Skip to content
Coiful de la Cotofenesti

BREAKING NEWS: Coiful de la Coțofenești și brățările dacice au fost recuperate de autoritățile olandeze

Coiful de la Coțofenești și două dintre cele trei brățările dacice furate de la Muzeul din Drents în ianuarie 2025 au fost găsite – anunță publicația olandeză RTV Drenthe.

România a primit asigurarea pe bunurile furate, în valoare de 5,7 milioane de euro, și va trebui să returneze cel puțin parțial banii. O brățară este în continuare dispărută.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis un comunicat de presă:

„Coiful de aur de la Coțofenești și brățările dacice, comori ale patrimoniului României vechi de 2.500 de ani, se întorc acasă.

Am discutat cu Tom Berendsen, ministrul de Externe al Regatului Țărilor de Jos, pe tema acestei vești extraordinare. După un an de căutări și eforturi comune ale țărilor noastre, am concluzionat cât de important este să nu renunțăm atunci când miza este un obiect atât de valoros pentru generații întregi. Mulțumirile noastre se îndreaptă către echipele de profesioniști care au colaborat în anchetă. A contat foarte mult comunicarea constantă dintre autorități, prin intermediul ministerelor de Externe și de Interne.

Prima imagine cu Coiful de la Coțofenești și două dintre brățările recuperate/ foto: captură Cultura la dubă
Prima imagine cu Coiful de la Coțofenești și două dintre brățările recuperate/ foto: captură Cultura la dubă

A fost esențial faptul că autoritățile olandeze au înțeles că recuperarea tezaurului este absolut necesară pentru noi, deși valoarea asigurată fusese deja transferată statului român.

Prioritatea a fost întotdeauna valoarea inestimabilă a tezaurului pentru identitatea noastră, pentru patrimoniul universal și pentru încrederea în circuitul expozițional internațional.

Coiful de aur de la Coțofenești și brățările au făcut parte din expoziția „Dacia – Tărâmul Aurului și Argintului”, găzduită anul trecut la Muzeul Drents din Assen, și vor fi expuse din nou, curând, în fața publicului din România, unde așteptăm să ne bucurăm împreună de revenirea lor acasă.

Urmează finalizarea unor aspecte esențiale privind recuperarea tuturor celor patru artefacte: evaluarea stării de conservare și stabilirea calendarului de restituire către statul român, în vederea reintegrării în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României.

Ca urmare a activării mecanismelor internaționale de asigurare și despăgubire, România a încasat suma de 5,85 milioane de euro, fonduri care vor fi restituite după ce expertiza de specialitate va confirma starea de conservare a obiectelor.

Informațiile primite pe parcursul zilei privind integritatea pieselor sunt încurajatoare și sperăm ca acestea să poată fi admirate curând, acasă, de toți cei care au trăit cu emoție perioada în care ne-am temut că le-am pierdut.

Procesul continuă în Assen, pentru ca responsabilii să răspundă pentru faptele lor, însă bucuria recuperării tezaurului este deja deplină.

Cooperarea pentru soluționarea cazului de la Muzeul Drents s-a desfășurat sub egida EUROJUST, prin constituirea unei Echipe Comune de Investigare (JIT), formată din procurori, judecători și polițiști din ambele state”.

*** știre în curs de actualizare


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează