestui an prin hotărâre începerea demersurilor legale privind achiziționarea de către Municipiul București a părții de imobil care aparține lui Alexandru Botez.
Potrivit răspunsului oferit de PMB la solicitarea Cultura la dubă, proprietarii au agreat deja modul de împărțire a imobilului, iar Direcția de Cultură, Învățământ și Turism așteaptă primirea partajului și a ofertei de donație pentru a iniția demersurile pentru achiziționare și pentru a accepta donația.
Dacă Primăria Municipiului București și vânzătorul ajung la un acord asupra prețului de achiziționare, ca urmare a unui raport de expertiză și a unei negocieri, clădirea Muzeului Cecilia Cuțescu-Storck și Frederic Storck va ajunge în proprietatea statului.
Dar chiar și din acel punct, va mai trece ceva timp. E nevoie de un studiu de specialitate care se evalueze nevoile de intervenție asupra clădirii și să estimeze costurile. Apoi PMB trebuie să aloce fonduri pentru restaurare și să ofere, prin licitație, contractul unei firme specializate.
Managerul muzeului este de părere că aprobarea în Consiliul General a costurilor de cumpărare s-ar putea întâmpla în această toamnă.
Elaborarea documentației necesare pentru eliberarea unei autorizații de construcție, necesară pentru demararea lucrărilor, este un proces care mai durează cel puțin un an.
„Timp în care, din punctul meu de vedere, muzeul trebuie pus în conservare. Asta înseamnă că trebuie să îl eliberezi de patrimoniu și să îl pregătești pentru șantierul de restaurare, reabilitare și consolidare în această perioadă.”
“Un astfel de șantier pe o astfel de clădire, dacă este prin PNRR și cu fonduri europene, durează până la 2 ani”, susține managerul Adrian Majuru.
”Templu al ardorii înfrigurate de lucru”
Casa situată pe strada Vasile Alecsandri din București, la numărul 16, este poate cel mai important proiect al soților Cecilia Cuțescu Storck și Frederic Storck. Aici, cei doi artiști și-au amenajat propriile ateliere de pictură și de sculptură, iar în jurul lor spațiile de locuit.
De-a lungul vieții soților Storck, această casă a fost atât un spațiu al creației și al întâlnirilor dedicate promovării artei, cât și al luptei pentru emanciparea femeilor.
Îndârjirea cu care Cecilia crede în posibilitatea afirmării potențialului feminin în sfere ale societății dominate de bărbați o ajută să devină prima femeie din Europa care a predat într-o academie superioară de artă, la un institut de stat, odată cu preluarea catedrei de arte decorative din cadrul Școlii de Belle-Arte fondată de Theodor Aman în 1864.
„Atelierele noastre au primit și înalte fețe bisericești în trecere prin țară, profesori universitari din Paris și din Bratislava, care se osteneau pentru a cunoaște mai bine năzuințele neamului nostru și vorbeau apoi în scris despre artiști, ca de exemplu în revista L`Europe centrale.
Câte ore pline de duh nu s-au petrecut aci unde toți se complăceau în a vorbi despre diferite concepții de artă, civilizația popoarelor sau despre arta populară și în special despre darurile țărăncii române și contribuția ei în expozițiile din străinătate”, povestește Cecilia Cuțescu – Storck în autobiografia „Fresca unei vieți”.
Casa a fost ridicată între anii 1911 și 1913 după planurile arhitectului Alexandre Clavel, realizate în apropiată colaborare cu cei doi artiști.
Călătoriile și perioadele de pregătire petrecute de aceștia în țări precum Franța, Germania, Italia, Spania, Portugalia și Grecia – Cecilia a studiat din 1897 la Damen-Akademie din München, apoi la Paris, la École des Beaux-Arts şi la Academia Julian, iar Frederic la München – s-au transpus la nivelul casei prin elemente arhitecturale și decorative inspirate din curentele artistice internaționale, precum tavanul în stil maur, capitelul de bronz al monolitul de marmură verde, o reducție a unui capitel al bazilicii San Marco din Veneția, sau culoarea casei, roșu pompeian, întâlnită în atelierele mai multor artiști din Munchen pe care cei doi le-au vizitat, cât și în pinacoteca acestui oraș.
Fațadele casei au fost decorate cu ornamente și basoreliefuri cu teme biblice sculptate de Frederic Storck.
„Am găsit în acest templu al ardorii mele înfrigurate de lucru hrana sufletească și spirituală și, din această dărnicie a naturii față de mine, am vrut întotdeauna să împărtășesc și altor tineri artiști și elevi din darurile de preț care îmi animau viața.
Ca și soțul meu, de la care elevii găseau oricând un sfat și o înviorare, mă simțeam mulțumită să le pot da și eu un imbold și încurajare pentru munca grea a picturii.“
Ce fericită eram în atelier, refugiul nobil al aspirațiilor mele sfinte! De câte ori mă întorceam descurajată din contactul cu semenii mei, în armonia celor patru ziduri, despărțite de restul casei printr-o draperie grea, găseam alinarea și liniștea necesară eforturilor pentru creații viitoare.”
Cecilia Cuțescu-Storck, „Fresca unei vieți”
În această casă, Cecilia Cuțescu-Storck, autoarea picturilor murale de dimensiuni și compoziții impresionante ”Istoria negoțului românesc” din Aula Academiei de Studii Economice din București și ”Apologia artelor românești” de pe plafonul Sălii Tronului a Palatului Regal, a creat primele sale lucrări pe perete, care au marcat debutul unei noi etape artistice.
„În 1914, am făcut prima încercare de a picta pe zid. Nu sperasem să am comenzi, mi-am pictat acasă, pereții holului. Aspiram să creez în interior o atmosferă de liniște, de armonie, de seninătate care trebuia să reiasă din alegerea motivelor și din interpretarea lor.
Am imaginat de-a lungul pereților ființe meditative, în atitudini ritmate, pe un fundal de trunchiuri de arbori, care își întîlneau ramurile formînd motivul plafonului, într-un arabesc de crengi, frunze și păsări.
Coloritul plafonului mai intens către margini și mai palid către centru trecea de la verdele închis al ficușilor (planta mea preferată), la tonurile gălbui ale frunzelor de salcîm și ale lămîilor” – Cecilia Cuțescu-Storck, „Fresca unei vieți”
Pe peretele din atelierul său, despărțite de o fântână sculptată în piatră de către Frederic Storck, modelată după ușa bisericii Colțea, Cecilia a pictat două mari panouri decorative intitulate “Dragostea pământească” și ”Dragostea spirituală”.
Tot aici a primit de mai multe ori vizita bunului său prieten Constantin Brâncuși.
În contrast cu atelierul Ceciliei, spațiul în care Frederic Storck și-a desfășurat o parte din activitatea de sculptor este simplu, lipsit de decorațiuni. Atelierele, așa cum observă Cecilia Cuțescu – Storck, sunt oglinzile sufletești ale acestor artiști.
„Atelierele soțului meu sunt mai sobre, așa cum se cuvine sculpturii. În ele te concentrezi și, nemaicerând nimic vieții, o pornești razna pe câmpiile elizee ale inspirației… Atelierul meu e vrăjit, e cald cum e și sufletul meu însetat de marea bucurie a vieții.” – Cecilia Cuțescu-Storck, Fresca unei vieți
Frederic Storck a avut o intensă activitate de sculptor, participând permanent la expoziții organizate în țară și în străinătate. Totodată, a continuat activitatea tatălui său, Karl Storck, primul profesor de sculptură al Școlii de Belle-Arte.
Din 1906 și până în 1937 a predat modelajul și desenul în cadrul acestei instituții, formând viitoarele generații de artiști. Colecționar de numismatică, Frederic Storck a fost și fondator al Societății Numismatice Române.
„Pe neașteptate, ici și colo, apăreau, ca o surpriză artistică de mare preț, un grup de bronz sau de marmură, operele soțului meu.
În salon, pe o masă lungă în stil arhaic italienesc, învelită cu un brocardino roșu, pe care îl adusesem din Veneția, expusesem o parte din statuetele sale: „Abundența”, cu brațele pline de rod dăruindu-le lumii, „Adolescența”, ideală în puritatea și seninătatea tulburătoare a formelor ei etc. O serie întreagă de lucrări mari și mici destăinuiau talentul, știința neîntrecută și vrednicia conștiincioasă a soțului meu.”- Cecilia Cuțescu-Storck, „Fresca unei vieți”
Susținătoare și promotoare a drepturilor cetățenești ale femeilor într-o perioadă în care femeia ”era oprită de a lua parte la viața publică, nu avea nici un drept civil, i se impuneau numai anumite sfere de activitate, o anumită școală și educație”, Cecilia a găzduit în atelierul său „Asociația pentru emanciparea civilă și politică a femeii române”, înființată la Iași în 1918.
„La București, Asociația a luat ființă în atelierul meu. Aci s-au petrecut întrunirile preliminare, aci ne înflăcăram feministele din acele vremuri eroice, în ale căror suflete ardea lumina orbitoare a ideilor de libertate și de dreptate și pentru femei.”
Cecilia Cuțescu – Storck, „Fresca unei vieți”
Tot în acest spațiu, Cecilia Cuțescu-Storck a oferit lecții de pictură Principesei Ileana, fiica Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I.
„Ce alai era în stradă când apărea trăsura regală și ce zarvă, ce curiozitate între copii mei, care nu se mai săturau să o privească când urca treptele casei, surâzătoare, și apărea în atelier, cu o simplicitate rară, printre tovarășele ei de lucru. (…) Eram uimită cum progresa de repede și ce desene serioase reușea să facă.
Se înțelege de la sine ce întrecere se făcuse între toate elevele atelierului și mă bucuram că în aceste ființe fragede se putea zămisli atâta patimă.” – Cecilia Cuțescu Storck, Fresca unei vieți
Din atmosfera de efervescență artistică care a caracterizat decenii întregi casa soților Storck ne-a rămas astăzi un muzeu care găzduiește un patrimoniu valoros de pictură, sculptură, artă grafică și artă decorativă.
Alături de opera celor doi soți sunt expuse și sculpturi realizate de Carol Storck, fratele lui Frederic, și de Karl, tatăl celor doi. În patrimoniul muzeului există și o colecție de sculptură religioasă, care a aparținut familiei Storck, o colecție de artă populară și opere de artă ale artiștilor contemporani lui Frederic și Cecilia.
Pe proprietatea familiei Storck se află și o grădină în centrul căreia Cecilia Cuțescu-Storck a plantat un salcâm japonez, care poate fi văzut și astăzi.
