Skip to content

Redacția

Phoenix va sărbători 60 de ani de existență cu un concert pe Arena Națională. Pe scenă se vor reuni toți membrii legendari ai trupei

Phoenix va susține în această toamnă un turneu aniversar extraordinar, care va celebra 60 de ani de la înființare. Concertele vor avea loc pe stadioane la București, Timișoara și Cluj și îi vor aduce pe aceeași scenă pe membrii legendari ai formației: Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Josef Kappl și Mani Neumann. Ultimii patru sunt invitații speciali ai evenimentului și se vor alătura formulei actuale a trupei.

“The Distant Barking of Dogs”, un documentar celebru despre efectele războiului asupra copiilor, poate fi vizionat online. Banii vor fi donați pentru sprijinirea refugiaților

Trei filme care arată efectele războiului asupra societăților au fost puse la dispoziția publicului din România de către Astra Film Festival.
Este vorba despre „The Distant Barking of Dogs”, de Simon Lereng Wilmont (2019), respectiv două documentare ale regizoarei ucrainene Alina Gorlova.

Muzeul figurilor de ceară din Paris a scos din expoziție statuia lui Vladimir Putin, după ce a fost vandalizată

Muzeul Grevin din Paris, care găzduiește o expoziție permanentă de figuri de ceară, a anunțat că a decis să scoată definitiv bustul lui Vladimir Putin dintre exponate, spunând că “Nu mai este posibil să prezentăm un personaj ca el. Pentru prima dată în istoria muzeului, retragem o statuie din cauza evenimentelor istorice aflate în desfășurare.” (Reuters)