foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ministrul desemnat de PNL pentru a ocupa portofoliul de la Ministerul Culturii, Bogdan Gheorghiu, fost realizator de emisiuni la televiziuni locale din Suceava, printre care și OTV, s-a prezentat azi în fața Comisiilor reunite de Cultură ale Camerei Deputaților și Senatului cu un discurs citit bâlbâit, de pe foaie, și-a notat cele 30 de întrebări primite de la parlamentari, dar a răspuns doar la câteva dintre ele.
Colegul său de partid, Gigel Știrbu, președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, a încheiat repede audierea, spunând ca mai mulți colegi se grăbesc să ajungă la alte audieri.
“Dragi colegi, vă rog să dăm votul, urmând ca după ce exprimăm acest vot, fiecare dintre dumneavoastră, cei care aveți neclarități vizavi de întrebările pe care le-ați adresat domnului ministru desemnat, să stați apoi în contact cu el.”
Gigel Știrbu, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților
Bogdan Gheorghiu a primit astfel voturile necesare și, dacă guvernul Orban va trece de votul Parlamentului, va fi noul ministru al Culturii.
Întrebat ce măsuri are în plan pentru a debloca situația gravă în care se află Muzeul Național de Istorie a României, închis de mai bine de 14 ani în proporție de 80%, din cauza unor lucrări blocate, acesta a spus că a vizitat de curând muzeul și că a fost stupefiat de cele văzute acolo, în condițiile în care situația a fost arătată în presă de ani de zile, iar specialiștii din domeniu o cunosc de foarte mult timp.
Ministrul desemnat al Culturii a oferit un răspuns plin de bâlbâieli, care nu are tocmai legătură cu realitatea. De asemenea, a găsit cu greu un limbaj coerent în limba română.
” Din informațiile care le am, o licitație a fost anulată, a fost acolo o discuție cu Ordinul Arhitecților din România și am înțeles că de acolo a plecat cauza. Eu cred că trebuie, pe viitor, o mai bună colaborare cu OAR pentru a evita o astfel de situație, pe viitor.”
Bogdan Gheorghiu, ministrul desemnat al Culturii
De fapt, licitația respectivă a fost un concurs internațional de arhitectură, organizat în 2016 de Ministerul Culturii, pentru 3 milioane de euro. Ordinul Arhitecților doar a sprijinit organizarea acestui concurs și a adus specialiști internaționali în juriu.
Concursul a fost câștigat de firma românească de arhitectură – Starh și a fost contestat apoi în instanță, culmea, de directorul Muzeului Național de Istorie, Ernest Oberlander Târnoveanu, care a făcut parte din juriu și a avut el însuși un cuvânt de spus în alegerea câștigătorului.
Altfel, obiectivele anunțate de noul ministru par niște promisiuni deșarte, generale, care respectă linia trasată de mai toți miniștrii ai culturii în ultimii ani – cum să nu faci nimic și să fii invizibil într-o țară care oricum acordă domeniului culturii cel mai mic buget.