Skip to content

Am fost la teatru și ne-am găsit sufletele pe scenă. “Trei surori”, de Radu Afrim

Cum se face că nici nu începem bine să trăim, că ne plictisim, devenim leneși, nepăsători, nemulțumiți, nefericiți? Începem să ne înșelăm soțiile, soții, să fim falși, răi, să ne hrănim cu bârfe? Nu ne dăm seama că toate lucrurile astea îi copleșesc pe copii? Și că vor deveni și ei la fel ca noi?

Sunt întrebările pe care le pune la un moment dat Andrei, fratele celor trei surori, interpretat de Marius Manole. Le redau aici din amintire, nu mot a mot.

Sunt întrebările cu care am plecat și eu în gând, după aproximativ 3 ore și jumătate de spectacol.

Trei surori, un scenariu nefiresc de liber după Cehov, semnat de Radu Afrim, spune povestea interiorului întunecat al fiecărui suflet de pe pământ, deci spune povestea sufletelor noastre.

Cele trei surori, Mașa, Irina și Olga, interpretate excepțional de Raluca Aprodu, Natalia Călin și Flavia Giurgiu și Natașa, cea de-a 4-a eroină feminină, interpretată de Ada Galeș, trăiesc într-o lume strivită de gânduri chinuitoare, în neputință, visuri pierdute, monotonie și singurătate. O lume care se află undeva departe de Moscova, orașul în care mezina familiei, Irina, își dorește atât de mult să se întoarcă, fără să știe că Moscova de azi e supusă unei noi forme de dictatură, cea a lui Vladimir Putin.

Natalia Călin și Ciprian Nicula
foto: Adi Bulboacă

Iar Andrei, fratele lor, visează să traducă scriitori ruși contemporani, să fie intelectualul familiei, pe când, în realitate, este dependent de păcănele, o lume a jocurilor de noroc pe care Afrim o redă ca pe un iad vizual și auditiv.

De altfel, iadul este prezent în diverse forme în spectacolul montat de Radu Afrim. Fiecare personaj trăiește un iad propriu și el este cu atât mai dureros, cu cât se află pe pământ.

Irina spune la un moment dat, zvârcolindu-se în propriile lacrimi și strigăte “se zice că abia de la 50 de ani încolo începi să trăiești, am citit eu pe net. Înseamnă că eu mai am de așteptat 30 de ani până când voi începe să trăiesc!”.

La fel ca Irina suntem cu toții,. Tot timpul așteptăm ceva ca să începem să trăim, fie iubirea, fie cariera visurilor, un copil, un al doilea copil, un divorț, un al soț, un alt copil, alt job, altă casă… Și tot așa, până murim.

Raluca Aprodu, Flavia Giurgiu și Istvan Teglaș
foto: Adi Bulboacă

Textul lui Cehov este modificat de Afrim și adus în contemporaneitate. Dar, de fapt, aflăm că în fiecare sută de ani, oamenii trăiesc la fel, chinuiți de aceleași gânduri.

“Mi-am permis să citesc gândurile celor trei surori. Și ale lui Andrei. Am mâzgălit tăcerea dintre vorbele lor vechi de peste o sută de ani. Oamenii mei gândesc non-stop. Sunt bolnavi de gânduri. Și ideal ar fi ca ei să acționeze. Deja încep să acționeze. Mi-am permis mai multe lucruri. Le-aș numi intervenții în natură (aproape) moartă. Sau puțină adrenalină în vivariu. Și, cu toate acestea, n-am reușit să le schimb destinul. Să iau acest detaliu ca pe un eșec al meu?”

Radu Afrim, regizor și scenarist

Intervențiile lui Afrim sunt necesare, puternice și apăsătoare, fie că vorbim despre text, universul sonor sau universul vizual.

Raluca Aprodu și Radu Afrim la repetiții
foto: Adi Bulboacă

Deși a durat aproape 3 ore și jumătate, nu am simțit că a fost un spectacol lung, ci un spectacol care ne strivește emoțional. E posibil să ajungi să îți dorești să se termine mai repede, nu pentru că nu este un spectacol bun, ci pentru că nu mai suporți să îți auzi și să îți vezi propriile nefericiri și gânduri care, până mai ieri, erau ascunse.

Am ieșit din sală întrebându-mă dacă este un spectacol mai bun decât Pădurea Spânzuraților, montat de Afrim tot la TNB. N-am putut să decid, mi-am zis “sunt diferite, nu poți să le compari”. Apoi m-am gândit că mi-a plăcut mult, din nou, de actrița Natalia Călin, pe care am descoperit-o în urmă cu câțiva ani, tot datorită lui Radu Afrim. Și mi-a plăcut mult și de Flavia Giurgiu, Irina din spectacol, pe care mărturisesc că nu am mai văzut-o până acum. Are o energie fantastică și bucurie de a juca.

Am ajuns la coada de la garderobă, iar în fața mea se afla un cuplu pe la vreo 50-60 de ani. Doamna îi zicea soțului: “Nu înțeleg, Pădurea Spânzuraților a fost bun, dar ăsta …și fata aia, Irina, ce s-a mai prostit pe scenă.”

Am zâmbit. Contrastul între ce credeam eu și discuția pe care am auzit-o m-a bucurat, fiindcă și despre asta este arta. Stârnește sentimente și reacții diferite, dar stârnește ceva. Și sunt sigură că dincolo de opiniile exprimate la garderobă, Trei surori a stârnit mai mult, chiar și în cei nemulțumiți.

Așa am ajuns, de fapt, să plec de la un spectacol excelent de dureros, cu bucurie în suflet, că avem șansa să fim atât de liberi și de diferiți. Că ne putem exprima opiniile, oricare ar fi ele, că un regizor ca Radu Afrim poate monta necenzurat la Teatrul Național București, că Marius Manole poate să apară în chiloți și pe tocuri pe scenă, dar și să protesteze, în alte rânduri, față de directorul teatrului la care lucrează.

Totuși, nu au trecut 30 de ani degeaba.

Trei surori se joacă la TNB și îi are în distribuție pe Raluca Aprodu, Natalia Călin, Flavia Giurgiu, Marius Manole, Emilian Oprea, Istvan Teglas, Irina Movilă, Ada Galeș, Ciprian Nicula, Florin Călbăjos.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *