Alexei Țurcan, compozitorul muzicii filmului România Sălbatică: „Am avut libertatea de a face poezie muzicală.”

foto: Adelina Miron

Alexei Țurcan este unul dintre cei mai apreciați muzicieni și producători muzicali de pe scena alternativă din România. S-a remarcat ca membru al trupei Travka, dar s-a indentificat și cu alte proiecte, precum Tomma Alistar sau Discoballs. Apoi a început să facă aranjamente muzicale pentru orchestre, să compună muzică de teatru și de film.

Anul acesta semnează unul dintre cele mai importante proiecte muzicale românești create vreodată pentru un film autohton. Alexei Țurcan a compus coloana sonoră pentru documentarul România Sălbatică, iar muzica a fost interpretată de o orchestră, așa cum este normal pentru producțiile mari de afară, dar atât de rar în România.

Alexei este și producător muzical al Mădălinei Pavăl, la Unda Recording Studio, și reinterpretează folclorul autentic românesc.

De altfel, rădăcinile lui Alexei se trag din folclor. La 6 ani, în casa sa din Republica Moldova, chiar dacă abia putea să îl țină în brațe, a început să cânte la acordeon.

***

„Am avut șansa să vin în România în 1999, la liceu. Spun șansa fiindcă pentru orice basarabean, orice posibilitate de a veni în România era mai bună decât continuarea studiilor acolo.”

Așa își începe povestea Alexei Țurcan, stabilit acum la București, unde și-a întemeiat o familie.

Pe când se pregătea de admiterea la Colegiul de Muzică din Chișinău, după ce a făcut 8 ani de acordeon la Școala de Arte, a decis, totuși, să plece la Focșani, un oraș despre care nu știa nimic, dar unde putea să intre pe locurile speciale alocate elevilor din Basarabia.

Și-a pus acordeonul la cutie și a plecat.

„Eram o clasă specială de basarabeni scăpați de acasă. Pentru noi a fost cea mai frumoasă perioadă. Dar nu ne-a lipsit un pic de discriminare „voi luați banii copiilor noștri”. Aveam o bursă de vreo 40 de dolari, care acoperea cartela de cantină.”

“Am avut profesori care se uitau altfel la noi, dar au fost și basarabeni repartizați în clase de români și ei s-au integrat mult mai repede.”

O profesoară de română avea să contribuie decisiv la dezvoltarea sa. Este vorba chiar despre celebra Carmen Ion, profesoara din Focșani care a pus bazele festivalului de trailere de cărți – Boovie și i-a determinat pe copii să citească literatură și să își dezvolte latura artistică.

„Ea ne-a ajutat să gândim altfel, să ne emancipăm, ea ne-a ghidat, a făcut și meditații cu noi înainte de bac, ne-a învățat să înțelegem altfel textele.”

În paralel, a început să învețe de unul singur să cânte la chitară, de la cântece rusești la Nirvana.

„Cântam la duș, că acolo aveam un pic de reverb. Cam toată lumea știa să cânte la chitară sau învăța câteva acorduri. Eu am luat-o mai în serios și foarte ușor mi-am făcut o trupă imaginară, cu doi colegi, dintre care doar unul știa să cânte. Hahaha.”

La Focșani l-a cunoscut și pe George Gâdei, solistul trupei Travka.

„Ne-am întâlnit pe la teatru, nu știu exact ce făcea, a adunat el niște băieți. Era un afiș la Casa de Cultură că se caută chitarist și așa i-am cunoscut.”

Directorul Casei de Cultură i-a condiționat să cânte o dată pe lună, dacă vor să primească sala de repetiții. Au început să participe și la mici evenimente din zonă, apoi s-au mutat la București. Alexei a dat admiterea la Conservator, la Pedagogie, unde era singurul loc disponibil pt basarabeni. A candidat doar el.

Însă nu Conservatorul, ci Travka avea să îl ajute să evolueze în cariera muzicală. În ciuda dificultăților financiare, a continuat alături de trupă și a găsit bucurie în această boemie.

Alexei Țurcan/ foto: Adelina Miron
Alexei Țurcan/ foto: Adelina Miron

„Să fac bani din muzică n-am reușit mulți ani. A fost foarte greu. Dar ce pot să zic e că job n-am avut niciodată. Trăiam de la un concert la altul, așteptam concertul să pot să îmi plătesc chiria, bineînțeles că de cele mai multe ori nu ajungea.

Improvizam săli de repetiții, improvizam totul, din nimic. Stăteam la cămin în continuare, singura diferență e că eram la București.

Am avut ocazia să împrumut un calculator. A fost prima dată când am descoperit softuri de compus muzică, am văzut că pot să suprapun instrumente. Și am început să compun sute de piese pentru trupe imaginare, nu aveau nicio finalitate.

Eram în perioada Massive Attack, Amon Tobin sau jazz mai acustico-electronic. Îmi plăcea foarte mult să compun pentru pian, saxofon, tobe, chitară bass, deși eu nu știam cum funcționează ele.

Ulterior, aceste exerciții de imaginație ajungeau în Travka.

Așa mi-am dat seama că pot să compun mai mult decât niște acorduri la chitară. A fost perioada educativă pentru mine, de auto-cunoaștere, fără să fi existat atunci tutoriale pe youtube. Învățat din încercări.

Asta recomand tuturor, să lucreze mult în zonele lor de interes, fără să aibă vreun scop, să experimenteze.”

După 15 ani de existență, membrii trupei Travka au decis să pună capăt proiectului.

„Travka e partea importantă a devenirii mele ca artist, m-a format, mi-a dat gusturile. Iar ce scriam și ce compuneam în Travka era o spumă, o esență de compoziție. A fost un exercițiu foarte bun de a mă cizela.”

Am fost tot timpul niște visători și ne-am dorit tot timpul mai mult decât să cântăm în cluburi, mai mult decât să faci totul ca la carte, cu PR și fotograf, artistic știam foarte clar cum vrem și cum nu vrem să fie lucrurile, visam la lucruri foarte mari.

Dar am obosit. Au trecut mulți ani. A trecut entuziasmul de început, atunci era momentul să apară un manager care să ne ajute.

Dar noi, ocupându-ne de toate, nu mai aveam timp de ale noastre.”

“Nimănui din România, ca trupă, nu-i merge excepțional. Toți se chinuie. Sau dacă le merge bine, cântă încontinuu, 3-4 concerte pe săptămână, ceea ce e epuizant, te consumă.”

Pentru Alexei au apărut alte proiecte și s-a dezvoltat și în diverse direcții artistice. A compus muzică pentru spectacole de teatru semnate de Bobi Pricop sau Răzvan Mazilu, a făcut aranjamente muzicale pentru concertele Golan Symphonic sau Goran Bregovic cu orchestra și muzică de film.

Alexei Țurcan/ foto: Adelina Miron

Semnează coloana sonoră pentru scurtmetrajul Trouble in the Dark, pentru documentarul Caisă, dar este și co-autor al unei piese aflate pe soundtrack-ul filmului Borat Subsequent Moviefilm, nominalizat la două Premii Oscar.

Iar anul acesta a primit cea mai mare provocare de până acum – să compună muzica pentru documentarul România Sălbatică, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache.

„Știam că voiam să aducem o valență românească muzicii. Nu e muzică generică de tv series, de natură. E ceva specific zonei.

Eu am folclorul în sânge de mic și când îmi fredonează ceva în cap, îmi sună și folclorul, dar e ceva mai altfel, nu vorbim despre Taraf Tv, hâța-hâța și viorile în priză. E un folclor mai autentic, mai vechi.

Am primit câteva secvențe la început, ca să îmi dau seama ce fel de povești sunt, fiindcă structura filmului cam așa e, treci prin niște zone ale României și vezi niște povești despre animale, cum se comportă ele, ce ritualuri au, cum rivalizează.

Prima secvență pe care am primit-o a fost cea cu prigorii, când un mascul aduce insecte ca să curteze femela, apoi apare un alt mascul, care aduce și el insecte.

Am făcut câteva idei și le-am arătat lor, am discutat cu producătorii și le-am cerut să avem o orchestră, că ar fi fain, potrivit. Se adaugă acel strat de umanitate, acea vibrație, o armonie.

Multe dintre teme sunt compuse de mine la acordeon, apoi au fost mutate pe diverse instrumente – vioară, clarinet, fluier, caval, pe altele le-am fredonat cu vocea.

În alte cazuri, am cântat eu la toate instrumentele pe care le-am avut la îndemână – mandoline, cobze, fluiere, chiar fluiere stricate, din care scoteam doar o notă, dar mă ajutau să obțin niște texturi speciale. Am cântat la tot ce am prins. Iar soția mea Corina Ciuplea, care e editor de partituri, mă ajută și pune pe partitură ceea ce creez eu.”

Lui i s-a alăturat în acest proiect și Mădălina Pavăl, cu care colaborează de peste un an.

„Mădălina, cu vocea ei, i-a cucerit imediat pe toți.”

De altfel, alături de Mădălina Pavăl încearcă să compună muzică inspirată din folclor și să atragă publicul tânăr.

“Cu Mădălina am o chimie specială, visăm aceleași lucruri, am pus pe picioare această mini-orchestră de 13 oameni. Când bugetul e limitat, cheltuim de la noi ca să facem ceva fain.

Când crezi într-un proiect și faci ce îți place, dar nu e strălucitor din punct de vedere financiar, câștigi totuși o libertate de a face lucrurile așa cum le vezi tu, iar dacă perseverezi, vor apărea și proiecte.

Cum am fost noi cu România Sălbatică. Am avut libertatea de a face poezie muzicală.”

Tocmai acest tip de libertate l-a ținut pe Alexei în România. În ciuda birocrației și a neajunsurilor pe care statul român le arată zi de zi, aici se simte liber să își manifeste spiritul.

Alexei Țurcan/ foto: Adelina Miron

“Eu cred foarte mult în forțele proprii și în inițiativele independente duse la capăt cu oameni dedicați. Mă resemnez că statul nu face nimic, pentru noi e un chin să ne plătim taxele, vrem să o facem, dar e o luptă cu ghișeele.

Vreau să îmi plătesc sănătatea, e foarte greu. Vreau să virez toate taxele într-un singur cont, e imposibil. La partea asta, mi se pare că în vest te poți ocupa de treaba ta, de ce știi tu. Vrei să îți faci o firmă, îți faci o firmă. Pe când în România toată lumea care mișcă ceva, ba chiar îi angrenează și pe alții, lucrează ca nebunii, mult peste program, sunt curajoși.

În România să fii freelancer eficient înseamnă să te epuizezi. Nu ai zile libere, iar dacă ai, nu se pune problema să pleci fără laptop.

Alexei Țurcan/ foto: Adelina Miron

Pe de altă parte, am locuit în Berlin 3 luni și am discutat cu Corina despre ideea de mutare, dar mi se pare că sunt multe lucruri mișto aici, partea de socializare, de prieteni, libertatea de a te hăhăi într-un anumit fel. Acolo era totul mișto, oamenii politicoși, mergeam la o expoziție, la un party techno, dar când m-am întors aici îmi era super dor să spun o glumă în fața unor oameni și ei să o înțeleagă.

Simțeam că acolo nu am putut să mă manifest exploziv. Aici e acest sânge latin, nu suport să zic asta, dar așa e, care se poate manifesta în voie.

Iar vorbind strict despre mediul profesional, aici avem o grămadă de treabă, multe lucruri nu puteam să le facem de la distanță.

Și la cum sunt vremurile acum, îmi place să cred că și noi contribuim într-un fel la potențialul cultural al României.

Când aveam 20 de ani și ne uitam la cei de 30 de ani, aveau ONG-uri, făceau tot felul de lucruri, organizau festivaluri, îi priveam și ziceam că e vremea lor să facă asta. Ei, acum e vremea noastră. Noi suntem acum cei care fac lucruri, generația noastră.”

***

Filmul România Sălbatică este cel mai amplu documentar dedicat naturii din România și poate fi văzut zilele acestea în cinematografele din țară. La TIFF 2021 a primit Premiul Publicului în cadrul Zilelelor Filmului Românesc.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *