Între 5 și 11 noiembrie, la București va avea loc festivalul de arte performative HomeFest. În 2008, Jean-Lorin Sterian, cercetător, scriitor, artist și performer, a început să organizeze în propria sufragerie din Capitală spectacole de teatru pentru prieteni și cunoscuți sub numele de lorgean theatre.
Deși în etapa inițială manifestările artistice în spațiul domestic au fost un experiment dedicat unui grup restrâns de persoane, fără repere și coordonate, interesul pe care l-au generat în rândul participanților a determinat organizarea și formalizarea acestora sub conceptul de ”cultura de casă” sau ”homemade culture”, fenomen pe care Jean-Lorin Sterian l-a studiat și teoretizat într-o lucrare de masterat și mai apoi de doctorat.
În 2014, lorgean theatre a devenit HomeFest, iar, ulterior, Jean-Lorin Sterian a dezvoltat și o variantă internațională a evenimentului, lorgennale, prin care festivalul de arte performative a ajuns în Zagreb, Stuttgart și Budapesta. Transformarea lorgean theatre în HomeFest a venit cu o schimbare esențială – Jean-Lorin Sterian a renunțat la statutul de gazdă, și-a asumat rolul de manager cultural și i-a invitat astfel pe bucureșteni să își deschidă propriile spații domestice către cultură.
De-a lungul timpului, spațiile domestice bucureștene, cât și internaționale, au găzduit o diversitate de momente artistice, de la dans, instalații performative, sau teatru, la rock-balance, concerte sau eco-meditaţie.
Anul acesta, la cea de-a opta ediție, HomeFest s-a întors la formatul fizic. Experiența celor doi ani de adaptare a conceptului la formatul online a adus noi provocări, cât și perspective, iar asta l-a determinat pe Jean-lorin Sterian să realizeze un film documentar – Zoomification.
În 2022 HomeFest se aliniază eforturilor de susținere a artiștilor din Ucraina și din Republica Moldova, în contextul războiului. Între 21 și 23 octombrie la Chișinău a fost organizată, sub egida HomeFest, o ediție a lorgennale. Festivalul va continua din 5 noiembrie la București cu alte șase spectacole, două ateliere și o masă rotundă, susținute de artiști moldoveni și ucraineni, sub umbrela temei Tranzit.
Într-un interviu pentru Cultura la dubă Jean-Lorin Sterian a povestit cum experimentul său a devenit un festival de arte performative și ce presupune întâlnirea dintre artiști și public în spațiul domestic.
…
Cum s-a dezvoltat interesul tău pentru cultura de casă?
Nu știam prea bine ce vreau să fac când am început în 2008. Aveam niște idei și niște surse de unde mă inspirasem, dar în momentul ăla nu mi-am dat seama că va deveni o activitate care să îmi schimbe viața și că va deveni obiect de studiu. În acel moment cultura de casă nu exista ca concept.
Prin teza de doctorat am teoretizat ceea ce poate deveni un punct de studiu intitulat ”homemade culture”, ceea ce s-a întâmplat la 10 ani după ce am început practic să organizez evenimente artistice în spațiul domestic, dar până atunci au fost numai evenimente disparate dintotdeauna pe care nu a avut nimeni șansa să le pună la un loc și să își dea seama că reprezintă fațetele aceluiași fenomen.
Am deschis la mine teatrul de apartament în 2008 până în 2015, care s-a numit lorgean theatre și care de la prima reprezentație a avut un format care s-a păstrat până acum. Chiar și la evenimentele pe care le-am organizat în Chișinău am reprodus 90% din formatul primei seri a lorgean theatre din 2008.
În primii ani se manifesta ca un fel de laborator în care tot felul de artiști din toate domeniile voiau să încerce lucruri într-un spațiu care în mod normal nu era folosit pentru artele performative.
Le-am găzduit pe toate, nu m-a interesat foarte mult ceea ce doreau să prezinte din perspectiva conținutului, ci modul în care își adaptau conceptul la propriul meu spațiu domestic.
Spațiul meu domestic se transforma, lucrarea lor se transforma, prezența publicului era la rândul ei influențată de spațiu cât și de lucrările din spațiul respectiv.
A fost tot timpul această triadă de audiență, spațiu și lucrarea artistică care interacționează și se influențează unele pe altele.
Începusem în 2007 masterul de antropologie și cumva m-a influențat un anumit tip de gândire în a organiza genul ăsta de evenimente. Întotdeauna era mai interesant ce se întâmplă cu oamenii și cu artiștii decât ce face artistul, ce mesaj transmite artistul.
Pentru mine a funcționat ca un fel de facultate de arte performative. Înainte eram jurnalist și scriitor și am devenit la rândul meu artist vizual și performer în aceeași perioadă. Toți participanții la acest gen de evenimente treceau prin niște schimbări.
Cum a fost perceput lorgean theatre la început? A fost publicul din București pregătit pentru un astfel de concept în 2008?
Cred că la început era și perioada de glorie a hipsterilor, a fost socotit ca un fenomen integrat, ceva neobișnuit, underground, o alternativă la teatrele de stat.
Era foarte mult experiment și s-a păstrat în continuare în perioada aia. Cred că în primii ani comunicarea s-a făcut direct, word of mouth, sau prin telefon, SMS și în marea majoritate erau prietenii mei care aduceau la rândul lor alți cunoscuți și situația asta a creat un fel de statut de sectă și țineam la chestia asta.
Primul slogan la lorgean theatre a fost ”poate vei fi invitat” pentru că îmi plăcea să se audă despre el, dar prin simplul fapt că era un spațiu foarte mic nu puteau să vină decât foarte puțini oameni.
Era foarte diferit de tot ce trăiam în orice tip de sală de teatru sau chiar la Centrul Național al Dansului unde mergeam destul de des și acolo se făcea artă performativă în mod diferit, dar ceea ce se întâmpla între patru pereți, cu spectacole ciudate, era un vibe pe care nu cred că l-am regăsit în altă parte pentru că nimeni nu știa la ce să se aștepte, nici artistul nu avea experiență cu ceea ce făcea, publicul habar nu avea, nu știa cine va fi artistul, artiștii stăteau în public și se ridicau și făceau lucruri, deci cel de lângă tine putea fi artist.
Până acum, în 2022, publicul venea cu obiecte legate de tema spectacolului, nu plătea bilet, iar la sfârșit oamenii vorbeau despre obiectul adus, deci deveneau și ei performeri pe final.
Era un moment foarte mișto de comunitate temporară în care fiecare avea ceva de spus despre obiectul care avea legătură cu tema spectacolului, deci, practic, spectacolul se continua prin public.
Câteva dintre temele suficient de generoase s-au transformat în expoziții. Cea mai mare va fi cea pe tema ”acasă”, în prezent colectez obiecte din cinci orașe – Stuttgart, Zagreb, Budapesta, Chișinău și București.
De ce ai decis să extinzi lorgean theatre în afara țării, ci nu în România?
E ceva organic. E ca un tren în care m-am urcat atunci în 2008 și m-a dus în tot felul de stații. Practic, de la ce făceam eu cu lorgean theatre s-a extins în București întâi, am avut doi ani în care din apartamentul meu s-a mutat în multe alte apartamente din București pentru că cei care voiau să găzduiască erau ori artiști care făcuseră ceva la lorgean, ori foști spectatori care voiau să aibă aceeași experiență acasă.
Asta a fost prima etapă, campania se numea ”Se joacă cu casa deschisă” și așa am ajuns în multe alte cartiere din București.
Pasul ăsta a fost hotărâtor pentru transformarea inițiativei inițiale în HomeFest. Formatul a rămas același, dar au început să vină artiști străini în HomeFest, asta a fost schimbarea.
În campania ”Se joaca cu casa deschisă” am avut pentru prima oară o finanțare AFCN, ceea ce a schimbat multe în proiect pentru că a forțat un fel de profesionalizare, de înțelegere a demersului, ceea ce a dus și la o despărțire de copilăria conceptului și un fel de instituționalizare.
Acum lucrez cu o echipă, cineva face promovare, cineva face design. Tot timpul am ocolit existența banilor, dar de când cu AFCN artiștii sunt plătiți. HomeFest nu ar fi existat fără AFCN.
Pe măsură ce am ieșit din casa mea și apoi din București a fost foarte interesant să văd relația dintre locuitorii unui oraș și spațiul lor domestic și relația dintre locuitori și produsul artistic.
E destul de diferit de la oraș la oraș, mentalitatea de locuire e diferită. Asta o spun după experiența de a avea spectacole în Zagreb sau acum în Chișinău.
Am făcut, în general, în alte orașe din Europa pentru că am început să călătoresc ca artist în rezidențe și o parte din bugetul pe care îl aveam ca artist pentru a face lucrări era transformat în lorgennale, care este varianta internațională a HomeFest.
Așa am ajuns să fac în alte țări, prin oameni cunoscuți în orașele respective, în principal parteneri locali care sunt esențiali pentru că întotdeauna când fac în altă țară e un co-curatoriat, eu aduc artiști locali sau din alte locuri, partenerul local alege artiști din orașul respectiv.
De ce ai schimbat numele festivalului în HomeFest?
Conceptul a rămas același, dar lorgean theatre era locul meu, alegeam un anumit tip de artiști, făceam un fel de curatoriat care e ușor diferit.
Eu lucram destul de mult cu audiența pentru că era foarte important, făceam și niște experimente legate de implicarea audienței în spectacol pe care în HomeFest nu le mai fac.
Acum publicul vine, dacă artistul vrea să implice audiența sau nu asta e responsabilitatea lui. Eu doar intermediez între artist și public.
Aș vrea să mergem spre zona ta de studiu antropologic și spre ceea ce ai observat în cei peste 10 ani de punere în practică a conceptului de cultură de casă. Cum se schimbă percepția artistului și a publicului asupra actului artistic în spațiul domestic?
Când mi-am terminat masterul în antropologie am făcut pentru prima oară un fel de auto antropologie, studiind lorgean theatre în primii ani de acolo, ceea ce mi-a adus o primă cunoaștere a ceea ce făcusem instinctiv până în momentul ăla și mi-a adus un alt fel de cunoaștere teoretică.
Am descoperit alte două proiecte din București asemănătoare și am realizat că este o lume mare în care foarte mulți oameni fac, totuși, lucruri de genul ăsta de foarte mulți ani și în moduri foarte diferite, iar în 2016 când m-am apucat de doctorat deja folosisem sintagma ”homemade culture” și, în primii ani de doctorat, fiind plecat în rezidențe artistice, am început să fiu în contact cu o mulțime de oameni care ajunseseră la evenimente similare și am făcut o hartă globală care arată dimensiunea fenomenului.
Studiind o bună parte din ce se află pe harta aia, începând să fac teren, m-am dus în Cuba la o Bienală, în Veneția, și punând toate entitățile artistico-domestice una lângă alta am început să găsesc elementele comune ale tuturor evenimentelor de genul ăsta și să categorizez, ce fel de tipuri sunt, care este relația dintre conținutul artistic și spațiul domestic.
Intrând în zona de doctorat am început să fiu mai precis și să disec fenomenul. Faptul că le-am pus cap la cap și le-am găsit elemente comune și am construit teorii pe tema lor mi se pare uneori o fantasmă cu totul.
În faza asta simt nevoia să mă detașez și să las o perioadă de timp homemade culture deoparte, inclusiv organizarea practică. Asta zic de câțiva ani.
Persoanele care fac genul ăsta de evenimente nu rezistă pe termen lung pentru că intervine auto instituționalizarea. O singură persoană preia toate joburile unei instituții.
Ori, după ceva timp nu mai ai resurse financiare, emoționale și cele mai multe proiecte pe care le știu nu cred că au rezistat mai mult de 4-5 ani, probabil din aceste motive.
Pe mine m-ar interesa mai mult să apară oameni din zona academică care să vină cu alte perspective din alte științe sociale asupra fenomenului, care pot să fie diferite de ale mele.
A fi gazdă în cadrul HomeFest schimbă perspectiva asupra propriei locuinței și relația pe care o ai cu spațiul domestic?
Da, dar poate nu pe termen lung.
Să vii de la serviciu și să te arunci pe canapea într-o seară obișnuită sau să cinezi cu cei din familie e într-un fel, și în altă seară în același spațiu sunt 25 de oameni, cineva joacă Ionesco sau Shakespeare și e super socializare și se răcnește, e foarte diferit.
Am întâlnit expresia asta la un grup georgian care spune că este o remobilare emoțională a apartamentului și mi se pare foarte veridică. Nu pot să zic că apartamentul tău nu va mai fi la fel niciodată, dar ceva schimbă.
Pe lângă faptul că schimbă percepția asupra spațiului domestic pentru o vreme, schimbă și percepția asupra actului artistic deodată. Asta m-a interesat pe mine.
E o mentalitate sud-estică asupra artei ca fiind sacră, pentru că atunci când se petrece în instituții specializate te îmbraci frumos, te pregătești, pe când în casă este trivializat, domesticizat, dar în același timp este artă, nu devine o serată la mandolină cu niște prieteni și asta îmi place cel mai mult, coborârea de pe piedestal.
Eu văd arta nu neapărat ca pe un serviciu public, dar ca parte din viață și devine parte din viață când se desfășoară în spațiul domestic.
Cum influențează spațiul domestic relația artistului cu publicul?
E o provocare pentru artiștii care nu au mai făcut asta să fie atât de aproape de public. Scena e construită astfel încât să te protejeze. Te ascunzi în spatele luminilor, a unei instalații de sunet bune, care îți protejează vocea, există o distanță între scenă și public.
În schimb, când ești în mijlocul publicului nu ai unde să fugi. E o provocare pe care nu toți artiștii au curajul să o accepte.
Pe scenă sau în orice instituție de cultură artistul și-a terminat treaba și a dispărut. Într-o casă nu are unde să fugă, spectatorii îi au pe artiști în mijlocul lor, îi pot accesa imediat.
Sunt niște relații de putere în actul artistic de instituție care dispar sau sunt ameliorate în spațiul domestic.Într-o casă toate convențiile dispar și până și faptul că stau pe podea la același nivel e important.
Anul acesta vă întoarceți la formatul fizic după doi ani de format online. Cum s-a schimbat interacțiunea în mediul virtual?
Am fost foarte circumspecți, mai ales că dispărea intimitatea care este esențială pentru HomeFest. Spre marele noroc, fiind carantină, un spectacol dura cam jumătate de oră, iar mai apoi discuțiile de după durau două ore și jumătate, se stătea până la miezul nopții și se intra într-o intimitate extrem de puternică pentru că eram cu toții în starea aia de semi-șoc, nu se ieșea din casă, oamenii nu se cunoșteau și foarte mulți necunoscuți au ajuns să vorbească prin intermediul spectacolelor HomeFest de atunci.
A fost mișto să văd artiștii adaptându-se la Zoom. Cei care nu erau deloc obșinuiți nici cu performance-ul în spațiul domestic aveau o dublă provocare. Unii erau actori care nu jucaseră în viața lor în afara scenei și brusc au trebuit să facă spectacole din sufragerie sau bucătărie și online.
Care sunt cele mai neconvenționale spații domestice în care HomeFest a fost găzduit?
Toaleta a fost folosită de câteva ori. Erau spectacole intinerante în care se folosea fiecare cameră. Podul a fost anul trecut și e și anul ăsta. În curți am avut evenimente, o curte de bloc în Viena, o expoziție într-o scară de bloc. Nu cred că e spațiu care să aparțină unui apartament și să nu fi fost folosit de-a lungul timpului.
Cum alegeți artiștii care performează la HomeFest ?
Eu îi aleg, fac partea asta de curatoriat. Am fost în Chișinău acum ceva timp, m-am interesat ce artiști ucraineni sunt în București în momentul de față, unii vin direct din Kiev, alți artiști sau scriitori moldoveni locuiesc deja în București. De-a lungul timpului am dezvoltat o relație personală cu mulți oameni pe care îi pot invita direct, mai rar facem call-uri publice pentru artiști, facem mai degrabă pentru gazde.
Plănuiți să extindeți HomeFest în alte orașe ale României?
Aș veni oriunde cu acest format, dar cel puțin în momentul de față nu am eu energie să mă duc spre alte orașe, ci unde am fi invitați să facem asta. Pentru mine în momentul de față e mult mai atractiv să îl fac oriunde în altă parte în afară de București.
